Ce spun ungurii despre triumful lui Gică Hagi, după ce „Regele” i-a adus Farului titlul de campioană a României

62349683

Presa din Ungaria a reacționat după ce Gică Hagi a cucerit titlul de campioană în Superligă alături de Farul Constanța.

Farul Constanța a câștigat împotriva celor de la FCSB, la Ovidiu, scor 3-2. În consecință, echipa de la nivelul mării a fost încoronată cu titlul de campioană a Superligii.

Nemzeti Sport a scris despre succesul lui Gică Hagi cu Farul Constanța. „Echipa lui Hagi a devenit campioană pentru a doua oară”, au titrat ungurii, potrivit Sport.ro.

„Ăsta e al doilea campionat pentru Farul. Primul a venit în 2017, sub numele de FC Viitorul. Cele două cluburi din Constanța s-au unit în 2021 și au fost numite după clubul cu mai multă istorie. Farul a încheiat hegemonia de cinci ani a celor de la CFR Cluj, în timp ce FCSB nu a mai câștigat titlul de opt ani”, a mai scris Nemzeti Sport.

Hagi: „Am arătat că merităm să câștigăm campionatul”

Gică Hagi a declarat că echipa sa a meritat să câștige campionatul, iar titlul câștigat acum ”e mai mare decât primul”, cel obținut cu Viitorul, în 2017.

„S-au întâlnit cele mai bune echipe, în formă amândouă, și-au dorit fotbal, nu și-au dorit să se apere. Am arătat că merităm să câștigăm campionatul, a fost o zi frumoasă pentru mine, de pus în ramă”, a declarat Gică Hagi după meci.

„Titlul acesta e mai mare decât primul, pentru că e pentru toată Constanța, toată Constanța este fericită! Am crezut tot timpul, ne place să atacăm, le-am zis tot timpul să atacăm. Am avut de toate în seara asta, cu toate că am început meciul foarte prost. Toți jucătorii sunt fenomenali, avem cele mai multe victorii, cele mai puține înfrângeri, sunt mândru de ei”, a mai spus Hagi.

Farul Constanța a câștigat duminică titlul de campioană în Superliga României de fotbal, după ce a învins FCSB pe teren propriu cu 3-2. Echipa lui Hagi a reușit să revină incredibil, după ce au fost condusă cu 2-0.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62349666
Mii de fani ai Farului au făcut noapte albă la Constanța, după ce trupa lui Hagi a devenit campioana României

A fost noapte albă în Constanța. Peste 2.000 de microbiști au urmărit cu sufletul la gură meciul în urma căruia echipa Farul a devenit campioana României la fotbal. Suporterii au văzut partida în aer liber, pe un ecran uriaș.

62349653
Primele cuvinte ale lui Hagi, după ce a câștigat campionatul cu Farul: ”E o zi de pus în ramă!”

Gică Hagi a declarat că echipa sa a meritat să câștige campionatul, iar titlul câștigat acum ”e mai mare decât primul”, cel obținut cu Viitorul, în 2017.

 

62343494
Darren Cahill, mesaj de susținere pentru Simona Halep: „Încrederea mea în Simona este neclintită”

Darren Cahill, fostul antrenor al Simonei Halep, şi-a reiterat încrederea în sportivă şi în corectitudinea ei, printr-un mesaj postat în social media, duminică, la două zile după ce ITIA a anunţat o nouă acuzaţie la adresa fostului lider WTA.

Recomandări
62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Sorin grindeanu dominic fritz
PSD îi cere lui Dominic Fritz să renunţe la funcţia de preşedinte al USR: „A știut că fapta sa este ilicită”

Reprezentanţii PSD îi cer lui Dominic Fritz să renunţe la funcţia de preşedinte al USR şi la ''sinecura de la partid, plătită cu mii de euro din banii de subvenţie ai formaţiunii'', şi să îşi caute de lucru în mediul privat.

Santier naval damen
Tranzacție-record la Mangalia. Cine a cumpărat oficial șantierul naval Damen și cât a plătit

CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia, și liderul pieței de restructurare și insolvenţă din România, anunţă vânzarea şantierului vineri, în urma procedurii de licitaţie, la preţul de 138.034.320,47 milioane de euro, fără TVA.