Se schimbă Legea apărării naționale. Ministru: ”Degeaba ne înzestrăm dacă nu o să aibă cine să apese pe buton”

62447037
Shutterstock

Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, anunţă mai multe modificări la Legea apărării naţionale, una dintre acestea vizând voluntariatul în serviciul militar.

Ministrul explică faptul că, potrivit proiectului aflat pe circuitul de avizare interministerială, persoanele care doresc pot participa la sesiuni de pregătire de 4 luni, după care vor deveni rezervişti pentru Armata Română, putând chiar să devină angajaţi ai acesteia. Măsura este luată în condiţiile în care actualii rezervişti au îmbătrânit.

”Toate ţările europene şi-au schimbat în ultimii ani politica de a-şi pregăti populaţia pentru apărare. Noi avem pentru a treia oară pe circuitul interministerial - că s-au tot schimbat guvernele - două proiecte importante: mai multe modificări la Legea apărării naţionale şi o modificare la Legea pregătirii populaţiei pentru apărare şi vom crea un cadru pentru încă o formă de voluntariat militar, voluntari în termen.

Vor fi nişte sesiuni de pregătire de 4 luni de zile şi apoi va fi o nouă parte de rezervă pentru Armata Română, pentru că partea de rezervişti a îmbătrânit şi noi ne înzestrăm, ne pregătim”, a declarat Ionuţ Moşteanu, miercuri seară, la Antena 3.

Potrivit ministrului, proiectul de lege are rolul de a-i determina pe tineri să se apropie de Armată, iar cei care vor dori să devină militari vor avea şansa de a rămâne în sistem.

”Cei care vor să rămână permanent în Armată sunt mai mult decât bineveniți”

”Există armata permanentă, care e foarte bine pregătită, oameni foarte buni şi mulţi tineri care intră în sistem şi asta mă bucură foarte tare, însă e nevoie să extindem această bază, să ne uităm şi la ce se întâmplă peste 10-15 ani, pentru că degeaba ne înzestrăm şi ne echipăm şi luăm tot felul de echipamente, nu numai noi, toate ţările NATO, dacă nu o să aibă cine să apese pe buton.

De aceea, sunt mai multe tipuri de voluntariat pe care, iată, le dezvoltăm şi sper ca din ce în ce mai mulţi, mai ales dintre cei tineri, să se apropie de armată prin genul ăsta de voluntariat şi cei care vor să rămână permanent în Armată sunt mai mult decât bineveniţi”, a adăugat Ionuţ Moşteanu.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62560601
Motivul pentru care medicii militari americani au făcut analize românilor din două comune tulcene | FOTO

Locuitorii din două comune tulcene au beneficiat de serviciile medicale oferite de doctorii militari americani din cadrul Gărzii Naționale Aeriene din Alabama.

 

62560546
Expert în risipă, statul n-a fost în stare să cheltuie banii UE pentru marile autostrăzi. Câte miliarde de euro s-au pierdut

Din cauza unor proceduri greșite la achizițiile publice, bucăți din Autostrada Moldovei și Autostrada Unirii, menite să lege Moldova cu restul țării, au rămas fără finanțare din PNRR.  

62560541
Cât câștigă muncitorii asiatici în România. „Mulți bani. Putem să ne sprijinim familiile de acasă”

Cu peste 600.000 de locuri de muncă vacante anul trecut, România continuă să caute forță de muncă din Asia. Avem nevoie de lucrători în meserii pe care ai noștri nu mai vor să le practice.

Recomandări
Imago0867414592h
Grindeanu îi vrea pe liberali: „Participarea PNL la guvernare nu este un favor făcut PSD, ci decizia corectă pentru România”

Preşedintele PSD Sorin Grindeanu continuă disputa cu liderul liberal, premierul demis Ilie Bolojan, căruia îi transmite că blocajul din economie şi lipsurile cu care se confruntă românii nu dispar pentru că alege să le trateze cu ironie. 

Original desemnare luca niculescu 05 oct 2026 9
Luca Niculescu: „Nu putem avea o ţară în care unii se bucură de prosperitate, iar alţii trăiesc de la o zi la alta”

Premierul desemnat Luca Niculescu a spus că avem nevoie de salarizare echitabilă în sectorul public și indexarea prudentă a pensiilor. Potrivit acestuia, „nu putem avea o ţară în care unii se bucură de prosperitate, iar alţii trăiesc de la o zi la alta”.

Id85910 inquam photos george calin
Dăianu: Cel mai mare dușman acum pentru economie este criza politică. Anticipatele ar fi un dezastru

România nu își mai permite să prelungească această criză politică, în condițiile în care incertitudinea apasă deja puternic asupra leului și asupra economiei, avertizează președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu.