Simona Halep împlineşte 27 de ani. Unde îşi sărbătoreşte ziua de naştere

61988582
Agerpres

Simona Halep împlineşte, joi, 27 de ani, ea aflându-se la Beijing, unde va participa, săptămâna viitoare, la ultimul turneu de categorie Premier Mandatory din 2018.

La fel ca anul trecut, ziua de naştere o "prinde" în China, între turneele de la Wuhan şi de la Beijing.

S-a născut la 27 septembrie 1991, la Constanţa şi a început să joace tenis la vârsta de 4 ani şi jumătate, alături de fratele său mai mare. A debutat în circuitul ITF (International Tennis Federation) în România, în 2006, iar anul următor a câştigat două turnee de simplu şi două de dublu, notează site-ul oficial WTA, www.wtatennis.com. În competiţiile internaţionale de junioare a debutat în 2008, când a reuşit să câştige turneul de junioare din Italia şi Roland Garros-ul dedicat juniorilor, turneul de la Kristienhamn (Suedia), dar şi proba de dublu a turneului feminin Futures de la Bucureşti, alături de Ionela-Andreea Iova.

În 2009, a evoluat în calificările turneului de senioare de la Roland Garros, unde s-a impus în primul tur, dar a cedat în runda următoare. În acelaşi an, a câştigat turneul challenger de la Maribor şi s-a impus, la dublu, alături de Irina Camelia Begu, în finala turneului feminin de tenis GDF Suez Open România, care a avut loc la Bucureşti, se arată pe site-ul oficial al Federaţiei Internaţionale de Tenis, www.itftennis.com.

Simona Halep a jucat, în 2010, prima finală din carieră într-un turneu WTA, la Fes (Maroc), aceasta fiind cea mai mare performanţă de până atunci. La 12 iulie 2010, a reuşit să acceadă în Top 100 WTA, ocupând poziţia 96 în clasamentul celor mai bune jucătoare de tenis ale lumii. În 2011, a fost finalistă la Fes şi a ajuns în turul 3 la Australian Open. La 12 septembrie, a reuşit să intre în Top 50 WTA, pe poziţia 42, dar a încheiat sezonul pe poziţia 53. În 2012, Simona Halep a fost finalistă la Bruxelles şi semifinalistă la Fes. Este primul sezon pe care îl încheie ocupând o poziţie în Top 50 WTA, respectiv locul 47.

Cariera jucătoarei de tenis Simona Halep a cunoscut o ascensiune spectaculoasă începând cu anul 2013, pe care l-a încheiat pe poziţia 11 în clasamentul WTA. A câştigat primul turneu WTA din carieră, la Nurnberg, apoi pe cel de la 's-Hertogenbosch (Olanda), urmate de alte patru turnee: la Budapesta, la New Haven, la Moscova şi la Sofia (Turneul Campioanelor). La 21 noiembrie 2013, a fost aleasă jucătoarea de tenis cu cel mai mare progres în 2013, în circuitul profesionist WTA (Most Improved Player Of The Year).

În debutul sezonului 2014, Simona Halep a ajuns în sferturile de finală la Australian Open, prima astfel de performanţă la un turneu de Grand Slam, ceea ce a urcat-o pe jucătoare pe poziţia a 10-a în clasamentul WTA, devenind, astfel, a treia româncă din istorie care intra în ''Top ten'' mondial, după Irina Spîrlea şi Virginia Ruzici. În februarie, a câştigat Turneul de la Doha, poziţionându-se, astfel, pe locul 9 în clasamentul WTA, iar o săptămână mai târziu, pe locul 7. În martie, a jucat o semifinală a turneului de la Indian Wells, punctajul obţinut urcând-o pe locul 5 în clasamentul WTA, la 17 martie. Simona Halep devenea, astfel, jucătoarea română cu cea mai bună clasare din toate timpurile în ierarhia feminină a tenisului mondial. Înaintea ei, cea mai bună clasare WTA a unei jucătoare române de tenis aparţinuse Irinei Spîrlea, care a ocupat locul 7, în anul 1997. La 19 mai 2014, Simona Halep a urcat pe locul 4 în clasamentul WTA.

Simona Halep reuşeşte o nouă performanţă remarcabilă, prin calificarea în prima finală a unui turneu de Mare Şlem, la Roland Garros, pe care a pierdut-o, însă, la 7 iunie 2014, în faţa Mariei Şarapova, după ce şi-a adjudecat cel de-al doilea set. A devenit, astfel, a treia jucătoare română de tenis calificată în finala turneului de la Roland Garros, după Florenţa Mihai şi Virgina Ruzici. Calificarea în finala turneului de Grand Slam de la Paris i-a asigurat Simonei Halep locul 3 WTA. În acelaşi an, a câştigat BRD Bucharest Open, primul turneu WTA din România. La 11 august, ajunge pe cea mai bună poziţie de până atunci în clasamentul WTA, respectiv pe locul 2.

În octombrie 2014, Simona Halep a participat la Turneul Campioanelor de la Singapore, unde a avut un parcurs extraordinar, învingând-o, pentru prima dată în carieră, pe Serena Williams, jucătoarea numărul 1 mondial, la partida disputată în grupă. A devenit, astfel, prima jucătoare română de tenis din istoria WTA care a reuşit să dispună de ocupanta primei poziţii în clasamentul WTA, relata site-ul Turneului Campioanelor. A ajuns până în finală, pe care a pierdut-o în faţa aceleiaşi Serena Williams.

În ianuarie 2015, Comitetul Executiv al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR) a hotărât ca Simona Halep să primească titlul de ''Sportivul anului'' pentru rezultatele deosebite obţinute în 2014. De asemenea, jucătoarea română de tenis s-a situat pe locul al III-lea în clasamentul celor mai buni sportivi din Balcani în anul 2014, realizat de agenţia bulgară BTA, fiind devansată de Novak Djokovic (Serbia), pe locul I, şi de Marin Cilic (Croaţia), pe locul al II-lea.

În 2015, a câştigat turneele de la Shenzhen (China), Dubai şi Indian Wells, cel mai important din cariera sa de până atunci, şi a terminat sezonul pe locul 2 în clasamentul mondial WTA.

În sezonul 2016, Simona Halep a câştigat turneele de la Madrid, Bucureşti (BRD Bucharest Open) şi Montreal. În luna octombrie, a primit premiul Diamond Aces (Aşi de Diamant), la Singapore, în cadrul Galei Premiilor circuitului profesionist feminin WTA, acesta fiind acordat jucătoarei cu merite deosebite în promovarea tenisului pe teren şi în afara lui. În decembrie 2016, a fost desemnată cea mai bună jucătoare a anului 2016 în cadrul Galei Tenisului Românesc. A încheiat sezonul pe locul 4 în clasamentul WTA.

În 2017, Simona Halep a câştigat turneul demonstrativ Tie Break Tens, desfăşurat la Madrid, doar cu meciuri de tie break până la zece puncte, apoi turneul WTA de la Madrid, pentru al doilea an consecutiv. La turneul WTA de la Roma, a ajuns până în finală, iar în luna iunie 2017, joacă pentru a doua oară finala turneului de la Roland Garros, pe care o pierde în faţa jucătoarei letone Jelena Ostapenko.

De la 9 octombrie 2017, Simona Halep a urcat pe locul I în clasamentul WTA, după ce, la 7 octombrie 2017, s-a calificat în finala turneului WTA de la Beijing, devenind astfel prima româncă clasată pe prima poziţie în ierarhia tenisului mondial feminin. A încheiat anul 2017 pe prima poziţie în clasamentul WTA.

La 6 ianuarie 2018, jucătoarea română de tenis Simona Halep a câştigat turneul WTA de la Shenzhen (China), şi, alături de Irina Begu, titlul în proba de dublu a turneului WTA de la Shenzhen (China).

La Australian Open, primul turneu de Mare Şlem al anului, Simona Halep a ajuns până în finală, pe care a pierdut-o, la 27 ianuarie 2018, în faţa danezei Caroline Wozniacki, în urma acestei înfrângeri pierzând şi locul 1 mondial, pe care îl ocupase 16 săptămâni consecutive, clasându-se pe locul 2 pentru următoarele 4 săptămâni. A revenit, însă, pe primul loc în clasamentul jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA) la 26 februarie 2018, poziţie pe care şi-o menţine în prezent.

La 9 iunie 2018, Simona Halep a obţinut o altă mare performanţă a carierei, respectiv câştigarea primului său titlu de Mare Şlem, prin victoria din finala de la Roland Garros. A urmat apoi câştigarea turneului WTA de la Montreal.

Simona Halep a participat la Jocurile Olimpice de vară de la Londra din 2012 şi a făcut parte din echipa de Fed Cup a României, în 2010, 2014-2018.

Simona Halep a fost desemnată, de către WTA, cea mai populară jucătoare, doi ani la rând, în 2014 şi în 2015, fiind cea mai ''accesată'' jucătoare pe site-ul circuitului profesionist feminin, www.wtatennis.com. La 2 februarie 2018, a fost aleasă cea mai bună jucătoare a lunii ianuarie în circuitul profesionist feminin de tenis, cu un procentaj covârşitor în ancheta desfăşurată pe site-ul WTA. De asemenea, Simona Halep este cea mai bună jucătoare de tenis pe zgură din ultimii ani, potrivit site-ului WTA, într-o ierarhie (WTA Insider Clay Court Power Rankings) publicată în mai 2018, cu doar câteva zile înaintea debutului turneului de la Roland Garros, singurul turneu de Mare Şlem care se joacă pe această suprafaţă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta luptătoare din UFC și-a surprins fanii cu un pictorial interzis minorilor: ”Sunt puși, nu?”
FOTO Fosta luptătoare din UFC și-a surprins fanii cu un pictorial interzis minorilor: ”Sunt puși, nu?”
Citește și...
David Popovici, după succesul de la Roma: „Sunt fericit cu ceea ce am reușit. Mulțumesc echipei mele şi vouă, tuturor”

David Popovici a afirmat că este fericit de prestaţia avută la Trofeul Settecolli de la Roma, unde a obţinut două medalii de aur şi una de argint.

David Popovici, două medalii de aur în două zile, la Roma. A stabilit și un nou record

Înotătorul David Popovici s-a impus duminică în cursa de 200 metri liber la Roma, în Trofeul Sette Colli, stabilind un nou record al competiţiei.

România a câștigat medalia de argint la Cupa Mondială de canotaj de la Lucerna

Echipajul masculin de 4 rame al României a câştigat, duminică, medalia de argint la Cupa Mondială de la Lucerna.

Recomandări
După caniculă, furia naturii a lovit România. Imagini cu distrugerile provocate de furtuni

Mai multe zone din țară au trecut marți, brusc, de la caniculă și vreme însorită, la furtuni devastatoare. A plouat cu găleata, iar vântul a bătut cu putere, a dărâmat copaci și a desprins bucăți din acoperișurile clădirilor.

Mărturiile suspecților din ”azilul groazei” din județul Bihor. „Le-am permis să locuiască în casa mea. Punct”

Acuzații grave vizează un nou ”azil al groazei”, descoperit în județul Bihor. O familie care îngrijea în mai multe cămine, fără autorizație, peste 400 de persoane vulnerabile, este acuzată de procurorii DIICOT de trafic de persoane.

Stația de metrou Piața Victoriei 2, închisă temporar din cauza infiltrațiilor provocate de ploile abundente

Metrorex anunţă, miercuri dimineaţă, că staţia de metrou Piaţa Victoriei 2 este închisă temporar, ca urmare a infiltraţiilor provocate de precipitaţiile abundente.