Cum se angaja un jurnalist sportiv in 1900. Conditie obligatorie: sa aiba doi porumbei dresati


Ultimul update: Sambata 21 Martie 2015 07:05
Data publicarii: Miercuri 18 Martie 2015 21:27
Categorie: Stiri Sport
Sport

Pare greu de crezut, dar pentru jurnalistii sportivi a existat viata si inainte de Twitter, Wikipedia si liveblog-uri. De-a lungul timpului, redactiile s-au adaptat conditiilor greu de imaginat in prezent.

Am inceput sa fac presa sportiva intr-un mod foarte primitiv”, scrie fostul mare jurnalist englez, Bill Evans, in cartea sa - “How to Become a Sporting Journalist” (1946), pe care ziaristii de la The Guardian au scos-o la lumina odata cu cateva pasaje fascinante publicate zilele trecute pe site.

La inceputul secolului XX, una dintre conditiile de angajare pentru un tanar jurnalist sportiv era ca acesta sa detina doi porumbei dresati pe care sa ii foloseasca pe post de “e-mail”, pentru a trimite corespondenta meciurilor catre redactii.

Evans povesteste in cartea pe care a publicat-o in 1946 ca si-a inceput cariera de jurnalist in anul 1900. Pe atunci era ucenic la redactia de sport a publicatiei Western Daily Mercury si era trimis de obicei la meciuri de mana a doua din campionatul Angliei: “Imi luam bicicleta si cosul in care imi tineam porumbeii si mergeam la stadion. Dupa prima repriza, imi impatuream foaia cu cronica meciului si lansam un porumbel in aer. La finalul meciului, repetam procedura, spre amuzamentul celor 2-300 de spectatori care imi aplaudau porumbeii. Acestia zburau la crescatoria redactiei si astfel cronicile ajungeau in timp util pentru a putea fi publicate in ziar.”

Tot in acea perioada, la un meci al echipei Plymouth Argyle, Evans a fost rugat sa inlocuiasca portarul ce isi scrantise genunchiul in timpul incalzirii dinaintea partidei: “Am acceptat. Am pus cosul cu porumbei in poarta si asta m-a motivat sa am grija sa nu primesc gol. Am aparat chiar si un penalty in acel meci.”, povesteste Bill Evans in cartea sa.

Evans si-a castigat reputatia de mare jurnalist intre cele doua razboie mondiale, cand a fost redactor sef al publicatiei Star. La porumbei a renuntat in 1920, cand Star a montat telefoane pe toate stadioanele din Anglia, astfel ca meseria de reporter a capatat noi atributii. Dupa fiecare meci, Evans suna in redactie si povestea tot ce s-a intamplat in timpul partidei.
Pentru ca nu se putea folosi de reluarile TV, atat de firesti astazi, Evans isi lua cu el la fiecare meci un baiat care era inarmat cu un binoclu pentru a relata cat mai exact fazele. In cazul in care o actiune ramanea neclara, Evans mergea dupa meci la vestiare si le cerea lamuriri jucatorilor.

Pe langa meseria de jurnalist, Bill Evans practica in timpul liber si ciclismul. A avut mai multi prieteni printre sportivi decat printre oamenii de presa si asta l-a ajutat sa descopere o ramura noua a jurnalismului.

In ziarul pe care il conducea, Evans avea o rubrica in care scria detalii despre viata privata a fotbalistilor, acestea fiind articolele cele mai apreciate de catre public.

Al doilea razboi mondial a avut un impact devastator asupra lui Bill Evans. Sediul publicatiei Star a fost bombardat si toata arhiva articolelor scrise in 40 de ani de cariera a disparut intr-o secunda. Evans a renuntat la meserie in 1945, iar un an mai tarziu a scris cartea “How To Become a Sporting Journalist

50 de ani mai tarziu in Romania

Pentru un jurnalist care se afla in permanenta la un click distanta de ultima informatie din orice colt al lumii, este greu de inteles cum presa din Romania putea acoperi evenimentele externe la inceputul anilor ’90, inainte de internet si imediat dupa bezna totala a comunismului.

Mihai Mironica, unul dintre componentii “Generatiei de Aur” a redactiei de sport de la ProTV, spune ca presa acelor vremuri a avut “porumbeii” ei.

Prin 1996, meciurile sau antrenamentele Galatei erau aduse cu avionul din Turcia pentru a putea fi difuzate la ProTV… un baiat din redactie facea naveta pana la Istanbul pentru a aduce caseta pe care erau inregistrate imaginile. Colegul nostru pleca dimineata cu avionul si trebuia sa se intoarca pana seara, pentru ca acele imagini sa intre in jurnal.”

Inainte de perioada ProTV, cand lucram la Canal 31, existau foarte putine surse de informare din afara. Redactia noastra avea abonament la Gazzetta dello Sport, dar ziarul ajungea cu o zi intarziere. Eu trebuia sa merg in fiecare zi sa ridic ziarul de la Hotel Bucuresti. Din ziarul ala mai aflam si noi rezultatele unor meciuri de afara. Odata am uitat sa ma duc si mi-am luat niste injuraturi pe care le tin minte si astazi. O alta sursa de informare era agentia Mediafax, unde mergeam in fiecare zi la ora 2 dupa amiaza, cand venea fluxul de stiri de la France Press. Stateam cu rigla langa roata aia uriasa care imprima stirile si trebuia sa le rup hartia si sa sortez articolele pe diferite categorii.”

Primele meciuri de fotbal comentate de Mihai Mironica au fost tot pentru Canal 31, post local de sport care a transmis cateva partide de la Campionatul Mondial din 1994.

Tin minte ca in redactie s-au impartit echipele. Noua, astora mai mici, ne-au picat cele mai proaste echipe. Mie mi-a picat Grecia. Trebuia sa ma documentez inainte sa transmitem meciurile Greciei, dar nu era ca acum, cand gasesti orice informatie despre orice jucator pe internet.”

Nu stiam absolut nimic despre Grecia. Eram cu Felix Draghici si ne-am gandit noi sa mergem la ambasada Greciei sa ne documentam. Am mers acolo, am batut la usa si ne-a intampinat o doamna, care ne-a zambit amabil atunci cand a auzit pentru ce-am venit. Ne-a dat cateva pliante despre plajele si maslinii din Grecia si asta a fost. Am plecat acasa la fel de informati cum venisem...”

Tehnologie vs. pasiune

In era internetului si a meciurilor transmise in HD, exista locuri in care, in mod paradoxal, tehnologia si informatia “live-update” au omorat pasiunea pentru fotbal.

Este una dintre marile probleme ale fotbalului italian, care a simtit o regresie puternica din momentul in care lumea a inceput sa prefere confortul canapelelor din fata plasmelor setate pe Sky Sport, in locul scaunelor de pe stadioane.
Odata cu introducerea sistemului pay-TV si a drepturilor cumparate de Sky (2009), asistenta de pe stadioane a scazut dramatic.

In 1992, 400.000 de suporteri aveau abonamente pe stadioanele din Italia. In 2014 au ramas putin peste 250.000. Arenele din Serie A sunt umplute la 60% din capacitate, ceea ce inseamna o medie de 20.000 de spectatori.

In cazuri mai fericite, cum este campionatul Angliei, tehnologia a creat o industrie colosala in fotbal. Internetul a dus Premier League in toate colturile lumii, iar interesul si pasiunea suporterilor s-au tranformat in venituri ametitoare. Federatia engleza a castigat 7 miliarde de euro de pe urma ultimei licitatii pentru drepturile TV ale Premier League. Stadioanele au ramas pline – Bundesliga si Premier League sunt singurele campionate din Europa unde arenele sunt umplute la peste 90% din capacitate.

Autor: Dan Pavel / daniel.pavel@protv.ro

Sursa: Sport.ro

VIDEO PROTVPLUS.RO