Ronaldo s-a căsătorit pentru a patra oară. Cine este aleasa inimii sale, cu 14 ani mai tânără decât el VIDEO

62389822

Fostul atacant brazilian Ronaldo s-a căsătorit pentru a patra oară. Aleasa câştigătorului Balonului de Aur din 1997 şi 2002 este modelul Celina Locks, ceremonia religioasă având loc la Ibiza, în Insulele Baleare.

 

Într-o postare în social media, Ronaldo apare îmbrăcat într-un costum şi un tricou alb alături de proaspăta sa soţie în timp ce părăsesc altarul sub o ploaie de petale.

"Ne-am reunit familiile în cadrul unei sărbători religioase intime. Iar acest lucru marchează începutul unei săptămâni de multe sărbători", a scris cuplul, care a spus "Da" în cadrul unei ceremonii pe insula Ibiza din Baleare, în compania celor mai apropiaţi prieteni şi a familiei.

Aceasta este cea de-a patra căsătorie pentru Ronaldo, care a mai avut mariaje cu Milene Domingues, Daniella Cicarellia şi Maria Beatriz Antony.

De două ori câştigător al Balonului de Aur (1997, 2022), în prezent în vârstă de 47 de ani, are o relaţie din 2015 cu Celina Locks, un model în vârstă de 33 de ani. Ei s-au cunoscut prin intermediul unui prieten comun.

Ronaldo este unul dintre cei mai mari fotbaliști din istorie

La începutul acestui an, Ronaldo şi Celina şi-au anunţat logodna după ce El Fenomeno a cerut-o în căsătorie în timpul unei excursii în Caraibe. Celina Locks a fondat un brand de cosmetice pe numele ei şi este implicată într-o serie de cauze comunitare din Brazilia.

Pe contul său de Instagram, originara din Curitiba (850 km sud de Rio de Janeiro, unde a crescut Ronaldo) are peste 460.000 de urmăritori şi împărtăşeşte în mod regulat fotografii şi videoclipuri din viaţa de cuplu.

Ronaldo Luis Nazario de Lima (numele său complet), care s-a retras din fotbal în februarie 2011, după o ultimă perioadă la Corinthians, rămâne unul dintre cei mai emblematici jucători din istoria fotbalului.

Fostul număr 9 al Seleçao şi dublu campion mondial (1994, 2002) a jucat în cariera sa la Barcelona, Inter, Real Madrid şi AC Milan. În prezent, el este proprietarul lui Real Valladolid, din a doua divizie a Spaniei, şi al lui Cruzeiro, clubul brazilian unde a evoluat înainte de a pleca în Europa pentru a se alătura lui PSV Eindhoven în vara anului 1994.

 

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
„Incidentul mi-a frânt inima.” O tânără gimnastă de culoare a fost ignorată în timpul unei premieri în Irlanda

Simone Biles, una dintre legendele gimnasticii mondiale, şi-a exprimat indignarea pentru un videoclip devenit viral, în care o tânără gimnastă de culoare este ignorată în timpul unei ceremonii de decernare de medalii.

Neymar ar fi cerut ca antrenorul Jorge Jesus să plece de la Al-Hilal. Care este motivul

Brazilianul Neymar (31 de ani) nu este mulţumit de începutul aventurii sale la clubul saudit Al-Hilal. El ar fi intrat în conflict cu antrenorul său, Jorge Jesus, după remiza, scor 1-1, cu Navbahor în Liga Campionilor Asiei.

 

Sorana Cîrstea, în ținută tradițională chineză, la petrecerea de deschidere a turneului Ningbo Open

Sorana Cîrstea, locul 26 WTA, a purtat o ţinută hanfu - tradiţională chineză, duminică, la petrecerea de deschidere a turneului Ningbo Open, cu premii de aproape 260.000 de dolari.

 

Recomandări
Explicația „contabilă” care a dus la scăderea statistică a inflației. Ce este efectul de bază

Inflația anuală din România a coborât la 6,2% în luna august 2026, de la 8,2% înregistrat în luna iulie, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică.

Un general al Armatei Române, găsit împuşcat în cap, în Prahova. Ce au găsit anchetatorii lângă trupul lui

Generalul Dorin Ioniţă a fost găsit, vineri, împuşcat în cap într-un imobil pe care-l deţine în localitatea Păuleşti din judeţul Prahova. Lângă cadavrul său, anchetatorii au găsit un pistol, care, din primele verificări, era deţinut legal.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10!