WTA a anuntat retragerea Simonei Halep din turneul de la Doha. "Sunt obosita, foarte obosita. Am dureri peste tot"

61637361

WTA a anuntat, duminica, pe Twitter, ca Simona Halep, locul 4 mondial, a decis sa se retraga de la turneul de categorie Premier de la Doha, la care era detinatoarea trofeului.

Probabil ca viitoarea competitie la care va participa jucatoarea romana va fi Indian Wells, turneu de categorie Premier Mandatory, programat intre 11 si 22 martie. La editia precedenta a acestui turneu Simona Halep a ajuns pana in semifinale.

Halep luase in calcul sa nu evolueze la Qatar Open, unde era cap de serie numarul 2, dupa ce se impusese sambata, in finala turneului de la Dubai.

"Sunt obosita, foarte obosita. Am dureri peste tot, dar este normal. Am avut meciuri grele si duminica voi urma un din nou un tratament. Totul ma doare, coastele, glezna, dar sper ca voi fi bine saptamana viitoare si ca ma voi recupera rapid. Nu sunt sigura acum si nu pot spune (n.r. - despre participarea la turneul de la Doha). Va trebui sa ma relaxez si sa vad saptamana viitoare", a declarat Halep.

Simona Halep a castigat, sambata, turneul de la Dubai si ar fi trebuit saptamana viitoare sa-si apere trofeul cucerit anul trecut la Qatar Open. In 2015, turneele de la Doha si Dubai fac rocada atat ca ordine in calendarul WTA, cat si in ceea ce priveste categoria competitiilor.

In urma cu an, Simona Halep, cap de serie numarul 7 si locul 10 mondial atunci, castiga turneul de la Doha, inregistrand al saptelea sau succes in circuitul WTA si primul la o competitie de categorie Premier 5. Pentru aceasta performanta, romanca a obtinut 441.000 de dolari si 900 de puncte WTA.

Programat in 2014 intre 10 si 16 februarie, turneul va avea loc in acest an intre 23 si 28 februarie. Potrivit site-ului oficial al WTA, editia 2015 figureaza acum la o categorie inferioara, Premier, si va beneficia de premii totale mai mici, 731.000 de dolari, fata de 2.440.070 de dolari anul trecut, dar si de puncte mai putine, 470 fata de 900. Astfel, un succes la Doha va fi recompensat in acest an cu 124.000 de dolari si 470 de puncte WTA.

Insa Halep si-a aparat punctele de la Doha la Dubai, care a revenit la categoria Premier 5 dupa trei ani.

Petra Kvitova, locul 3 WTA este principala favorita la Doha, Caroline Wozniacki (Danemarca), locul 5 WTA, Agnieszka Radwanska (Polonia), locul 8 WTA, Angelique Kerber (Germaniea), locul 12 WTA, invinsa Simonei Halep in finala editiei precedente, Ekaterina Makarova (Rusia), locul 9 WTA, si Andrea Petkovic (Germania), locul 10 WTA, fiind si ele pe tabloul principal al competitiei.

In urma rezultatelor inregistrate in aceasta saptamana, Halep o va depasi pe Kvitova, revenind de luni pe locul 3 WTA.
 

Articol recomandat de sport.ro
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Citește și...
Ciobit de razboi, Sahtiorul lui Mircea Lucescu sta in picioare, dar are un viitor incert

Ciobit de razboi, Sahtiorul lui Mircea Lucescu sta in picioare, insa are un viitor incert. Cum poate deveni un brand de sute de milioane de euro victima colaterala a razboiului.

Planurile Simonei Halep, dupa victoria de la Dubai. Ce vrea sa isi cumpere de cei 456.000 de dolari castigati

Jucatoarea de tenis Simona Halep le-a spus jurnalistilor dupa ce a castigat turneul de la Dubai ca se gandeste sa-si cumpere o casa atunci cand va ajunge in Romania, dar nu va rata o scurta repriza de "shopping" intr-un mall din Emirate.

Simona Halep, campioana la Dubai. Romanca a invins-o pe Karolina Pliskova si a castigat al zecelea turneu din cariera

Simona Halep, locul 4 WTA si cap de serie numarul 1, a castigat al zecelea trofeu din cariera, al doilea de categorie Premier 5, dupa ce a invins-o, cu scorul de 6-4, 7-6 (4), pe jucatoarea ceha Karolina Pliskova.

Recomandări
Nicușor Dan reia consultările pentru formarea Guvernului, la 1 septembrie: „Ar fi fost bine ca varianta Tomac să fii trecut”

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că la începutul lunii viitoare va relua consultările cu partidele politice pe tema formării unui guvern.

Trump calmează aliații și dă asigurări că Putin nu va ataca NATO: „Am avut discuții bune cu el”

Preşedintele american Donald Trump a dat asigurări joi că omologul său rus, Vladimir Putin, 'nu va ataca un teritoriu al NATO', transmit AFP şi Reuters.

Dezastrul din Nepal, explicat: prăbușirea de la 7.000 de metri care a declanșat o viitură ireală

Dezastrul care a îndoliat Nepalul a pornit în câteva secunde, la peste 7.000 de metri altitudine, iar efectele s-au simțit la mai bine de 100 de kilometri distanță.