Cine este Daniel Martin, sportivul care l-a învins pe David Popovici la Campionatele Naționale de înot

62302864

Dublul campion mondial David Popovici a fost învins de Daniel Cristian Martin în finala probei de 100 m mixt, sâmbătă, la Campionatele Naţionale de înot în bazin scurt (25 de metri) de la Otopeni.

Martin (CSM Bacău) a fost înregistrat cu timpul de 53 sec 41/100, fiind mai rapid decât David Popovici (CS Dinamo Bucureşti) cu 06/100 (53 sec 47/100). Podiumul a fost completat de Patrick Sebastian Dinu (CS Farul Constanţa), înregistrat în 54 sec 78/100.

Un rezultat neaşteptat s-a înregistrat la ştafeta combinată 4x50 m mixt, unde CSU Politehnica Timişoara şi CSA Steaua Bucureşti au fost cronometrate cu acelaşi timp, 01 min 49 sec 06/100, împărţind primul loc, potrivit site-ului FRNPM. Mai mult alte două echipe au fost înregistrate cu acelaşi timp, 01 min 51 sec 69/100, împărţind locul secund, CSM Constanţa şi CSM Corona Braşov.

Henrietta Fangli (CSM Târgu Mureş) şi-a trecut în palmares al treilea său titlu naţional la Otopeni, la 100 m mixt, după cele de la 50 şi 100 m bras.

Alexandra Bogdaneci (CSU Piteşti) a câştigat la 100 m fluture, după victoria de la 50 m fluture.

Maysa Raţiu (CSA Steaua Bucureşti) s-a impus la 200 m liber, adăugând-o în palmares celei de la 400 m liber, dar şi de la ştafetă 4x50 m liber.

Emil Dăncăneţ (CSU Politehnica Timişoara) a reuşit şi el dubla, la 100 m bras şi 200 m bras.

Cine este Daniel Cristian Martin

Conform Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Daniel Martin a început să înoate la București, iar la vârsta de patru ani s-a mutat împreună cu părinţii la Bacău.

“A început să practice înotul de performanţă la SCM Bacău, sub îndrumarea antrenorului Iulian Matei. În 2015, a început să doboare recorduri naţionale la categoria sa de vârstă în probele de spate şi fluture, iar la Festivalul Olimpic al Tineretului European de la Tbilisi a urcat pe treaptă a treia a podiumului de premiere. În 2017, la Campionatele Mondiale pentru juniori (U23) de la Indianapolis (Statele Unite ale Americii), a obţinut medalia de bronz în proba 100 m spate, iar la CE U23 a cucerit argintul la 200 m spate. La finalul sezonului, Federaţia Romană de Nataţie şi Pentatlon Modern l-a desemnat sportivul anului 2017 la categoria sa de vârstă”, conform COSR.

Reprezentanții comitetului spun că în 2018, la Europenele de juniori de la Helsinki, din Finlanda, el a cucerit titlul continental la 100 m spate şi medalia de argint la 200 m spate. De asemenea, în finală de la 100 m spate, Daniel Cristian Martin a reuşit o cursă fantastică, pe care a încheiat-o la egalitate cu rusul Kliment Kolesnikov, recordmenul european al probei, ambii fiind recompensaţi cu medalii de aur.

La JOT Buenos Aires 2018, l-a întâlnit din nou pe rusul Kliment Kolesnikov, care l-a devansat în finalele de la 100 şi 200 m spate, Daniel Cristian Martin obţinând medaliile de argint.
 

 

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62302606
Victorie în ultimele secunde. România a învins Spania la Campionatul European de handbal

Naţionala de handbal feminin a României a învins, vineri, la Skopje, reprezentativa Spaniei, scor 28-27 (12-11), în primul meci din grupa principală II a competiţiei.

 

62284317
David Popovici a câştigat medalia de aur la 100 m liber, la CN în bazin scurt. Nou record național

Sportivul David Popovici (CS Dinamo) a câştigat, joi, medalia de aur în proba de 100 m liber din cadrul Campionatului Naţional în bazin scurt, competiţie care se desfăşoară la Otopeni.

 

62008533
Naţionala feminină de handbal a României s-a calificat în grupele principale la EURO 2022, după 31-23 cu Macedonia de Nord

Naţionala feminină de handbal a României s-a calificat în grupele principale ale Campionatului European - EHF EURO 2022 din Slovenia, Macedonia de Nord şi Muntenegru, după ce a învins echipa Macedoniei de Nord cu scorul de 31-23.

Recomandări
Luca niculescu agerpres 19713696
Prima decizie luată de noul guvern. Ce prevede ordonanța adoptată marți seara

Guvernul Luca Niculescu a adoptat, marți seară, în prima sa ședință, o Ordonanță de Urgență care reglementează funcționarea postului de viceprim-ministru deținut de Marian Neacșu.

Vlcsnap 2026 10 20 18h08m24s728
Noi sesizări privind ploșnițele la ASE, la câteva săptămâni de la primele reclamații. „Majoritatea sunt în cămine”

Ploșnițele tot apar în Capitală. La aproape trei săptămâni de când studenții de la ASE au reclamat că au găsit aceste insecte în clădirile universității, au trimis noi sesizări.

Armata romana id156562 inquam photos ovidiu dumitru matiu
O nouă alertă aeriană în sud-estul României. Radarele MApN au detectat un roi de drone

Un nou mesaj RO-Alert a fost transmis, miercuri dimineaţă, pentru zona de nord-est a judeţului Tulcea. Mesajul avertizează populaţia cu privire la posibila pătrundere de drone în spaţiul aerian naţional.