"Nimeni nu merita sa ma vada asa". Despre Mondial, destin si vicii, cu un om al strazii din Centrul Vechi

A inceput Campionatul Mondial. Fotbal fara Romania, asa cum s-a intamplat de fiecare data in ultimii 16 ani. Nu-i nimic. Bucurestiul e gata sa accepte culorile altora si de data asta. Copy-paste, cum e si generatia 'pe terasa' de care n-ai loc nicaieri si o judeci fara sa ai probleme de constiinta. Scaunele care vad plasma sunt goale, dar 'rezervate'. Poti sa stai in picioare, in spate, sau in pozitii strambe, care cer guler cervical dupa. Mai bine pleci acasa. Sau mai bine....

...stai putin si te uiti mai atent la viata. Intre doua baruri, alea in care ai incercat sa incapi, dar n-ai avut loc, vezi un tip inalt, nebarbierit, in tricoul Romaniei de la Mondialul din 1998. E plasat in zona neutra, deci nu poate fi 'invitat' sa-si caute alt unghi, in alta parte, de tipii cu ore de educatie in salile de forta. Vede perfect ecranul mare. Are in mana o cola si se uita la meci. Nu doar ca se uita. Nu e absent, nu face asta pentru timp pierdut. Isi duce degetele spre barba, apoi isi verifica una dintre tample ca si cum ar fi antrenorul Braziliei. Brazilia care se chinuie in fata lui. Si a sute de milioane de oameni care o vedeau distrugatoare in meciul impotriva Croatiei, primul de la CM 2014. Daca ar putea, i-ar spune el lui Scolari, selectionerul, ce trebuie sa faca. Dar nu, n-are cum. Asa ca alege sa sufere, de parca Mondialul ar fi al lui, el ar fi la Rio, iar pe spate ar avea scris un nume de geniu brazilian. Ronaldo, Ronaldinho, Rivaldo, astia par sa fie oamenii lui, nu e acomodat cu Neymar, isi lasa miscarile sa transmita un 'pe vremea mea...'. E trecut de 50 de ani.

Daca iti plac povestile si nu ti-e (prea) teama sa intri in vorba cu necunoscuti, nu poti sa-l ratezi. Omul din fata ta seamana cu Socrates, fostul capitan al nationalei Braziliei, trebuie sa aiba o istorie pentru barba aia. Pentru fata ascutita care se ascunde in firele albe de pe fata, pentru ochii care vin spre tine, rosii si tulburi. Prezentarile nu dureaza mult in lumea suporterilor de fotbal. De multe ori, nici nu e nevoie de ele. El e Radu. Are 56 de ani, e 'din Moldova' si a ajuns la Bucuresti pentru ca i-a fost rusine de mama lui: "Eram si acolo pe strazi, mergeam la ea doar ca sa mananc, uneori, la pranz. Nu i-am spus niciodata ca traiesc in strada. N-o sa stie niciodata. Acum, am anuntat-o ca imi caut de munca la Bucuresti".

Citește și

Campionatul Mondial de Fotbal din Brazilia. Pasiunea pentru fotbal l-a dat de gol pe un celebru traficant de droguri

Trucul prin care s-a câștigat marele premiu de peste 9 milioane de euro la 6 din 49. Biletul a costat 4.413 lei

E unul dintre cele aproape 6.000 de persoane fara adapost din Capitala. Sta in picioare, in tricoul Romaniei, care e la fel de trist ca privirea care nu i se mai termina pana la ecran.

"Stii, eu am lucrat in armata!", rupe un moment de tacere. Intr-adevar, are o poveste. Senzationala. Si abia astepta sa aiba cui sa i-o spuna. "Am facut niste alegeri gresite. Multe, foarte multe. Am avut probleme mari cu alcoolul, inca mai am. Sunt alcoolic, uita-te la mine, dar pot sa recunosc prin ce trec. Am pierdut tot. Am iubit o femeie incredibil de mult, inca o mai iubesc, dar m-a parasit. A fost alegerea mea sa pierd tot odata cu ea".

Poate ca o bataie cu palma intreaga pe umar ar fi ajutat mai mult, dar nu esti atat de prieten cu el. Asa ca taci.

"Stii ce frumoasa e? Dar a plecat. A plecat si a luat tot. Cand spun tot, ma refer la mine, nu la vreun obiect sau la altceva. Acum, cred ca e prin Italia. Avem si doua fete, au uitat de mine. Sunt singur. De-asta e frumoasa viata, pentru ca poti sa alegi. Eu am ales gresit, acum e timpul sa platesc. Stii cum e, poti sa fii Zidane sau poti sa fii Mihai Costea. De tine depinde", spune zambind.

Ori e obisnuit sa tina discursuri, ori astepta de mult sa aiba in fata cui sa-si traiasca inca o data rezumatul esecului. Nu e egoist. Te intreaba si pe tine de ce esti acolo, de ce l-ai bagat in seama, de ce n-ai trecut, la fel ca toti ceilalti. Raspunsurile il multumesc, altfel n-ar zambi din nou. Nu-si intoarce in nicio clipa privirea spre tine. Se uita la Neymar, la Dani Alves, se da pe spate usor la pasele gresite ale Braziliei si ridica umarul drept ca sa-i ajute pe ai lui in sariturile la cap.

"De ce tin cu Brazilia? Pai, dragul meu, eram caporal, ma uitam cu baietii la un meci de la Copa America. Prinsesem la Rusi ceva, undeva in vama. Sunt fantastici, nu vezi nicaieri asa ceva. Nu vedeai nicaieri, ca astia de azi sunt slabuti. Ii vezi si tu... Nu mai e ce era nici Brazilia, altii sunt acum brazilieni", iti explica suparat.

Lupta cu alcoolul il consuma teribil. Asta e, de fapt, Mondialul lui. La care nu si-ar fi dorit niciodata sa se califice.

"Stii cum m-am apucat de bautura? Nici nu-mi placea, iti spun sincer. Am fost intr-un grup, am facut greseli una dupa alta. Sotia imi tot zicea, cand ma vedea ca vin acasa ametit, ca de-asta o sa ne despartim. N-o bagam in seama. Nu ne certam niciodata, nu de asta a plecat. Mi-a zis ca e nefericita si ca nu mai poate sa stea cu mine. N-am mai gasit-o acasa urmatoarea zi, a luat si copiii cu ea si s-a terminat". Ochii ii sunt tot la ecran. Nicio secunda la tine. Nicio privire fizica pentru altcineva. Probabil ca sunt si ei inauntru, de unde vin toate emotiile lui.

"Beau mult, foarte mult. Nu pot sa-ti spun cat, beau cat am bani sa beau. Sunt zile in care beau o bere, sunt zile in care beau 5-6 PET-uri, sunt zile in care beau tarie multa. Muncesc cu ziua, nu primesc bani de la nimeni. De dormit, dorm in scari de bloc, mai primesc mancare si de la oameni. Aveam o masina parasita in care stateam cand era vara, acum a luat-o Primaria si trebuie sa-mi caut alt acoperist. Nici cu stransul de cartoane nu mai merge, doar ce mai e de carat pe la cate un santier. Sunt un ratat".

Mai sunt 5 minute si se termina repriza. Brazilia nu l-a facut sa uite de el, asa cum si-ar fi dorit:

"Ma gandesc, daca as fi facut altfel ce s-ar fi intamplat. Am fost dat afara din armata, sotia m-a parasit, copiii sunt mari si au uitat de mine. Aici (scoate un carnetel pe care scrie perfect caligrafic un nume) am numarul de telefon al mamei, pe ea o mai sun din cand in cand, cum fac rost de un telefon. Am ales sa beau, desi nu mi-a placut. Am zile cand nu ma pot ridica de pe cimentul pe care dorm, dar gasesc puterea sa o fac pentru ca vin oameni si ma dau afara. Vezi, cand altii te inteapa, gasesti puterea sa depasesti totul. Asa e si in viata, asa a fost si viata mea. Numai ca eu am ales sa fiu Mihai Costea".

Cand ii pronunta a doua oara numele lui Mihai Costea, se intoarce in sfarsit spre tine. A facut o gluma foarte buna, dar nu-i mai arde de zambete. Nici Brazilia, nici autoironia nu-l mai fac sa rada, ca pe vremuri. Nu are niciun venit ("n-am mai vazut bani de trei zile"), dar vede toate meciurile pe care vrea sa le vada in Centrul Vechi, in locul de joaca al pustilor de bani gata si al parfumurilor scumpe.

Abia acum vezi petele mari, negre, de pe tricoul Romaniei, care atarna greu pe el. Exact la fel cum ar sta acum pe Mihai Costea. E pauza. "Putem sa facem o poza?", il intrebi. "Nu, nimeni nu merita sa ma vada asa".

Text: Emanuel Rosu, sport.ro

Articol recomandat de sport.ro

FOTO Fostul jucător de la Real Madrid și-a tatuat numele copilului, apoi a aflat că nu el este tatăl