Simona Halep, derapaj după meciul cu Golubic de la Melbourne. Și-a cerut imediat scuze

62234624
Getty

Simona Halep, 30 de ani, locul 20 WTA, a declarat, vineri, după ce a trecut de Viktorija Golubic, 29 de ani, locul 43 WTA, într-un meci dramatic, că serviciul ei a fost de rahat, apoi le-a cerut scuze spectatorilor pentru cuvântul folosit.

"A fost foarte dificil. Nu am crezut cu adevărat că pot câştiga acest meci, dar am luptat până la capăt. Sunt foarte mândră de asta, pentru că în trecut am muncit foarte mult în sensul acesta. Tot creditul pentru ea, pentru contribuţia ei la acest meci frumos. Sunt fericită că am fost un pic mai puternică în final şi am putut să câştig acest meci. Înseamnă mult. Nimic nu a mers astăzi, serviciul meu a fost de rahat, trebuie să spun asta, îmi cer scuze pentru cuvânt, dar chiar aşa a fost. Am luptat mult cu mine însămi azi, a fost dificil să-mi controlez emoţiile, dar ea m-a adus în această situaţie, a pus presiune pe mine şi mi-a fost greu să mă descurc. Dar dacă vrei să câştigi, nu trebuie să renunţi, asta am făcut astăzi şi sunt foarte fericită că am reuşit", a declarat Halep, la interviul pe teren.

Simona Halep, cap de serie numărul 2 la Melbourne Summer Set 1, s-a calificat în semifinalele turneului australian, după ce a învins-o, vineri, cu scorul de 6-2, 5-7, 6-4, pe elveţianca Viktorija Golubic. Cu un serviciu catastrofal, românca a fost aproape să piardă un meci pe care l-a avut în mână, conducând cu 6-2, 4-2.

Simona Halep va evolua în penultimul act cu chinezoaica Qinwen Zheng, 19 ani, locul 126 WTA, venită din calificări, care a trecut, în sferturi, cu scorul de 7-6 (1), 7-6 (5), de croata Ana Konjuh, locul 67 WTA.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62215542
Simona Halep s-a calificat în semifinalele de la Melbourne. Românca a fost la un pas de eșec
Simona Halep, locul 20 WTA şi cap de serie numărul 2, s-a calificat în semifinalele turneului Melbourne Summer Set, potrivit News.ro.
62234453
Situația lui Djokovic privind Australian Open este încă neclară. Tatăl sportivului: ''Novak nu tolerează nedreptatea”
Scandal uriaș în Australia, şi nu numai, înainte de startul primului turneu de mare slem al anului. Novak Djokovic, liderul clasamentului mondial, şi de 9 ori câştigător al turneului nu este lăsat să intre în ţară pentru că nu este vaccinat.
62234470
Tatăl lui Djokovic își apără fiul: "Novak este un Spartacus al lumii noi, care nu tolerează nedreptatea şi ipocrizia"
Srdjan, tatăl lui Novak Djokovic, susține că liderul ATP a devenit simbolul şi liderul lumii libere, după ce s-a deplasat în Australia fără a fi vaccinat împotriva Covid-19.