Secretar de stat, Ministerul Muncii: Salariul minim o să-l mărim din nou după negocieri cu sindicatele şi patronatele

61998609
Pro TV

Salariul minim va fi mărit din nou, după negocieri cu sindicatele şi patronatele, iar România susţine instituirea salariului minim la nivel european, afirmă Cristian Vasilcoiu, secretar de stat în Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.  

Aceste precizări vin în contextul protestului organizat de comunitatea Declic la Ministerul Muncii, unde mai mulţi toboşari au bătut toba sub geamul ministrului Marius Budăi, cu mesajul "Creşteţi salariul minim la un nivel decent, nu cu praful de pe tobă!".

"I-a apucat pe USR-işti şi falangele lor ONG-iste grija de salariul minim. Cât au fost la guvernare l-au mărit puţin spre deloc! Ba chiar au transmis instituţiilor europene că se opun introducerii salariului minim la nivel european! Cât a guvernat PSD a fost mărit mereu salariul minim, iar de când am revenit la guvernare am transmis autorităţilor UE că susţinem instituirea salariului minim la nivel european!", a scris Vasilcoiu marţi, pe pagina sa de Facebook.

”Salariul minim o să îl mărim, din nou, tot noi”

El a subliniat că "reziştii" au fost invitaţi la întâlniri cu ministrul Muncii acum două săptămâni şi săptămâna trecută, însă aceştia au refuzat.

Vasilcoiu a menţionat că marţi ministrul Muncii, Marius Budăi, nu se află în Bucureşti, iar el are întâlniri pe alte teme la Guvern.

"Salariul minim o să îl mărim, din nou, tot noi, după negocieri cu sindicatele şi patronatele", a punctat Cristian Vasilcoiu.

 

Articol recomandat de sport.ro
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Citește și...
62274465
Păgubiții FNI vor fi compensați direct și integral de la bugetul de stat
Românii prejudiciaţi în urma prăbuşirii Fondului Naţional de Investiţii (FNI) în urmă cu 22 de ani şi care nu şi-au primit încă compensaţiile cuvenite vor fi despăgubiţi direct de la bugetul de stat.
62274285
Românii adună tot mai multe ore de muncă pe an, în timp ce unii angajați din vest vor merge câte 4 zile pe săptămână la birou
De la un an la altul, românii adună tot mai multe ore petrecute la muncă. În schimb, cei mai mulţi europeni lucrează mai puțin, dar sunt mai productivi. De altfel, unii angajați din vest vor merge doar câte 4 zile pe săptămână la birou.
62134279
Schimbări importante privind contribuția la sănătate. Cum și cui se aplică
Au fost făcute modificări în ceea ce privește contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS).