Tyson Fury îşi va apăra titlul WBC la categoria grea contra lui Chisora, în decembrie

62297150
Twitter

Pugilistul britanic Tyson Fury îşi va apăra titlul de campion mondial la categoria grea (versiunea WBC) împotriva compatriotului său Derek Chisora, pe Stadionul Tottenham Hotspur din Londra, în data de 3 decembrie, a anunţat boxerul, joi, citat de AFP.


Fury l-a mai învins pe Chisora (33 de victorii, 12 înfrângeri) în două rânduri, la Londra, prin decizie unanimă pe Wembley în iulie 2011 şi prin KO tehnic în runda a 10-a trei ani mai târziu la ExCel.

Această alegere a unui adversar mai puţin susceptibil să-l încurce a intervenit după eşecul negocierilor pentru un eventual meci contra altui britanic, Anthony Joshua, fost campion WBA, IBF şi WBO la categoria grea.

Neînvins, Fury (32 victorii, un meci nul) a scris pe Twitter: "Am plecat spre Del Boy (porecla lui Chisora)! Ne întâlnim pe 3 decembrie la Londra!"

Tyson Fury, supranumit "Gipsy King", în vârstă de 34 de ani, va urca în ring pentru prima oară de la apărarea titlului contra compatriotului său Dillian Whyte pe Wembley, în aprilie.

Chisora, în vârstă de 38 de ani, a boxat pentru ultima oară în luna iulie, când l-a învins pe bulgarul Kubrat Pulev prin decizia unanimă, la O2 Arena din Londra.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62296766
Doliu în sportul românesc. A murit fostul baschetbalist Gheorghe Novac
Gheorghe Novac, fost jucător de legendă al clubului Dinamo şi al echipei naţionale, a încetat din viaţă, anunţă Federaţia Română de Baschet.
62296283
Fostul judoka Vasile Cojoc a încetat din viaţă la 35 de ani
Fostul judoka Vasile Cojoc, multiplu campion naţional şi medaliat la turnee internaţionale, a încetat din viaţa, la doar 35 de ani, a anunţat, luni, Federaţia Română de Judo.
62295658
FCSB a intrat pe lista ruşinii. Cele mai negre meciuri din istoria fotbalului românesc
După dubla de coșmar cu Silkeborg, 0-5 în deplasare și 0-5 pe Arena Națională, din grupele Conference League, FCSB a intrat pe lista marilor ruşini din istoria fotbalului românesc.