Jannik Sinner, numărul 1 mondial, suspendat pentru dopaj până la 4 mai, în urma unui acord cu WADA

62520026
IMAGO

Italianul Jannik Sinner, numărul 1 mondial, va fi suspendat timp de trei luni, până la 4 mai 2025, în temeiul unui „acord de soluţionare” încheiat cu Agenţia Mondială Antidoping (WADA).

„În conformitate cu termenii acordului, domnul Sinner îşi va ispăşi perioada de ineligibilitate de la ora 23.59 din 9 februarie 2025 până la 4 mai 2025 (care include un credit de patru zile ispăşite anterior de sportiv în timpul suspendării provizorii)”, a detaliat sâmbătă WADA într-un comunicat, renunţând la procedura de apel lansată în 2024 la Tribunalul de Arbitraj Sportiv.

Jucătorul va rata astfel turneele Masters 1000 de la Indian Wells şi Miami, în martie, şi Monte Carlo şi Madrid, în aprilie, dar niciun turneu de Grand Slam.

Italianul a fost depistat pozitiv de două ori la clostebol, un steroid anabolic, în martie 2024, dar a fost exonerat cinci luni mai târziu, după ce o instanţă independentă (ITIA) a decis că dopajul nu a fost intenţionat.

Potrivit recentului câştigător al Australian Open şi triplu campion de Grand Slam, un membru al anturajului său şi-a aplicat pe mână un produs fără prescripţie medicală care conţinea această substanţă interzisă, iar apoi l-a masat pe sportiv.

„Cu toate acestea, în conformitate cu Codul (Mondial Anti-Doping) şi în virtutea jurisprudenţei CAS, un sportiv este responsabil pentru neglijenţa celor din jurul său. Pe baza faptelor unice din acest caz, o suspendare de trei luni este considerată un rezultat adecvat”, a declarat WADA, care a făcut apel la decizia ITIA la TAS în septembrie.

Jucătorul urma să fie audiat la jumătatea lunii aprilie de Tribunalul de Arbitraj Sportiv, la care WADA solicitase o suspendare între unu şi doi ani.

Acordul încheiat cu Sinner vine la mai puţin de o lună după ce WADA a decis să nu facă apel la suspendarea de o lună impusă de ITA numărului 2 mondial Iga Swiatek, după ce aceasta a fost depistată pozitiv cu trimetazidină, o altă substanţă interzisă.

Nick Kyrgios, după decizia anunţată de WADA în cazul lui Sinner

Suspendarea de trei luni a lui Jannik Sinner în urma unui acord încheiat cu Agenţia Mondială Antidoping (WADA) a fost anunţată sâmbătă, iar australianul Nick Kyrgios a reacţionat rapid.

„O zi tristă pentru tenis. Nu există justiţie în tenis”, a postat el pe contul său X.

Kyrgios a fost surprins de schimbarea de atitudine a Agenţiei Mondiale Anti-Doping (WADA), care ceruse iniţial o suspendare între unul şi doi ani. „WADA anunţase că ar putea fi suspendat pentru unul sau doi ani... evident, echipa lui Sinner a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a accepta o suspendare de 3 luni, fără a pierde titluri sau bani. Vinovat sau nevinovat (...) Ştiu o mulţime de jucători care simt la fel în acest moment, aşa că încerc să organizez un spaţiu săptămâna viitoare pentru a putea vorbi despre asta”.

În ultimele luni, Nick Kyrgios s-a pronunţat adesea împotriva gestionării cazurilor de dopaj în tenis, evocând chiar „dezgustul” său şi dublul standard care există în sportul său. „Fie că este accidental sau deliberat... Dacă eşti testat de două ori cu o substanţă interzisă, ar trebui să fii suspendat timp de 2 ani. Performanţele tale au fost îmbunătăţite”, declarase el deja pe X la sfârşitul lunii decembrie a anului trecut.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62519550
FCSB a învins-o pe PAOK la Salonic (2-1) în play-off pentru optimile Europa League

FCSB a învins-o pe PAOK Salonic cu scorul de 2-1 (0-1), joi seara, pe Stadionul Toumba din Salonic, în prima manşă a play-off-ului pentru optimile Europa League la fotbal.

62458971
Cristiano Ronaldo este sportivul cel mai bine plătit din lume. Veniturile încasate de fotbalist

Nicio femeie nu se află pe lista celor mai bine plătiţi 100 de sportivi din lume, publicată de Sportico, informează Reuters.

62473052
Imane Khelif răspunde ofensivei judiciare a Federaţiei Internaţionale de Box: „Voi lupta”

Pugilista algeriană Imane Khelif a denunţat noile acuzaţii „false” ale Federaţiei Internaţionale de Box (IBA), care se opune neîncetat prezenţei campioanei olimpice la categoria feminină, şi a precizat că nu exclude un răspuns juridic.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 4
Nicușor Dan merge pe varianta unui diplomat. Luca Niculescu, desemnat premier al României

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de premier, la finalul consultărilor de luni cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
Sute de românce au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. Victimele cer ajutor, însă sistemul reacționează tardiv

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Luca niculescu
Cine este Luca Niculescu, diplomatul desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, luni, pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare.