David Popovici l-a întrecut pe Novak Djokovic. Este cel mai bun sportiv din Balcani în 2022

62284120

Înotătorul român David Popovici, dublu campion european şi mondial în acest an, a fost ales cel mai bun sportiv din Balcani în 2022, în cadrul anchetei organizate de agenţia bulgară BTA şi la care au luat parte agenţiile de ştiri din regiune.

Popovici (18 ani), care a obţinut medalii de aur la 100 şi 200 m liber, atât la Europene, cât şi la Mondiale în acest an, doborând şi recordul mondial la 100 m liber, s-a impus la cea de-a 49-a ediţie a anchetei cu 64 de puncte, devansându-l pe tenismanul sârb Novak Djokovic, 61 puncte, şi pe fotbalistul croat Luka Modric, 48 puncte.

Djokovic, care a ieşit învingător în ancheta BTA de şapte ori, a câştigat în acest an titlul la Wimbledon, dar şi Turneul Campionilor.

Luka Modric, laureat al anchetei BTA în 2018, a cucerit trofeul Ligii Campionilor şi titlul de campion în Spania cu Real Madrid, precum şi bronzul cu naţionala Croaţiei la Cupa Mondială din Qatar.

Pe locul 13, cu 10 puncte, s-a clasat canotoarea Simona Radiş, dublă campioană europeană şi mondială în acest an, în timp ce canoistul Cătălin Chirilă, campion european şi mondial, s-a clasat pe 33, cu 3 puncte.

Pe lista sportivilor cu performanţe în anul care se încheie au mai figurat canotorii Ionela-Livia Cozmiuc, Sergiu Vasile Bejan, Marius Vasile Cozmiuc, halterofila Loredana Toma, gimnastele Sabrina Voinea, Amalia Puflea, atleta Bianca Florentina Ghelber, luptătorii Nicu Ojog, Andreea Ana, săritorul în apă Constantin Popovici, pugiliştii Lăcrămioara Perijoc şi Andrei Arădoaie, toţi medaliaţi la Europene şi/sau Mondiale.

Djokovic a câştigat ediţia de anul trecut. Nicoleta-Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş, campioane olimpice şi europene la dublu vâsle feminin în 2021, au ocupat locul 10 la ediţia din 2021, alţi români care au mai punctat în ierarhie fiind înotătorul Robert Glinţă, campion european, clasat pe locul 27, şi spadasina Ana-Maria Popescu, vicecampioană olimpică şi câştigătoare a Cupei Mondiale la spadă, pe 31.

Clasamentul anchetei ''Cei mai buni sportivi din Balcani în 2022'', la care au participat agenţiile naţionale de ştiri din regiune, AGERPRES (România), AA (Turcia), ANA-MPA (Grecia), ATA (Albania), BTA (Bulgaria), FENA (Bosnia-Herţegovina), HINA (Croaţia), MIA (Macedonia de Nord), MINA (Muntenegru) şi TANJUG (Serbia):

1. David Popovici (România/înot) 64 puncte
2. Novak Djokovic (Serbia/tenis) 61
3. Luka Modric (Croaţia/fotbal) 48
4. Miltiadis Tentoglou (Grecia/atletism) 46
5. Tijana Boskovic (Serbia/volei) 31
6. Nikola Jokic (Serbia/baschet) 27
7. Giannis Antetokounmpo (Grecia/baschet) 23
8. Aleksandr Vezenkov (Bulgaria/baschet) 21
9. Lana Pudar (Bosnia-Herţegovina/înot) 20
9. Taha Akgul (Turcia/lupte) 20
11. Sandra Perkovic (Croaţia/atletism) 19
12. Riza Kayaalp (Turcia/lupte) 14
13. Buşe Naz Cakiroglu (Turcia/box) 10
13. Ivana Spanovic-Vuleta (Serbia/atletism) 10
13. Luiza Gega (Albania/atletism) 10
13. Simona Radiş (România/canotaj) 10
13. Vladimir Egorov (Macedonia de Nord/lupte) 10
18. Jovanka Radicevic (Muntenegru/handbal) 9
19. Antigoni Drisbioti (Grecia/atletism) 8
19. Zelimkhan Abakarov (Albania/lupte) 8
21. Buşenaz Surmeneli (Turcia/box) 7
21. Elina Tzengko (Grecia/atletism) 7
21. Evagjelia Veli (Albania/haltere) 7
21. Jusuf Nurkic (Bosnia-Herţegovina/baschet) 7
21. Vasilije Micic (Serbia/baschet) 7
26. Adem Asil (Turcia/gimnastică artistică) 6
26. Islam Dudaev (Albania/lupte) 6
28. Erkand Qerimaj (Albania/haltere) 5
28. Kiril Milov (Bulgaria/lupte) 5
28. Marija Vukovic (Muntenegru/atletism) 5
31. Sevda Asenova (Bulgaria/box) 4
31. Stefan Ristovski (Macedonia de Nord/fotbal) 4
33. Cătălin Chirilă (România/canoe) 3
34. Lena Stojkovic (Croaţia/taekwondo) 2
34. Marko Bijac (Croaţia/polo) 2
34. Rade Krunic (Bosnia-Herţegovina/fotbal) 2
37. Carlos Nassar (Bulgaria/haltere) 1
37. Yasemin Adar (Turcia/lupte) 1

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62198813
Scenariu în presa din Spania: FC Barcelona va încerca să-l transfere pe Kylian Mbappe în vara viitoare

Echipa spaniolă de fotbal FC Barcelona va încerca să-l transfere în vara viitoare pe atacantul francez Kylian Mbappe de la formaţia Paris Saint-Germain, anunţă cotidianul catalan El Mundo Deportivo, scrie Agerpres. 

62234524
Djokovic a mers din nou în Australia, la un an după ce a fost expulzat. Ce s-a întâmplat de data aceasta

Sârbul Novak Djokovic, locul 5 ATP, este din nou în Australia, la aproape un an după ce a fost expulzat pentru că nu este vaccinat împotriva covid-19. Djokovici a sosit marţi seară la Adelaide, unde va participa la turneul Adelaide International.

62297579
Anul 2022 a fost ca un roller coaster pentru Simona Halep. A divorţat de Toni Iuruc şi a fost depistată pozitiv

Anul 2022 a început bine pentru Simona Halep, fostul număr 1 mondial. a câştigat turneul de la Melbourne şi şi a început colaborarea cu antrenorul Patrick Mouratoglou, iar apoi s-a impus şi la Toronto.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.