Ion Țiriac a câștigat procesul. Este oficial președintele Federației Române de Tenis

62014722

Conducerea Federaţiei Române de Tenis a fost recunoscută în instanţă după ce a câştigat la Curtea de Apel procesul intentat de reprezentantul clubului Pamira Sibiu, Marius Vecerdea, prin care contesta alegerea lui Ion Ţiriac la preşedinţia FRT.

Conform reglementărilor Legii Sportului, Federaţia Română de Tenis va putea astfel beneficia de finanţare de la bugetul de stat prin fonduri alocate de Ministerul Tineretului şi Sportului.

Acesta este al treilea an în care Federaţia Română de Tenis nu primeşte finanţare de la bugetul de stat din cauza problemelor juridice.

Țiriac, președinte al FRT

 

"Prin hotărârea definitivă pronunţată astăzi, 11.06.2020, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondate toate apelurile formulate de asociaţiile Tenis Club Pamira, Tenis Club Olimp şi Triumf 2000 împotriva sentinţei Tribunalului Bucureşti prin care s-a dispus înscrierea noii componenţe a organelor de conducere ale Federaţiei Române de Tenis, votată prin hotărârea Adunării Generale de Alegeri din 19.06.2019. În consecinţă, înscrierea noii componenţe a organelor de conducere a fost confirmată cu titlu definitiv de instanţele de judecată. Comitetul Director al FRT este compus din Ioan Ţiriac - Preşedinte, George Cosac, Răzvan Itu, Alina Cercel-Tecşor şi Adrian Marcu - Vicepreşedinţi", se arată într-un comunicat de presă al FRT.

Federaţia Română de tenis precizează că activitatea i-a fost afectată pe nedrept de acţiunea în justiţie formulată de Marius Vecerdea: "Această tergiversare a condus la pierderea de către FRT a finanţării din partea MTS pentru anul în curs, aspect ce a afectat şi afectează nedrept şi grav dezvoltarea tenisului românesc, în special sectorul de copii şi juniori. Contrar credinţei manifestate de asociaţia Tenis Club Pamira, formularea de multiple cereri şi acuzaţii lipsite de temei şi defăimătoare nu poate înfrânge adevărul judiciar constatat printr-o hotărâre judecătorească cu caracter definitiv".

Ion Ţiriac a fost ales preşedinte al Federaţiei Române de Tenis la data de 19 iunie, contracandidatul său, Marius Vecerdea, reprezentant al clubului Pamira din Sibiu, anunţând la finalul Adunării Generale că va contesta alegerile în instanţă.

Pierderi uriașe pentru Federație

 

Vicepreşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac, a declarat, joi, că în cei 3 ani de procese, în care a fost contestată conducerea, Federaţia Română de Tenis a pierdut 4-5 milioane de euro din finanţările de la Ministerului Tineretului şi Sportului, bani care ar fi fost investiţi în dezvoltarea acestei discipline, potrivit Agerpres.

"Sigur, este o decizie bună, prin care Federaţia Română de Tenis îşi reintră în drepturi, o decizie prin care angajaţii federaţiei, cu excepţia conducerii, preşedinte şi vicepreşedinţii care nu sunt remuneraţi, îşi vor primi drepturile salariale de la Ministerul Tineretului şi Sportului. Pentru că până acum au fost plătiţi din sponsorizări şi din fondurile proprii. Este vorba despre copiii din loturile naţionale, despre toate competiţiile care vor primi o altfel de finanţare. Una peste alta, de trei ani de când suntem în procese, Federaţia Română de Tenis a pierdut între 4 şi 5 milioane de euro, bani care ar fi mers în proiecte de dezvoltare, în susţinerea jucătorilor de tenis. Din păcate noi am avut un club care ne-a ţinut în procese în ultimii 3 ani pe o eroare birocratică", a declarat Cosac.

Ion Țiriac este al treilea cel mai bogat om din România, după un top realizat la finalul anului 2019 de Forbes România.

Podiumul este completat de frații Pavăl și de Daniel Dines, care ocupă primele două poziții ale clasamentului.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
Citește și...
Anthony Joshua şi Tyson Fury au ajuns la un acord pentru două meciuri

Pugiliştii Anthony Joshua şi Tyson Fury au ajuns la un acord pentru două meciuri, a anunţat promotorul Eddie Hearn, potrivit Sky Sports, citat de News.ro. 

Ce spun medicii despre starea lui Ionuț Popa. Boala cumplită de care suferă antrenorul de fotbal

Antrenorul Ionuț Popa trece prin clipe grele, el fiind internat în comă la spitalul Județean Arad după ce, marți seară, a suferit un stop cardio-respirator.

Roger Federer, operat din nou la genunchi. Ce mesaj a transmis elvețianul

Elveţianul Roger Federer, deţinătorul recordului de victorii în Marele Şlem (20), a anunţat miercuri că va sta departe de terenurile de tenis până în 2021.

Recomandări
Lucian Pahonțu, reacție la acuzațiile privind Revoluția: „Întreaga activitate s-a derulat în conformitate cu normele legale”

Nicușor Dan a declarat că șeful SPP Lucian Pahonțu nu este în situația celor care au participat la acțiunile de reprimare a protestatarilor din Decembrie '89 și de la Mineriada din iunie 1990.

Două noi centrale, la Constanța și Arad, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. Când vor începe să funcționeze

Premierul interimar Ilie Bolojan anunță că două proiecte importante de modernizare a sistemelor de termoficare, finanțate prin PNRR, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. 

Trump anunță „cel mai mare acord petrolier din istorie” cu Venezuela: „Va reduce considerabil prețul benzinei”

Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea căruia Statele Unite ar urma să-şi dubleze rezervele de petrol, transmit AFP şi Reuters.