22 august 2023, ziua în care omenirea ar trebui să primească un mesaj de la extratereștri. Ce li s-a transmis acum 40 de ani

62378846
Shutterstock

În 1983, doi oameni de știință au trimis un mesaj radio către o stea aflată la 16,7 ani lumină distanță. Experții speră să sosească astăzi, 22 august 2023, un răspuns de la extratereștrii de pe orice planetă din apropierea acelui astru.  

În urmă cu 40 de ani, doi astronomi japonezi, Masaki Morimoto și Hisashi Hirabayashi, au trimis un semnal radio către o stea numită Altair, aflată la 16,7 ani lumină distanță de Pământ, scrie Daily Mail.

Folosind un telescop de la Universitatea Stanford „în timp ce erau în stare de ebrietate”, cei doi au transmis un mesaj care urmărea să arate oricăror extratereștri care orbitează în jurul stelei cum arată Pământul.

Acum, o echipă de astronomi de la Universitatea din Hyogo speră că vor primi în sfârșit răspunsul pe care l-au așteptat – și să demonstreze astfel că viața extraterestră există.

Ei au poziționat un vast radiotelescop în orașul Saku pentru a primi un răspuns de la orice planetă care orbitează Altair, una dintre cele mai strălucitoare stele de pe cerul nopții.

Citește și
”Oxigenul întunecat” pune la îndoială tot ceea ce știam despre originea vieții pe Pământ. ”O descoperire stupefiantă”
”Oxigenul întunecat” pune la îndoială tot ceea ce știam despre originea vieții pe Pământ. ”O descoperire stupefiantă”

Astăzi, 22 august 2023, a fost considerată data cea mai probabilă pentru un răspuns, deși nu este clar cât de realiste sunt așteptările echipei de a primi efectiv un răspuns.

Semnalul radio original a fost transmis de Morimoto și Hirabayashi pe 15 august 1983 și a reprezentat 13 desene, potrivit ziarului japonez The Asahi Shimbun. 

mesaj

Aceste 13 desene – decodificate în semnale și trimise asemănător cu informațiile într-un e-mail – descriu evoluția vieții pe Pământ, de la organisme unicelulare la pești, o șopârlă, o maimuță și o familie de oameni.

Schițele brute arată, de asemenea, ceea ce pare a fi un pește urcând din apă pe pământ – un pas timpuriu în evoluția umană – un om fluturând mâna a salut și, în mod bizar, cuvântul „toast” (n.red.- a da noroc, a saluta).

Altair se află la 16,7 ani lumină de Pământ și este cea mai strălucitoare stea de pe cer

Patru decenii mai târziu, o echipă condusă de Shinya Narusawa de la Universitatea din Hyogo utilizează o antenă de peste 64 de metri în diametru, numită Usuda Deep Space Center, din Saku, în speranța de a detecta un răspuns.

Potrivit The Asahi Shimbun, 22 august a fost considerată data cea mai probabilă pentru un răspuns, deoarece este a șaptea zi a celei de-a șaptea luni lunare din calendarul lunisolar tradițional japonez.

Narusawa a subliniat că exoplanete – planete din afara sistemului nostru solar – sunt descoperite tot timpul și se crede că mai există miliarde.

Un număr mare de exoplanete au fost detectate încă din anii 1990”, a declarat Narusawa pentru The Asahi Shimbun. „Altair poate avea o planetă al cărei mediu poate susține viața”.

Altair se află la 16,7 ani lumină distanță în constelația Aquila și este una dintre cele mai strălucitoare stele de pe cerul nopții.

Nu există planete cunoscute pe orbită în jurul ei, deși nu este clar dacă Morimoto și Hirabayashi știau acest lucru atunci când și-au transmis mesajul de la Universitatea Stanford.

”Cred în extratereștri, dar sunt foarte greu de găsit”

Cu toate acestea, asta nu înseamnă că este sigur că Altair nu are nicio planetă, iar cercetătorii speră la un răspuns la mesajul lor, care să indice o anumită formă de viață.

Potrivit unui raport din 2008 al lui Gizmodo, duo-ul a venit cu ideea „când erau beți” și se așteptau la un răspuns încă din 2015, dar acesta nu a venit.

Hirabayashi a sperat că mesajul a fost primit de extratereștri în sistemul stelar Altair în 1999, înainte de a transmite un răspuns către Pământ.

Cred în extratereștri, dar sunt foarte greu de găsit”, i-a spus el lui Gizmodo atunci.

Deși pare un fel de distracție din partea astronomilor, experții sunt în general de acord că viața există în afara Pământului.

Unii detractori citează în mod frecvent Paradoxul Fermi pentru lipsa de dovezi privind civilizațiile extraterestre și împotriva a diverse estimări ridicate care susțin probabilitatea existenței lor.

Ce spune Paradoxul Fermi

Cu alte cuvinte, dacă există viață extraterestră, de ce nu am găsit nicio dovadă pentru aceasta?

Dr. Gordon Gallup, un biopsiholog la Universitatea din Albany, are un potențial răspuns.

El crede că extratereștrii pot fi prea speriați de oamenii „periculoși” și „violenți” pentru a vrea să vină aici.

Într-o lucrare publicată anul trecut, Gallup a scris: „Dacă există viață inteligentă în altă parte, ei pot considera oamenii ca fiind extrem de periculoși”.

Poate că acesta este motivul pentru care nu există dovezi sau dovezi convingătoare ale inteligenței extraterestre – prezentăm un risc prea mare și ei nu vor să fie descoperiți”.

Alte răspunsuri probabile pentru Paradoxul Fermi este că, la fel ca noi, extratereștrii nu au dezvoltat suficientă tehnologie pentru a stabili contactul cu lumi aflate la miliarde de ani lumină distanță.

Paradoxul Fermi se întreabă de ce, având în vedere estimarea a 200-400 miliarde de stele și cel puțin 100 de miliarde de planete din galaxia noastră, nu au existat depistate până acum semne de viață extraterestră.

Contradicția poartă numele creatorului ei, fizicianul italian Enrico Fermi, care  a pus această întrebare în 1950.

Progresul tehnologic pentru cucerirea stelelor duce la distrugerea civilizației care a creat-o

Fermi credea că este cu totul extraordinar ca un singur semnal extraterestru să nu fie încă detectat în univers - în ciuda imensei sale vastități.

Fermi a concluzionat că trebuie să existe o barieră care limitează ascensiunea civilizațiilor inteligente, conștiente de sine, avansate din punct de vedere tehnologic, care colonizează spațiul. Această barieră este uneori denumită „Marele Filtru”.

Dacă principalul obstacol care împiedică colonizarea altor planete nu este în trecutul nostru, atunci bariera care va opri perspectivele omenirii de a ajunge în alte lumi trebuie să se afle în viitorul nostru, au teoretizat oamenii de știință.

Profesorul Brian Cox crede că progresele în știință și inginerie necesare unei civilizații pentru a începe cucerirea stelelor duc în cele din urmă la distrugerea acesteia.

El a spus: „O soluție la Paradoxul Fermi este că nu este posibil să conduci o lume care are puterea de a se autodistruge și care are nevoie de soluții globale de colaborare pentru a preveni acest lucru”.

Este posibil ca creșterea științei și a ingineriei să depășească inevitabil dezvoltarea expertizei politice, ceea ce duce la dezastru”.

”Ipoteza Grădinii Zoologice”: extratereștrii evită deliberat contactul cu Pământul

Alte explicații posibile pentru Paradoxul Fermi includ faptul că nicio altă specie inteligentă nu a apărut în univers, specii extraterestre inteligente sunt acolo - dar le lipsește tehnologia necesară pentru a comunica cu Pământul.

Unii cred că distanțele dintre civilizațiile inteligente sunt prea mari pentru a permite orice fel de comunicare în două sensuri.

Dacă două lumi sunt separate de câteva mii de ani lumină, este posibil ca una sau ambele civilizații să dispară înainte ca un dialog să poată fi stabilit.

Așa-numita ”ipoteză a Grădinii Zoologice” susține că există viață extraterestră inteligentă, dar evită în mod deliberat orice contact cu viața de pe Pământ pentru a permite evoluția ei naturală.

Articol recomandat de sport.ro
Campioanele Navratilova și Davenport vin cu reacții clare la conflictul dintre Cîrstea și Osaka: „Nu e corect”
Campioanele Navratilova și Davenport vin cu reacții clare la conflictul dintre Cîrstea și Osaka: „Nu e corect”
Citește și...
”Oxigenul întunecat” pune la îndoială tot ceea ce știam despre originea vieții pe Pământ. ”O descoperire stupefiantă”
”Oxigenul întunecat” pune la îndoială tot ceea ce știam despre originea vieții pe Pământ. ”O descoperire stupefiantă”

Poate fi produs oxigenul cu adevărat de către rocile metalice din adâncurile oceanelor? 

„Ziua Zero” devine realitate. ONU avertizează că supraexploatarea a dus la un „faliment global al apei”
„Ziua Zero” devine realitate. ONU avertizează că supraexploatarea a dus la un „faliment global al apei”

După decenii de supraexploatare, poluare şi presiuni climatice, lumea intră într-o eră de „faliment global al apei”. 

Studiu: Ibuprofenul, unul dintre cele mai utilizate analgezice, ar putea avea un rol neașteptat în reducerea riscului de cancer
Studiu: Ibuprofenul, unul dintre cele mai utilizate analgezice, ar putea avea un rol neașteptat în reducerea riscului de cancer

Ibuprofenul, unul dintre cele mai utilizate analgezice, ar putea avea efecte care depășesc calmarea durerii.

Recomandări
Guvernul vrea să sancționeze primăriile care nu colectează destui bani din taxe. Banii de la buget vor veni după performanțe
Guvernul vrea să sancționeze primăriile care nu colectează destui bani din taxe. Banii de la buget vor veni după performanțe

Premierul României anunță că avem dezechilibre în administrația locală, față de alte state ale Uniunii Europene.

Cum vor fi reclasificate spitalele din România. Un indicator-cheie va fi rata reinternărilor în 48 de ore
Cum vor fi reclasificate spitalele din România. Un indicator-cheie va fi rata reinternărilor în 48 de ore

Ministerul Sănătății începe o evaluare a spitalelor pentru a stabili care pot avea un rol strategic în tratarea cazurilor grave și a urgențelor majore și care nu.

S-a încheiat prima zi de negocieri trilaterale de pace Ucraina-Rusia-SUA. în Emirate. Zelenski: Prea devreme pentru concluzii
S-a încheiat prima zi de negocieri trilaterale de pace Ucraina-Rusia-SUA. în Emirate. Zelenski: Prea devreme pentru concluzii

Negociatorii ruși, ucraineni și americani s-au întâlnit, vineri, în Emiratele Arabe Unite. Este prima întrevedere la care participă delegați din cele trei țări, la aproape 4 ani de la începutul războiului din Ucraina.