Răsturnare de situație. Shuai Peng afirmă că niciodată nu a acuzat pe cineva că a agresat-o sexual

62225125
Getty

Jucătoarea chineză de tenis Peng Shuai a declarat că nu a acuzat niciodată pe nimeni de agresiune sexuală şi că postarea ei de pe reţelele de socializare, pe care a făcut-o la începutul lunii trecute, a fost înţeleasă greşit.

"În primul rând, trebuie să subliniez un punct care este extrem de important, nu am spus sau scris niciodată că cineva m-a agresat sexual. Trebuie să subliniez clar acest punct”, a spus Peng într-un videoclip postat de Lianhe Zaobao, un site de presă din Singapore, informează Reuters, citată de News.ro.

Ea a spus că postarea ei pe Weibo, un site de socializare asemănător Twitter, care a fost eliminată rapid, a fost o "chestiune privată". Peng, 35 de ani, a adăugat că oamenii nu au înţeles ce a vrut să spună, cu privire la postarea ei de pe Weibo, fără să detalieze.

Jucătoarea a mai spus că a locuit acasă, la Beijing, fără supraveghere. Peng nu l-a menţionat pe fost vicepremier Zhang Gaoli.

La 2 noiembrie, Peng a publicat un mesaj lung pe reţeaua de socializare Weibo, echivalentul chinezesc al Twitter, în care îl acuză pe fostul vicepremier Zhang Gaoli, 75 de ani, că a violat-o, înainte de a o face amantă. Este pentru prima dată când un politician chinez de rang înalt face obiectul unor asemenea acuzaţii publice.

Mărturia jucătoarei a fost ştearsă de cenzură la mai puţin de o jumătate de oră de la publicare. Dar nu numai căutările despre Zhang Gaoli sau Peng Shuai au eşuat, dar şi silabele din numele lor au fost respinse. Cuvântul "tenis" a fost indisponibil mai multe ore după postarea problematică. Chiar şi grupurile private de ştiri au fost vizate, iar conturile care distribuiau capturi de ecran ale mărturiei lui Peng Shuai au fost suspendate.

Peng: „Am fost foarte speriată”

În postarea sa pe Weibo, Shuai Peng, în vârstă de 35 de ani, a spus că Zhang a forţat-o să întreţină relaţii sexuale cu el după ce au jucat tenis. "Am fost foarte speriată. În după-amiaza aceea, am refuzat mai întâi. Nu m-am putut opri din plâns. De frică (...) am cedat şi am făcut sex", a spus ea.

Ea a adaugat că soţia liderului ştia despre asta şi "a fost de pază afară". Peng spune că mai târziu a devenit amanta lui Zhang, până la o ceartă care a avut loc cu o săptămână înainte. Ea precizat că nu are dovezi care să-şi susţină afirmaţiile. "Întotdeauna ţi-a fost teamă că ascund un aparat de înregistrat. Cu siguranţă vei nega sau vei ajunge până acolo încât să mă ataci", a scris ea, adresându-se persoanei în cauză.

Sportivi şi organizaţii internaţionale şi-a arătat îngrijorarea faţă de situaţia lui Peng, care a apărut de atunci doar în imagini publicate de presa de stat chineză. Unele organizaţii, cum ar fi WTA, au trecut la măsuri concrete împotriva Chinei. WTA a suspendat toate turneele din China din 2022.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62231241
Brazilianul Ronaldo a devenit proprietarul clubului Cruzeiro, la care a debutat

Fostul internaţional brazilian Ronaldo Nazario, în vârstă de 45 de ani, a anunţat, sâmbătă, că a devenit acţionar majoritar al clubului Cruzeiro, la care şi-a început cariera de fotbalist, informează News.ro.

62231240
Fotbalistul Adam Ounas a fost jefuit în propria casă. Modul de operare al hoților a șocat Italia

Fotbalistul echipei Napoli, Adam Ounas, a fost jefuit în propria casă, sâmbătă, înainte de deplasarea la Milano pentru meciul cu AC Milan, din Serie A, informează News.ro.

62224523
Programul României în Liga Naţiunilor 2022. Tricolorii sunt în grupă cu Bosnia, Finlanda şi Muntenegru

UEFA a stabilit programul meciurilor din Grupa 3 a Diviziei B a Ligii Naţiunilor, din care face parte şi România, informează frf.ro.

Recomandări
Agerpres nicusor dan
Încă o desemnare de premier, după trei eșuate în cinci luni. Nicușor Dan a chemat din nou partidele la consultări

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat din nou partidele parlamentare la consultări, la Palatul Cotroceni, în vederea desemnării unui nou premier şi a precizat că va face un anunţ luni seară.

62436092
Retragere de ultimă oră a SUA dintr-o mare bază militară din Europa. Lovitura dată de americani celor mai importanți aliați

Statele Unite şi-au retras bombardierele B-1 de la o bază aeriană din Marea Britanie la o săptămână după ce mai mulţi bărbaţi au fost arestaţi acolo sub suspiciunea de pregătire a unor acte teroriste, a declarat duminică un oficial al Pentagonului.

Litoral 2
Litoralul românesc se extinde din nou în două stațiuni. O nouă plajă de trei kilometri va apărea între Saturn și Mangalia

Pe litoral a început din nou lărgirea plajelor. De această dată se lucrează între Saturn și Mangalia.