Totuși, o sursă neașteptată de sare ar putea crește, de asemenea, tensiunea arterială pentru milioane de oameni: apa pe care o beau.
Pe măsură ce nivelul mării crește, tot mai multă apă sărată pătrunde în sursele globale de apă dulce.
Într-o analiză făcută de Rajiv Chowdhury și echipa sa, a cercetărilor deja existente, s-a constatat că persoanele expuse la apă potabilă mai sărată tind să aibă o tensiune arterială semnificativ mai mare și un risc crescut de hipertensiune. Această legătură, cum era de așteptat, este mai puternică în zonele de coastă, unde apa de mare contaminează din ce în ce mai mult rezervele de apă dulce, scrie Science Alert.
Rezultatele studiului evidențiază un factor de mediu adesea ignorat în bolile cardiovasculare, care ar putea deveni mai grav pe măsură ce schimbările climatice se accelerează.
Sănătatea mediului și hipertensiunea
Hipertensiunea afectează peste un miliard de oameni la nivel global și rămâne o cauză principală a bolilor de inimă și a accidentelor vasculare cerebrale. Eforturile globale de prevenție se concentrează în principal pe stilul de viață, iar factorii de mediu primesc mult mai puțină atenție, scrie ecrcetătorul Rajiv Chowdhury.
Un astfel de factor este salinitatea apei potabile, definită ca concentrația de săruri dizolvate – în principal sodiu – în apă. În multe zone de coastă, apele subterane devin mai sărate, pe măsură ce creșterea nivelului mării împinge apa de mare în acviferele de apă dulce.
Această situație este deosebit de problematică, deoarece peste 3 miliarde de oameni trăiesc în regiuni de coastă sau aproape de coastă, mulți dintre ei în țări cu venituri mici și medii, unde apa subterană este principala sursă de apă potabilă. În aceste comunități, oamenii pot consuma involuntar cantități mari de sodiu doar prin apa pe care o beau sau o folosesc la gătit, chiar dacă aceasta nu are gust evident sărat.
Apa sărată, un risc similar sedentarismului
Cercetătorii au suspectat că expunerea la apă potabilă cu salinitate ridicată poate afecta tensiunea arterială și riscul de boli cardiovasculare.
Pentru a clarifica acest lucru, echipa a realizat o analiză sistematică și o meta-analiză, combinând date din 27 de studii populaționale, cu peste 74.000 de participanți din SUA, Australia, Israel, Bangladesh, Vietnam, Kenya și mai multe țări europene.
Prin combinarea datelor, se pot detecta mai ușor efecte relevante și se obține o imagine mai generală și mai robustă a fenomenului.
Persoanele expuse la apă mai sărată au avut, în medie:
- o tensiune sistolică mai mare cu aproximativ 3,22 mmHg
- o tensiune diastolică mai mare cu aproximativ 2,82 mmHg
„În general, expunerea la apă cu salinitate ridicată a fost asociată cu un risc crescut cu 26% de a dezvolta hipertensiune, iar efectele au fost mai puternice în zonele de coastă. Chiar dacă aceste creșteri sunt moderate la nivel individual, modificări mici la nivelul unor populații mari pot avea efecte semnificative asupra sănătății publice. Pentru comparație, riscul asociat cu apa sărată este similar cu alți factori de risc cardiovascular, cum ar fi activitatea fizică redusă, care crește riscul de hipertensiune cu aproximativ 15% până la 25%”, a mai menționat cercetătorul.