Motocicleta zburătoare și Robocop, prezentați la târgul de tehnologie de la București

×
Publicitate

Dacă vă întrebaţi cât mai durează până când vom putea zbura ca să nu mai pierdem orele din trafic, răspunsul ar fi doar câţiva ani.

Asta susţine o echipă de ingineri care lucrează la o motocicletă zburătoare. Iar tehnologia ne-ar putea ajuta şi să ne simţim mai în siguranţă. La un festival de tehnologie, organizat în aceste zile în Bucureşti, este prezent şi un robot poliţist, care poate recunoaşte uşor pericolele.

Cozile nesfârşite de maşini, aglomeraţia de pe şosele şi semafoarele ar putea să dispară în câţiva ani. Oamenii ar putea zbura şi nu doar cu avionul, ci şi individual. Echipa de ingineri RLoop lucrează la o motocicletă zburătoare care va merge cu peste 200 de km pe oră. Motocicleta inteligentă ar avea traseul programat automat şi senzori, ca să nu se ciocnească de clădirile înalte sau păsări.

Ilyas Vali, co-fondator RLOOP: “Toţi am văzut James Bond, da? Sau Iron Man. El îşi punea rucsacul în spate, apăsa pe un buton şi zbura. Imaginaţi-vă un vehicul foarte sofisticat. Un individ se pune pe el, pune destinaţia şi asta e. E complet autonom, nu trebuie să faci nimic manual.”

RLoop este echipa care a câştigat premiul pentru inovaţie la o competiţie organizată de faimosul antreprenor Elon Musk, pentru trenul viitorului. Acesta ar urma să circule într-un tub vidat cu până la 1.200 de km pe oră, dar încă se lucrează la prototip.

Faceţi cunoştinţă cu Robocop. Îşi propune să ajute poliţiştii din toată lumea, prin calităţile pe care le are. Cel mai mult poate să ajute la evitarea pericolelor din zonele cu mulţimi de oameni.

Echipa: “Se mişcă în zonă şi înregistrează ce se întâmplă acolo şi îţi trimite acele informaţii în timp real. În acelaşi timp, poate identifica suspecţii. De exemplu, dacă eu sunt suspect, va trimite imediat alerte de câte ori mă vede”.

Robocop va interacţiona cu fanii în weekend, în Piaţa Universităţii, la Bucharest Technology week. Tot acolo vor fi expuse cele mai recente inovaţii tehnologice. Intrarea este gratuită.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
61298839
A fost descoperită o gaură neagră ''monstruoasă'', care ar avea cea mai rapidă creştere din Univers
O gaură neagră gigantică ce ar putea fi obiectul cu cel mai rapid ritm de creştere din Univers, fiind capabilă să devorează o masă echivalentă cu cea a Soarelui o dată la două zile, a fost descoperită în spaţiul îndepărtat.
61959578
Metoda prin care olandezii luptă contra poluării: “Sistemul este eficient timp de 10 ani”
Lupta împotriva poluării cu plastic include tot mai multe iniţiative la dimensiune mică sau proiecte cu impact major la nivelul mărilor şi oceanelor.
61959333
Entuziasm și teamă în urma unei înregistrări cu un robot umanoid alergând. VIDEO
Un robot inventat de compania Boston Dynamics, capabil să alerge și să se cațere cu o rapiditate și o ușurință uimitoare, a creat senzație pe rețelele de socializare.