De ce sunt atât de multe cazuri noi. Categoria de bolnavi responsabilă pentru jumătate din noile îmbolnăviri

62136135
Pro TV

Bolnavii asimptomatici sau cei care se află în faza presimptomatică sunt responsabili pentru mai bine de jumătate din numărul de noi infectări cu Covid-19, potrivit unui studiu realizat de o echipă de la Universitatea Yale.

Cercetarea, ale cărei rezultate au fost publicate în revista Proceedings of the National Academy of Science, din Statele Unite, demonstrează că transmiterea coronavirusului este una "silențioasă", respectiv de la persoane care sunt infectate, dar nu prezintă simptome sau se află în faza presimptomatică.

"Traducând datele clinice privind infecțiozitatea și simptomele în impactul epidemiologic la nivel de populație, rezultatele noastre indică faptul că majoritatea transmiterii este atribuită persoanelor care nu prezintă simptome, fie pentru că sunt încă în stadiul presimptomatic, fie pentru că infecția lor este asimptomatică. Concret, dacă 17,9% din infecții sunt asimptomatice, am constatat că stadiul presimptomatic și infecțiile asimptomatice reprezintă 48% și, respectiv, 3,4% din transmisie. Având în vedere o proporție asimptomatică mai mare de 30,8% raportată într-un alt studiu empiric, faza presimptomatică și infecțiile asimptomatice reprezintă 47% și, respectiv, 6,6% din transmisie", se arată în studiul citat.

 

 

Oamenii de știință consideră, astfel, că verificarea temperaturii persoanelor nu este suficientă pentru prevenția răspândirii virusului. Mai mult decât atât, autorii studiului cred că nici izolarea rapidă a cazurilor simptomatice nu este soluție pentru a controla răspândirea Covid-19.

"În consecință, chiar și izolarea imediată a tuturor cazurilor simptomatice este insuficientă pentru a obține controlul", scriu autorii studiului.

Experții cred însă că transmiterea coronavirusului poate fi limitată dacă se respectă un cumul de reguli: distanțarea fizică, purtarea măștilor de protecție și creșterea numărului de teste efectuate.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62120068
Descoperire îngrijorătoare. Câmpul magnetic al planetei și-ar schimba direcția de 10 ori mai repede

Câmpul magnetic al planetei își poate schimba direcția de până la zece ori mai repede decât s-a crezut până acum.

62135124
Apelul cercetătorilor către OMS. Sute de oameni de știință susțin că noul coronavirus se transmite și prin aer

Sute de oameni de ştiinţă afirmă că există dovezi că noul coronavirus aflat în aer sub formă de particule mici poate infecta oamenii.

62135109
Descoperire uimitoare. Ce au găsit scafandrii într-o peșteră subacvatică. VIDEO

Descoperire uimitoare făcută în Peninsula Yucatan. Scafandrii au dat peste o mină subacvatică care, spun ei, datează de acum 12.000 de ani.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
„Iubirea nu omoară”. Noua campanie Știrile ProTV despre femicid: 30 de românce au fost ucise în 2026 de persoane apropiate

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Preşedintele Nicuşor Dan face declaraţii la ora 21:00. Este aşteptat să anunţe numele premierului desemnat

Președintele României, Nicușor Dan, va suștine astăzi la ora 21:00 declarații de presă la Palatul Cotroceni, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 19h13m02s498
Portretul profesorului din România. Ce spun cifrele despre cei care educă aproape 3 milioane de copii

De Ziua Mondiala a Profesorului, fiecare dintre noi are un nume în minte. Al unui dascăl care ne-a încurajat, îndrumat, sau poate că a descoperit un talent neștiut.