Suspendarea programului Rabla lasă zeci de mii de români cu banii dați și fără mașinile rezervate. „Ne-am bătut joc de voi”

×
Publicitate

Suspendarea programului Rabla s-a soldat cu mii de români debusolați, care așteptau mașinile deja rezervate. Mulți au achitat avansul pentru autoturisme încă din iarnă și urmăreau lansarea programului, și așa întârziat față de ceilalți ani.

Administrația Fondului pentru Mediu spune că așteaptă însă constituirea noului Guvern. O decizie de neînțeles, spun cei din domeniu, pentru că banii din care este finanțat programul pot fi folosiți doar pentru proiecte de mediu.

Cu o zi înainte de începerea înscrierilor pentru Rabla persoane fizice, mii de oameni au primit vestea că, cel puțin pentru moment, programul este suspendat.

Alexandru Nuță, posibil beneficiar: ”Mașina este rezervată de pe data 7.04, am achitat o taxă de rezervare și practic mașina este deja de la vremea respectivă în reprezentanță, la dealerul respectiv și așteptam începerea programului Rabla. Imediat după acel comunicat de la AFM m-a sunat dealerul, mi-a zis că aș avea două variante, ori acopăr eu suma respectivă, în cazul meu 12.000 de lei, ori mă pot și retrage, ei îmi pot înapoi acel avans”.

Ciprian Chinez, posibil beneficiar: ”Am o mașină care are deja vreo 13 ani vechime pe care o folosesc, în același timp am o mașină și mai veche, de vreo 17 ani și ne-am decis ca familie să renunțăm la ele și să cumpărăm una nouă. Planul s-a dat peste cap. Ne hotărâsem asupra mașinii, practic acesta era ultimul pas. Ne-ar fi fost de mare ajutor. Dealerul ne-a transmis că el personal nu crede că se va relansa anul acesta din cauza deficitului bugetar”.

”Ne-a părut bine de cunoștință, ne-am bătut un pic joc de voi toți”

În acest an programul a întârziat foarte mult, afectând vânzările mașinilor noi. Luna trecută, de pildă, înmatriculările autoturismelor noi au scăzut cu 32,4% față de aceeași lună din 2024.

Vehiculele electrice au fost și mai afectate – în primele cinci luni din 2025 înmatriculările au scăzut cu 41,2%. România a ajuns pe ultimul loc din Uniunea Europeană la acest capitol.

Programele Rabla sunt finanțate din sumele încasate din certificate de emisii de gaze cu efect de seră. Conform legii, acești bani pot fi folosiți doar pentru proiecte și măsuri care au legătură cu protecția mediului.

Dan Vardie, președintele APIA: ”Sunt fără discuție zeci sau poate chiar sute de dealeri care au rezervat mașini, nu vorbim de toți importatorii, și iată acum mașinile nu pot fi livrate și după estimările noastre vorbim de zeci de mii de români care se văd în situația în care să-și fi rezervat mașini, să-și fi făcut pregătiri pentru Rabla, să fi luat certificatele, toate documentele astea care nu se iau ușor de la stat și care acum nu sunt bune la nimic. Nu este posibil să ai un program aprobat, legiferat ca la o zi diferență să spui ”ne-a părut bine de cunoștință, ne-am bătut un pic joc de voi toți”.

Din 2005 și până anul trecut, peste un milion de mașini vechi au fost casate prin programele Rabla. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
Citește și...
Studiu îngrijorător: Peste jumătate dintre elevii de liceu nu știu ce carieră să aleagă. De vină ar fi și rețelele sociale

Peste jumătate dintre tinerii de liceu nu știu pe ce drum să apuce în viață. Însă foarte puțini fac practică ori lucrează în vacanțe pentru a-și extinde orizontul. În consecință, unii ajung să lucreze în domenii alese la întâmplare.

ChatGPT a întrecut google.ro. Ce caută tinerii cel mai des: ”Dă sfaturi foarte bune, chiar recomand pentru un psiholog”

ChatGPT câștigă rapid teren în România. În luna mai, pentru prima dată, a întrecut google.ro ca număr de accesări. Context: scăderea google.ro are drept cauză renunțarea la operarea pe extensii naționale și concentrare pe domeniul google.com.  

Agresiunile din școlile din România sunt în creștere. Ce ar putea risca părinții care nu își duc copilul la psiholog

În România, agresiunile din școli sunt în creștere. Studiile arată că un copil din șase își lovește în mod repetat colegii și prietenii.

Recomandări
Lucian Pahonțu, reacție la acuzațiile privind Revoluția: „Întreaga activitate s-a derulat în conformitate cu normele legale”

Nicușor Dan a declarat că șeful SPP Lucian Pahonțu nu este în situația celor care au participat la acțiunile de reprimare a protestatarilor din Decembrie '89 și de la Mineriada din iunie 1990.

Două noi centrale, la Constanța și Arad, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. Când vor începe să funcționeze

Premierul interimar Ilie Bolojan anunță că două proiecte importante de modernizare a sistemelor de termoficare, finanțate prin PNRR, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. 

Trump anunță „cel mai mare acord petrolier din istorie” cu Venezuela: „Va reduce considerabil prețul benzinei”

Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea căruia Statele Unite ar urma să-şi dubleze rezervele de petrol, transmit AFP şi Reuters.