Simona Halep, la plecarea în Australia: ”Visul meu este să ajung din nou în Top 10”

62151118
Getty

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 20 WTA, a declarat, duminică, la plecarea spre Australia, unde va participa la primul grand slam din 2022, că visul ei în anul următor este să revină în Top 10 WTA.

 

"Am fost la naşi, a fost o zi frumoasă, nu am ieşit pentru că m-am protejat, cu teama de Omicron, dar au fost zile frumoase şi acum sunt gata de plecare. A fost, în fiecare zi este, pentru că am o viaţă frumoasă şi chiar sunt ok. Îmi place să fac bradul, eu l-am împodobit, o fac în fiecare an când sunt acasă. Ultimii doi ani i-am petrecut acasă, a fost diferit, dar am experienţa de a pleca în perioada aceasta şi nu mi-e greu, chiar e ok să plec acum. O să joc toate cele trei turnee pentru că vreau să am meciuri multe, nu am jucat prea mult anul acesta şi vreau să încep să simt meciurile oficiale. Am aşteptări, pentru că m-am antrenat foarte bine, am avut cinci săptămâni de pregătire foarte bune, dar în tenis niciodată nu se ştie, aşa că mă voi duce acolo cu încredere şi ce va fi va fi. Mă simt foarte bine fizic şi psihic la fel. (n.r. - despre dublu cu Gabriela Ruse) Şi eu sunt încântată să joc cu ea, am făcut meciuri bune în America şi sper şi de data aceasta să câştigăm câteva. (n.r. - ce-şi doreşte pentru 2022) Să fiu sănătoasă şi să nu mai am accidentări. A fost un an greu, acum trebuie să văd cum o să fie acesta, pentru că nu pot să spun ca în anii trecuţi că sigur voi face treabă pentru că sunt pregătită psihic şi fizic. Sunt pregătită, dar nu ştiu ce va fi. Visul meu este să ajung din nou în Top 10. (n.r. - despre FedCup) Îmi este foarte drag domnul Dobre şi mă bucur tare mult că este căpitan. Echipa este una puternică, cu cele mai bune jucătoare din România şi am încredere mare că putem să câştigăm acest meciu (n.r. - cu Polonia)", a declarat Halep, la Aeroportul Internaţional Henri Coandă.

Australian Open se va desfăşura între 17 şi 30 ianuarie 2022. Primul turneu la care va participa jucătoarea română este Melbourne Summer Set, care începe la 4 ianuarie, potrivit News.ro.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62203655
Jocurile Olimpice de la Tokyo, o reuşită, în ciuda restricţiilor

Jocurile Olimpice de vară de la Tokyo, desfăşurate m,ai târziu cu un an faţă de data la care erau prevăzute, au fost o reuşită din punct de vedere sportiv şi organizatoric, în ciuda numeroaselor restricţii impuse de pandemia de Covid-19.

62232496
Un jucător algerian de doar 30 de ani a decedat în timpul unui meci de fotbal, după o lovitură la cap

Sofiane Loukar, jucătorul echipei de fotbal MC Saida, din liga secundă a campionatului Algeriei, a decedat la doar 30 de ani, în timpul unui meci disputat sâmbătă, după o lovitură la cap, informează agenţia EFE, conform Agerpres. 

62212443
Emma Răducanu în 2021, tânăra care a rescris istoria turneelor de Grand Slam. Ce recorduri a bătut revelația tenisului

Emma Răducanu, tânăra jucătoare de tenis britanică cu origini românești, a început anul 2021 ca o cvasinecunoscută. Dar acum, campioana de la US Open a fost desemnată personalitatea sportivă a anului în Regatul Unit al Marii Britanii.

Recomandări
Shutterstock sibiu oameni pe strada
Statul ar putea prelua companii strategice cu probleme financiare și le-ar putea șterge datoriile. Ce prevede proiectul

Statul ar putea prelua activele unor companii considerate strategice pentru economia națională, inclusiv prin stingerea datoriilor pe care acestea le au către buget.

Gregor hudohmet pro
Primele imagini cu expertul sloven în energie arestat, acuzat că a cerut 450.000 de euro pentru un proiect masiv din România

Expertul sloven în energie arestat preventiv în urmă cu două săptămâni de Tribunalul București, la cererea DNA, pentru acuzația de luare de mită, rămâne după gratii. 

Avion carat otopeni
Un avion de pasageri a traversat Capitala pe roți, escortat de mașini cu girofar. Unde va fi amplasat mastodontul

Un avion a plecat în noaptea de joi spre vineri de pe Aeroportul Otopeni pe șosea, escortat de mașini cu girofar.