Paleontologi chinezi: Primele pasari de pe Terra aveau patru aripi

61288897

Primele pasari de pe Terra aveau patru aripi, afirma paleontologii chinezi, al caror studiu a fost publicat joi in Statele Unite, fiind realizat pe baza analizei a 11 fosile foarte bine conservate, vechi de peste 100 milioane de ani.

Pana la acest studiu, numarul prea mic de exemplare descoperite care prezentau aceste caracteristici nu le-a permis cercetatorilor sa afirme cu certitudine ca toti acesti stramosi indepartati ai pasarilor aveau pene pe membrele inferioare.

"Aceste fosile furnizeaza noi informatii, care pot sa explice pe larg evolutia penelor", a declarat Xing Xu, profesor la Academia chineza de stiinte, unul dintre autorii acestui studiu, publicat in revista Science.

Fosilele, care reprezinta cinci specii de pasari stravechi, apartin unor exemplare a caror talie era putin mai mica decat aceea a unui curcan din zilele noastre.

Ele sunt expuse la Muzeul naturii din Shandong Tianyu.

"Cele 11 fosile noi acopera multe goluri de la inceputul evolutiei pasarilor", afirma David Alexander, cercetator la Universitatea din Kansas, care nu a participat insa la realizarea studiului cercetatorilor chinezi.

Cercetatorul american reaminteste faptul ca aproape toti paleontologii considera ca pasarile descind dintr-o familie de dinozauri cu pene.

Prima fosila a unui exemplar considerat stramosul comun al pasarilor de astazi, Archaeopteryx, care a trait in urma cu 150 milioane de ani, descoperit in 1861, seamana cu rezultatul unei incrucisari dintre o pasare si un dinozaur, si avea la randul sau pene pe membrele inferioare.

Cele 11 exemplare noi au trait in urma cu 100 milioane de ani - 150 milioane de ani, intr-o perioada care corespunde cu momentul in care un grup de dinozauri cu pene a evoluat pentru a deveni pasari, afirma savantii chinezi.

Aceste fosile arata faptul ca acele membre inferioare acoperite de pene nu reprezentau un caz rar in evolutia pasarilor.

"Noile fosile nu lasa loc niciunui dubiu: o morfologie cu patru aripi era curenta printre acele pasari stravechi", care au evoluat apoi si au pastrat doar doua aripi, explica David Alexander.

Acea caracteristica a continuat sa existe la primele pasari, inainte de a disparea progresiv, atunci cand membrele inferioare erau folosite pentru mers sau pentru prinsul prazii.

Studiul savantilor chinezi nu raspunde insa intrebarii urmatoare: cum erau folosite "aripile din spate" pentru a zbura? Dupa parerea lui Xing Xu, ele formau o suprafata plana si plata care ar fi putut conduce la cresterea portantei si a manevrabilitatii.

Sankar Chatterjee, un cercetator de la Universitatea Texas Tech, considera ca aceasta configuratie de tip "biplan" a primelor pasari ar fi putut permite o mai mare stabilitate in timpul planarii, insa a facut ca manevrele de la sol sa devina mai dificile.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
Misterul ciumei care a devastat Europa: ce s-a descoperit dupa 700 de ani intr-o groapa din Londra

O noua descoperire medievala importanta pentru arheologii britanici. Un grup de muncitori londonezi au dezgropat din greseala, vineri, un mormant colectiv, vechi de peste 650 de ani, relateaza independent.co.uk.

61287664
Cel mai urat si rapid rechin din lume: masina de ucis care poate atinge pana la 100 kilometri pe ora

Un fotograf amator din Mexic - Gerardo del Villar - a gasit si fotografiat cel mai urat rechin din lume, relateaza dailymail.co.uk.

60572239
Particula lui Dumnezeu, aproape confirmata. Cercetatorii sunt 99% siguri ca au gasit-o

Primul anunt oficial a fost facut in iulie anul trecut. Acum expertii de la Acceleratorul de Particule din Geneva au procesat o cantitate mai mare de date si spun ca gradul lor de certitudine a crescut.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.