Roșiile ajung mai târziu și mai scumpe în piețe. Pierderi masive pentru fermieri

×
Publicitate

În foarte multe zone ale ţării, roşiile româneşti vor ajunge pe piaţă cu o lună mai târziu şi vor fi mult mai scumpe, din cauza valului de ger şi de ninsori de la începutul primăverii.

De exemplu, cei peste 3000 de fermieri din judeţul Olt înscrişi în programul susţinut de stat au avut pierderi masive din cauza penelor de curent.

În zilele geroase, centralele au mers încontinuu, însă o pană de curent a distrus toată munca unui fermier. Paguba depăşeşte 15.000 de lei, iar omul este nevoit să arunce răsadurile îngheţate.

Nicu Chelu, fermier: "S-a consumat cărbune 4 zile, 4 nopţi, permanent băgat în ele până s-a întrerupt curentul. În momentul în care s-a întrerupt curentul, au îngheţat şi îngheţate au rămas."

Alt fermier folosea aeroterme electrice.

Ciprian Buznicu, fermier: "S-a luat o oră jumătate curentul, m-am dus să iau un generator, când m-am întors după o oră şi jumătate, erau minus 5 grade în seră. De la 21 de grade făcute cu tunul!"

În aceste condiţii, preţul răsadurilor a explodat, de la 50 de bani la 2 lei firul.

Fermier: "Pe noi ne-a afectat în răsaduri 70 - 80 la sută. Prin rude şi prieteni tragem nădejdea că ne ajutăm unul cu altul, că altfel nu putem, la 2 lei firul nu cred că se poate."

În comuna Cilieni, zăpada a făcut praf solariile. Au fost şi fermieri care au tăiat singuri folia, tocmai pentru ca zăpadă să nu distrugă structură metalică.

Gheorghe Zăvăleanu, secretar Sindicatul Producătorilor Agricoli Olt: "Înainte eram optimişti şi spuneam că primele roşii vor ieşi chiar la sfârşitul lunii aprilie, acum primele roşii vor ieşi aproximativ la 15 mai."

Disperaţi, cultivatorii au cerut Ministerului Agriculturii prelungirea până în iunie a perioadei de valorificare a roşiilor în cadrul programului "Tomate în spaţii protejate".

Articol recomandat de sport.ro
SUA și-au cerut scuze Rusiei după gestul care a stârnit furie la Moscova
SUA și-au cerut scuze Rusiei după gestul care a stârnit furie la Moscova
Citește și...
61900514
Proiect: autorii de agresiuni sexuale, înscrişi într-un registru naţional
Registrul va fi organizat de MAI, administrat de unitățile poliției și va conține datele personale ale autorilor faptelor menționate mai sus și o serie de date judiciare
61938418
În ce țări din UE se trăiește cel mai bine din ajutoare sociale. România dă cel mai puțin
Protecţia socială a reprezentat în toate statele membre ale Uniunii Europene, cel mai important domeniu al cheltuielilor guvernamentale.
61945850
Tradiția celor 40 de pahare cu vin, respectată în club. Legenda din spatele ei
Tradiţia celor 40 de pahare cu vin care trebuie băute de bărbaţi a fost respectată cu sfinţenie vineri seară în cluburile din Capitală.