A fost conceput un dispozitiv menit să ajute la pierderea în greutate. Invenția a fost comparată cu un instrument de tortură

62198826

O echipă de cercetători din Noua Zeelandă a conceput un dispozitiv de blocare a gurii cu ajutorul magneţilor, menit să ajute la pierderea din greutate.

Invenţia a fost comparată cu un instrument de tortură de numeroşi utilizatori de internet, relatează AFP marţi.

Prezentat drept ''o premieră mondială'', dispozitivul, care nu este deocamdată comercializat, este aplicat de un dentist pe molari. Odată blocate cu ajutorul dispozitivului, maxilarele nu mai pot fi deschise decât doi milimetri, transmite Agerpres.

Paul Brunton, cercetător în domeniul sănătăţii în cadrul Universităţii din Otago, a explicat că acest dispozitiv determină pacientul să consume doar alimente lichide, iar capacitatea sa de a respira sau de a vorbi nu este afectată.

''Este o soluţie alternativă neinvazivă, reversibilă, economică şi atractivă la procedurile chirurgicale'', a spus el, adăugând că ''acest dispozitiv nu prezintă consecinţe nefaste''.

Echipa sa a explicat că această invenţie ar ''contribui la combaterea epidemiei globale de obezitate''.

Într-un articol publicat în ediţia din iunie a revistei medicale British Dental Journal, cercetătorii au explicat că şapte femei care au testat timp de două săptămâni acest dispozitiv numit DentalSlim Diet Control au pierdut, în medie, 6,36 kilograme.

Cercetătorii au precizat că, iniţial, pacientelor li s-a părut că dispozitivul era uşor inconfortabil, înainte de a-l considera ''tolerabil''.

Această invenţie, care aminteşte de procedurile practicate în anii 1980 care constau în ligatura maxilarului, este prevăzut cu un sistem de siguranţă, ce permite eliberarea gurii în caz de urgenţă, de vărsături sau de atac de panică. Niciuna dintre persoanele care au participat la testarea dispozitivului nu a folosit acest sistem de siguranţă pe parcursul celor două săptămâni, au notat cercetătorii. O femeie a recunoscut, însă, că a consumat ciocolată topită, pentru o doză rapidă de zahăr.

Dispozitivul a atras numeroase critici din partea utilizatorilor de internet care au denunţat caracterul ''respingător şi dezumanizant'' al acestei invenţii.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
O specie de șoarece considerată dispărută acum 150 de ani a fost redescoperită

Oamenii de ştiinţă din Australia au descoperit că o specie nativă de şoarece, considerată dispărută cu mai bine de 150 de ani în urmă, trăieşte în prezent pe insulele din largul Australiei de Vest.

A treia doză de ser AstraZeneca sporește imunitatea. Ce au mai descoperit cercetătorii

A treia doză AstraZeneca sporeşte imunitatea, inclusiv contra noilor variante, potrivit unor studii.

Temperaturi alarmante la Cercul Polar arctic: 48 de grade Celsius, la sol, în prima zi de vară

Exact în solstițiul de vară (20 iunie - cea mai lungă zi a anului), doi sateliți ai Uniunii Europene au înregistrat o temperatură arzătoare de 48 de grade Celsius, la sol, în Cercul Polar arctic.

Recomandări
Măsurile luate de Guvern după protestul fermierilor din București. „Nu a participat nicio asociație din sectorul ovinelor”

Guvernul a reacționat după protestul fermierilor de marți din București și a transmis primele măsuri la problemele semnalate.

Ursula von der Leyen va propune un Consiliu European de Securitate și un protocol după modelul articolului 4 NATO

Ursula von der Leyen va propune o schimbare radicală a arhitecturii de securitate a Europei și a alianței occidentale NATO atunci când va lua cuvântul, miercuri, în Parlamentul European pentru a vorbi despre Starea Uniunii. 

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când sălbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.