Șumudică pleacă de la Gaziantep. Anunțul făcut de echipa turcă

62168278
Getty

Clubul Gaziantep a anunţat, duminică, despărţirea de antrenorul Marius Şumudică, informează site-ul oficial al grupării din Turcia.

"Ne-am despărţit de comun acord de tehnicianul Marius Şumudică, care a fost antrenor la Gaziantep FK de aproximativ un sezon şi jumătate. Le mulţumim domnului Şumudică şi întregii sale echipe pentru contribuţia pe care şi-au adus-o în perioada în care au fost în funcţie şi le urăm succes în carieră", se arată un comunicat al echipei.

Şumudică era antrenorul echipei din Gaziantep din vara anului 2019 şi mai avea contract până în mai. Formaţia ocupă locul 4 în clasament, cu 31 de puncte din 17 meciuri, la trei puncte de liderul Beşiktaş (16 jocuri).

Gaziantep a avut o serie de multe meciuri fără înfrângere, oprită, sâmbătă, în deplasare, de Sivasspor, scor 2-1.

În ciuda rezultatelor bune obţinute, plecarea antrenorului român s-a făcut după un scandal izbucnit între el şi preşedintele clubului, cu privire la prelungirea contractului.

Clubul Gaziantep FK a anunţat, sâmbătă, pe site-ul oficial, că i-a propus lui Marius Şumudică un nou contract cu salariul mărit în măsura posibilităţilor, în timp ce Şumudică a spus că, de fapt, i s-a oferit un salariu mai mic.

Gaziantep FK a precizat că discuţii cu privire la contractul lui Şumudică au avut loc vineri, la Sivas, unde echipa s-a deplasat pentru meciul de campionat cu Sivasspor. “La finalul discuţiilor, în ceea ce priveşte contractul antrenorului nostru Marius Şumudică, care expiră la 30 mai 2021, s-a propus un nou acord, ţinându-se cont de condiţiile de pandemie, cu salariul mărit într-o anumită măsură, în conformitate cu bugetul clubului nostru. Board-ul clubului a reiterat faptul că vrea să colaboreze cu antrenorul Marius Şumudică şi în perioada următoare şi aşteaptă răspunsul antrenorului nostru la această ofertă", se arăta pe site-ul clubului din Gaziantep.

Marius Şumudică a reacţionat după meciul cu Sivasspor, scor 1-2, spunând că de fapt conducerea clubului ar fi vrut ca salariul său să fie micşorat.

“Se vorbesc multe despre mine în social media. Se spune că alerg după bani. Aş vrea ca Turcia să ştie că nu este adevărat. Dacă eram ahtiat după bani în acest moment aş fi fost antrenorul altei echipe. S-a spus că clubul mi-a propus un nou contract, cu un salariu mai bun, dar nu este adevărat. Am avut o şedinţă cu preşedintele, ieri. A vrut micşorarea salariului meu cu 10 la sută. Nu pot accepta asta. Le-am dat din propriul buzunar prime în valoare de 80.000 de euro jucătorilor. Am dat banii cu plăcere. Este greu să continuăm astfel. Nu le-am dat un răspuns. Apoi au venit la mine şi mi-au propus 80.000 de euro în plus, iar aceşti 80.000 de euro să îi împart la opt oameni. Salariul meu este de 600.000 de euro. Nu înţeleg cum i se poate face o astfel de propunere unui antrenor care a obţinut succese. Iubesc această ţară şi vreau că continui în Turcia. Voi rămâne până la sfârşitul sezonului. Este dificil să lucrez cu oameni care nu mă respectă”, a afirmat tehnicianul.

Preşedintele Gaziantep FK, Mehmet Buyukekşi, a reacţionat la rândul său după declaraţiile lui Şumudică: “În fiecare săptămână, după fiecare meci, el vrea contract. Este posibil aşa ceva? Nu am cerut micşorarea salariului lui Şumudică.Antrenorul nostru ne costă 1,2 milioane de euro, dar el vrea de la noi 1,6 milioane de euro. Care antrenor din Turcia ia atât de mulţi bani? Inclusiv Fatih Terim, care a câştigat Cupa UEFA. Este posibil aşa ceva? Apoi iese la televizor şi spune:

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Erling Haaland i-a șocat pe fani cu noul său look: ”Spune-mi că nu e adevărat”
FOTO Erling Haaland i-a șocat pe fani cu noul său look: ”Spune-mi că nu e adevărat”
Citește și...
Soţul Serenei Williams l-a făcut "clovn rasist/sexist" pe Ion Ţiriac

Soţul Serenei Williams, Alexis Ohanian, a continuat disputa cu Ion Ţiriac, după ce preşedintele FR Tenis a declarat că jucătoarea americană ar trebui să se retragă, deoarece nici vârsta, nici greutatea nu-i mai permit să joace bine.

Ce spune Simona Halep despre vaccinarea anti-COVID. Mărturia sportivei, după ce a contractat virusul

Ministerul Sănătăţii a precizat, marţi, pe Facebook, că jucătoarea de tenis Simona Halep vrea să se vaccineze împotriva virusului Sars-Cov-2.

Presa turcă: Dan Petrescu a ajuns la un acord cu Kayserispor

Antrenorul Dan Petrescu ar fi ajuns la un acord cu oficialii grupării turce Kayserispor pentru preluarea echipei la care sunt legitimaţi Cristian Săpunaru, Silviu Lung şi Denis Alibec, scrie, luni, pe Twitter, cotidianul Fotomac, citat de News.ro.

Recomandări
Datoria publică a României, în creștere constantă. Suntem la 61,4% din PIB. Instrumentele de finanțare a deficitului bugetar

În luna mai 2026, datoria publică a României a depășit pragul de 1.194 de miliarde de lei, ceea ce reprezintă 61,4% din produsul intern brut, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor.

Angajații din sănătate, consultați în privința noii legi a salarizării. Ilie Bolojan dă asigurări că veniturile nu vor scădea

Federația „Solidaritatea Sanitară” din România (FSSR) a anunțat că a început o consultare națională în rândul angajaților din sănătate privind impactul ultimei forme a proiectului legii salarizării, cea din 20 august 2026.

Cod galben de caniculă în Capitală și 12 județe sudul țării. Temperaturile ajung la 37 de grade. HARTĂ

Administrația Națională de Meteorologie a emis duminică o atenționare Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic, noapte tropicală pentru 12 județe și municipiul București, valabilă până luni la ora 10:00.