Gabriela Ruse s-a calificat în turul al doilea al turneului US Open

62242479
Getty

Elena-Gabriela Ruse s-a calificat, luni, în runda a doua a turneului US Open, ultimul de Mare Şlem al anului.    

Ruse (24 ani, 101 WTA) a obţinut prima sa victorie din carieră pe tabloul principal al Flushing Meadows, 3-6, 6-2, 6-4 cu australianca de origine rusă Daria Saville, fostă Gavrilova (28 ani, 58 WTA), după două ore şi 15 minute de joc.

Ruse venea după o operaţie la încheietura mâinii stângi la începutul lunii, iar ultimul său meci data din iulie, conform Agerpres. 

În primul set cu Saville, Ruse a condus cu 3-2, dar a pierdut patru ghemuri la rând şi s-a înclinat cu 4-6. În actul secund, australianca a câştigat primul ghem, dar Ruse a reuşit să iar trei la rând, iar la 4-2 a mai făcut un break, câştigând cu 6-2. În decisiv, românca a început cu break, dar în cele din urmă şi-a pierdut avantajul, 4-4. A câştigat apoi din nou contra serviciului şi a încheiat cu 6-4.

Ruse a avut procentaje mai bune la serviciu şi la mingile de break, a fost net superioară la mingile directe câştigătoare (31-13), dar a făcut şi mai multe erori neforţate (48-28).

În turul secund, Gabriela Ruse o va întâlni pe jucătoarea americană Coco Gauff (18 ani, 12 WTA), care a învins-o anul acesta în primul tur la Wimbledon, cu 2-6, 6-3, 7-5. Gauf a trecut la New York cu 6-2, 6-3 de franţuzoaica Leolia Jeanjean.

În alt meci din primul tur la Flushing Meadows, Jaqueline Cristian (24 ani, 77 WTA), care nu a mai jucat din februarie, când s-a accidentat grav la genunchi la Doha, a fost învinsă de estoniana Anett Kontaveit (26 ani, 2 WTA), a doua favorită, cu 6-3, 6-0, în 66 de minute.

Kontaveit a fost net superioară în acest meci, în care a avut procentaje mai bune la serviciu şi 20-10 la winners (mingile direct câştigătoare), chiar dacă raportul erorilor neforţate a fost echilibrat, 18 pentru românca, 20 pentru baltică.

Ruse şi-a asigurat un cec de 121.000 de dolari şi 70 de puncte WTA, în timp ce Cristian va rămâne cu 80.000 de dolari şi 10 puncte WTA.

Simona Halep, a şaptea favorită, a fost învinsă luni de ucraineanca Daria Snigur cu 6-2, 0-6, 6-4.

Alte două românce vor evolua marţi în primul tur, Sorana Cîrstea (contra germancei Laura Siegemund) şi Irina Begu (împotriva belgiencei Elise Mertens).

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62282438
Simona Halep a fost eliminată în primul tur de la US Open. Românca, învinsă de o jucătoare aflată pe locul 124 WTA

Simona Halep, 30 de ani, locul 7 WTA,  a fost învinsă, luni, de ucraineanca Daria Snigur , 20 de ani, locul 124 WTA, în primul tur al turneului US Open, ultimul Grand Slam al anului, scor 2-6, 6-0, 4-6. Meciul a durat o oră şi 40 de minute.

62282204
Ronaldo și-a dat acordul pentru transfer. Cristiano vrea să devină "rege" în orașul în care Maradona este "zeu"

Veste neașteptată în lumea fotbalului. Cristiano Ronaldo, 37 de ani, și-a dat acordul pentru a se transfera la Napoli.

62278863
Mondialul de juniori din Peru, unde va concura și David Popovici, e ÎN DIRECT pe VOYO

Campionatul Mondial de junori se va desfășura la Lima (Peru), în perioada 30 august - 4 septembrie, unde David Popovici este considerat favoritul întrecerii. Competiția va transmisă LIVE pe VOYO.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.