Serena Williams îi cere explicații antrenorului său, după ce acesta a recunoscut că a făcut ”coaching”

61984731
Getty

Serena Williams i-a cerut explicaţii antrenorului Patrick Mouratoglou, după ce acesta a spus că a sfătuit-o pe eleva sa în timpul finalei de la US Open, informează BBC.

 

"Pur şi simplu nu înţeleg despre ce vorbea. L-am întrebat: <despre ce vorbeai când ai spus că a fost 'coaching'? Nu avem semne, nu am avut niciodată semne.> A spus că a făcut o mişcare. Deci a fost ceva de genul: <ai făcut o mişcare şi acum spui lumii că mă sfătuiai - nu are niciun sens, de ce ai spune asta?> Eram pe partea cealaltă, nu am văzut mişcarea. Cred că a fost doar un moment de confuzie pentru el. Ceea ce încerc cel mai mult este să-mi revin după acea întâmplare şi să merg înainte", a declarat Serena Williams, la emisiunea The Sunday Project de la postul asutralian Network Ten, potrivit News.ro.

Jucătoarea americană Serena Williams a fost amendată de Biroul arbitrilor de la US Open cu suma de 17.000 de dolari pentru comportamentul din finala turneului.

Serena Williams, furioasă la finala US Open

Amenda a fost dedusă din premiul de 1,85 de milioane de dolari, pe care l-a primit pentru evoluţia de la ultimul grand slam al anului şi este compusă din următoarele sancţiuni: 10.000 de dolari pentru "abuz verbal" (l-a făcut <hoţ> pe arbitru), 4.000 de dolari pentru "coaching" (a primit sfaturi de la antrenor în timpul meciului) şi 3.000 de dolari pentru că a dat cu racheta de pământ.

Jucătoarea japoneză Naomi Osaka, locul 19 WTA şi cap de serie numărul 20, a câştigat turneul US Open, învingând-o în finală pe americanca Serena Williams, locul 26 WTA şi cap de serie numărul 17, scor 6-2, 6-4, meci marcat de o dispută între fostul lider WTA şi arbitrul portughez Carlos Ramos.

Incidentele au început la 1-0 pentru Williams, în al doilea set. Ramos i-a acordat americancei un avertisment pentru coaching, iar aceasta a izbucnit: "Nu avem un cod. Nu trişez ca să câştig, prefer să pierd". După meci, antrenorul Patrick Mouratoglou avea să recunoască faptul că i-a dat indicaţii elevei sale, dar a susţinut că aceasta nu a văzut semnele din tribună.

 

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61980848
Simona Halep ar putea abandona turneul de la Wuhan

O serie de dureri la nivelul spatelui, simțite în timpul unui antrenament de duminică, ar putea duce la abandonarea turneului Wuhan Open de către Simona Halep, relatează News.ro.

61985857
Cum a apărut Simona Halep la petrecerea de deschidere a turneului din China. FOTO

Simona Halep a făcut senzație pe covorul roșu la petrecerea de deschidere a turneului Wuhan Open din China. Sportiva a purtat o rochie neagră cu imprimeu cu inimioare și a pozat ca o adevărată vedetă de cinema.

61980455
Simona Halep, interviu pentru Reuters: ”Visul meu a fost să devin nr.1 mondial și am reușit”

Simona Halep a declarat, într-un interviu telefonic pentru Reuters, că succesul ei din acest an la Roland Garros a ajutat-o să-şi confirme statutul de lider WTA.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.