Simona Halep s-a calificat în optimile de finală ale Madrid Open

62039279

Simona Halep, locul 3 WTA, a învins-o, marţi, cu scorul de 7-6, 6-1, pe britanica Johanna Konta, locul 41 WTA, calificându-se în optimile de finală ale turneului de categorie Premier Mandatory Madrid Open.

Konta a început cu un ritm alert, şi-a făcut frumos punctele, şi-a impus jocul care îi place, cu schimburi scurte, cu lovituri puternice, sub unghiuri cât mai deschise şi cu "un-doi-uri" la serviciu, combinaţia ei preferată. Ea nu a ezitat să vină la fileu sau să apeleze la lovitura scurtă.

Totul în spatele unui serviciu impecabil, ce nu prea a lăsat loc de un retur acceptabil. Halep a cedat iniţial sub agresivitatea adversarei, nu a reuşit să o atragă în schimburile lungi, iar serviciul ei a fost bine returnat de Konta. Sportivei din Marea Britanie îi place de multe ori să fie scoasă din teren cu o lovitură cu unghi larg, pentru că poate să răspundă de acolo cu o lovitură imparabilă, mai ales cu dreapta. În aceste condiţii, Halep a schimbat jocul plat cu unul cu mingi mai înalte, trimise mai adânc în terenul advers, mai central.

Împinsă în spetele terenului, Konta nu a mai dirijat tirul atât de eficient, şi-a pierdut precizia, iar Halep a reintrat în meci, care s-a echilibrat. În plus, serviciul Johannei Konta s-a dereglat chiar în momentele în care avea nevoie de el cel mai mult. Odată scăpată din dificilul început şi mai ales în setul al doilea, Halep a preluat cu siguranţă "frâiele" partidei şi nu le-a lăsat din mână până la final, scrie News.ro.

Halep a câştigat doar o minge în primele trei ghemuri în care rivala a servit. În schimb, românca şi-a făcut serviciul cu dificultate, chiar şi l-a pierdut în ghemul al treilea şi Konta s-a desprins la 3-1, apoi la 4-2. Fostul lider WTA a schimbat apoi tactica, a reuşit să o scoată din zona de confort pe sportiva britanică şi a câştigat trei ghemuri la rând, cu break la 3-4.

La 5-4, Simona Halep a avut 15-40 pe serviciul adversarei. Însă acesta a servit excelent din nou şi le-a anulat, egalând la 5. Halep a câştigat greu ghemul de 6-5, după ce a condus cu 40-15 şi a salvat apoi trei mingi de break. A urmat un alt ghem lung, pe serviciul britanicei, care a condus cu 40-0. Fără dublă greşeală până atunci, Konta a comis două, iar Halep a închis setul la cincea mingea avută, scor 7-5, după o oră de joc.

Evoluţia atât de bine articulată a Johannei Konta din debutul meciului s-a evaporat definitiv în setul al doilea. Nimic nu i-a mai ieşit jucătoarei britanice, în timp ce Simona Halep a jucat din ce în ce mai bine şi a făcut 4-0 în vreo 15 minute, cedând doar două puncte. A urmat o relaxare în jocul sportivei române, iar Konta a reuşit un rebreak, de 4-1. Finalul a fost al jucătoarei mai bune şi mai inteligente, care s-a impus cu 6-1, după un meci o oră şi 29 de minute

Halep va evolua în turul următor, în premieră, cu jucătoarea de 20 de ani Viktoria Kuzmova din Slovacia, locul 46 WTA.

Calificarea în optimi este recompensată la Madrid cu un premiu de 80.620 de euro şi cu 120 de puncte WTA.

Simona Halep a câştigat în 2017 şi 2016 turneul organziat de Ion Ţiriac, iar anul trecut a ajuns în sferturi.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62039435
Simona Halep s-a calificat în turul al doilea al turneului WTA de la Madrid

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul trei mondial, a obţinut o victorie facilă în faţa rusoaicei Margarita Gasparian, cu 6-0, 6-4, în prima rundă a turneului WTA de la Madrid, dotat cu premii totale de 7.021.128 dolari.

60345683
Motivul pentru care o atletă ar putea fi obligată să urmeze un tratament pentru a participa la competiții

Recursul campioanei sud-africane Caster Semenya împotriva Federaţiei internaţionale de atletism (IAAF), privind participarea în competiţii a sportivelor cu niveluri ridicate de testosteron a fost respins.

62041266
Fotbalist mort la doar 28 ani într-un accident de microbuz. Șoferul a adormit la volan

Internaţionalul ceh Josef Sural, mijlocaş al echipei Alanyaspor (Turcia), a decedat în urma unui accident de microbuz, produs în momentul în care acesta revenea de la un meci.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.