Nicolae Stanciu: Aveam nevoie de Mircea Lucescu, sperăm să ne adaptăm repede la modul lui de lucru

62458237

Căpitanul echipei naţionale de fotbal a României, Nicolae Stanciu, a declarat că jucătorii primei reprezentative aveau nevoie de Mircea Lucescu şi speră ca toţi să se adapteze cât mai repede la modul de lucru al noului selecţioner.

"Chiar dacă nu a trecut aşa de mult timp de la EURO, îmi era dor de colegi şi de echipa naţională, de abia aştept să începem meciurile. Ne dorim să continuăm rezultatele bune pe care le-am avut vara aceasta. Suntem un grup foarte unit, suntem prieteni, toţi ştim ce avem de făcut pe teren. Sperăm doar să ne adaptăm cât mai repede la ideile noului selecţioner, să le punem în practică pe teren. Lotul e format, ne cunoaştem toţi foarte bine, trebuie să păstrăm lucrurile bune şi să ne îmbunătăţim şi mai mult performanţele. L-am felicitat pe Mircea Lucescu pentru că a acceptat să preia postul de selecţioner şi să fie alături de noi. Cred că aveam nevoie de el, pentru că avem ce să învăţăm. Sperăm să ne adaptăm cât mai repede la modul lui de lucru şi să avem rezultate cât mai bune", a afirmat Stanciu într-un interviu acordat FRF TV

Mijlocaşul speră ca naţionala să reuşească să se califice la Cupa Mondială din 2026 alături de Mircea Lucescu.

"Echipa naţională este pe un drum bun pe care trebuie să continue. Toţi avem mari speranţe că putem să ne calificăm la o ediţie a Cupei Mondiale. Au trecut deja foarte mulţi ani de când România nu a mai participat la un Mondial, iar primul pas este Liga Naţiunilor, pe care ne propunem să o câştigăm, pentru că ne poate ajuta în acest drum spre Mondial", a explicat el.

Stanciu îşi doreşte ca prima reprezentativă să câştige şase puncte în primele două partide din noua ediţie a Ligii Naţiunilor.

"Ideal ar fi să luăm toate cele şase puncte în aceste prime două meciuri din Liga Naţiunilor. Îi cunoaştem însă pe cei din Kosovo şi ştim ce ne va aştepta acolo... cu siguranţă ne va aştepta un 'război' acolo, să zic aşa, dar vom fi pregătiţi. Suntem conştienţi că aşteptările suporterilor naţionalei sunt mari şi ne dorim să îi facem în continuare şi mai fericiţi", a menţionat mijlocaşul.

Mircea Lucescu, noul selecţioner al României, conduce la această oră primul său antrenament de la revenirea la echipa naţională la Centrul de Fotbal Mogoşoaia.

Echipa naţională a României întâlneşte Kosovo, la 6 septembrie, (ora 21:45, Stadionul ''Fadil Vokrri'' din Prishtina) şi Lituania, în 9 septembrie, (ora 21:45, Stadionul Steaua din Bucureşti), în primele sale două partide din cadrul ediţiei 2024-25 a Ligii Naţiunilor.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62479714
Jodie Grinham a devenit prima sportivă însărcinată care câştigă o medalie la Jocurile Paralimpice: „Nu a încetat să lovească”

Arcaşa britanică Jodie Grinham a devenit prima sportivă paralimpică însărcinată care câştigă o medalie, după ce a luat bronzul la individual la Jocurile Paralimpice de la Paris.

62477896
Sporturi nautice pe care să le încerci. Unde poți practica în România

Sporturile nautice, cunoscute și sub denumirea de "sporturi acvatice", câștigă tot mai multă popularitate în rândul românilor.

62236554
Novak Djokovic, după eliminarea de la US Open: „Am jucat cel mai prost tenis al meu”

„Am jucat cel mai prost tenis al meu", a declarat sâmbătă Novak Djokovic (2 ATP), după eliminarea de la US Open, ultimul turneu de Mare Şlem al anului.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.