Preliminarii EURO 2024 marcate de incidente violente. 60 de persoane au fost rănite la meciul Bulgaria-Ungaria

62403221
AFP

Aproximativ 60 de poliţişti şi suporteri au fost răniţi, joi seara, la Sofia.

Incidentele violente s-au produs cu ocazia meciului dintre selecţionatele de fotbal ale Bulgariei şi Ungariei (2-2), disputat cu porţile închise, în preliminariile EURO 2024, au anunţat autorităţile bulgare, citate de AFP.

De partea protestatarilor, "24 de răniţi au fost examinaţi de personalul medical, dintre care şapte spitalizaţi pentru traumatisme craniene, între care fracturi şi iritaţii legate de spray-urile cu piper", a indicat Katia Sungarska, purtător de cuvânt al serviciilor de urgenţă din capitala Bulgariei.

În rândul poliţiei s-au înregistrat 33 de răniţi, printre care "unii grav răniţi", conform responsabilului ajdunct Stefan Ivanov.

Totodată, 33 de suporteri "ultras" au fost arestaţi.

Plasat sub condiţii de maximă securitate, meciul s-a încheiat la egalitate, 2-2, permiţând Ungariei să obţină calificarea la turneul final al EURO 2024.

Suporteri veniţi din toată Bulgaria au făcut deplasarea pentru a cere demisia preşedintelui Federaţiei, Borislav Mihailov, aflat la comanda forului bulgar de specialitate de 18 ani.

Petarde, fumigene, sticle de bere şi chiar pietre sau semne de circulaţie au fost aruncate de protestatari, care au incendiat şi o maşină de poliţie, în cursul unor incidente considerate rare în această ţară din Balcani.

Din cauza tensiunilor anticipate, meciul, programat iniţial la Plovdiv, a fost transferat în ultimul moment în capitala Sofia, desfăşurându-se fără public.

Nemulţumirea fanilor a continuat să se accentueze din cauza rezultatelor slabe ale echipei naţionale, care nu s-a calificat la nicio competiţie importantă şi a asistat la un val de schimbări de selecţioneri în ultimele două decenii. Ultimul turneu final disputat de Bulgaria datează de la EURO 2004 din Portugalia.

Controversatul preşedinte al Federaţiei bulgare de fotbal (BFU), Borislav Mihailov (60 ani), a demisionat în 2019 înainte de a reveni asupra deciziei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Haos la Sofia, în timpul meciului Bulgaria - Ungaria. Fanii s-au bătut cu forțele de ordine și au incendiat mașini | VIDEO

Bulgaria și Ungaria au remizat, joi, pe stadionul "Vasil Levski" din Sofia, scor 2-2, într-un meci disputat în Grupa G a preliminariilor EURO 2024.

Doliu în fotbal. A murit un jucător cu peste 30 de meciuri în echipa națională a țării sale

O nouă tragedie a lovit lumea fotbalului. Portarul George Chigova, cu peste 30 de meciuri în naționala Zimbabwe, a murit la doar 32 de ani, la câteva luni după ce a suferit un atac de cord.

Sediul Federaţiei sud-africane de rugby a fost călcat de hoți. Ce s-a întâmplat cu trofeul Cupei Mondiale

Doi hoţi au pătruns în noaptea de luni spre marţi în sediul Federaţiei sud-africane de rugby (SARU).

Recomandări
Dunărea a atins cel mai scăzut nivel din istorie. În locul apei de 2 metri adâncime, sunt plante de 2 metri înălțime

Din cauza secetei, Dunărea a atins un nou minim istoric, iar situația actuală depășește cel mai grav scenariu înregistrat în ultimii 40 de ani. 

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.