Românii care au mașină sau bani în bancă, excluși de la ajutorul pentru încălzire, chiar dacă au venituri mici

60192483

Românii care au mașină, terenuri sau bani în bănci nu vor beneficia de ajutor pentru încălzire de la stat, chiar dacă au venituri mici.

Acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuințelor, indiferent de sistemul utilizat, este condiționată de o serie de restricții menite să limiteze utilizarea acestor facilități de către consumatorii vulnerabili, scrie Monitorul de Suceava.

Astfel, chiar dacă venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzire este de 1.386 lei/persoană, în cazul familiei, şi de 2.053 lei, în cazul persoanei singure, sunt cazuri în care bunurile deținute pot duce la excluderea de pe listele de beneficiari.

Așa se face că deținerea de clădiri sau alte spații locative în afara locuinței de domiciliu și a anexelor gospodărești duce la excluderea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinței.

 

Sunt excluși cei care au mai mult de o mașină mai veche de 10 ani

 

La fel se întâmplă în cazul terenurilor de împrejmuire a locuinței, curtea aferentă și alte terenuri intravilane care depășesc 1.000 mp în zona urbană și 2.000 mp în zona rurală. Fac excepție terenurile din zonele colinare sau de munte care nu au potențial de valorificare prin vânzare/construcție/producție agricolă.

Nici cei care au autoturism/autoturisme și/sau motocicletă/motociclete cu o vechime mai mică de 10 ani (cu excepția celor adaptate pentru persoanele cu handicap sau destinate transportului acestora sau persoanelor dependente, precum și pentru uzul persoanelor aflate în zone greu accesibile) nu se mai încadrează la beneficiari ai ajutorului de încălzire.

În aceeași situație se află și dacă dețin mai mult de un autoturism/motocicletă cu o vechime mai mare de 10 ani ori autoutilitare, autocamioane de orice fel cu sau fără remorci, rulote, autobuze, microbuze.

Sunt excluși de la ajutorul de încălzire și cei care dețin suprafețe de teren, animale și păsări a căror valoare netă de producție anuală depășește suma de 1.000 euro pentru o persoană singură, respectiv suma de 2.500 euro pentru familie.

 

Fără ajutoare pentru cei care au mai mult de 3.000 de lei în bancă

 

Nu vor primi ajutor de încălzire de la stat nici solicitanții care dețin depozite bancare cu valoare de peste 3.000 lei (cu excepția dobânzii), asta în condițiile în care suma respectivă reprezintă contravaloarea a două pensii cumulate sau două salarii minime pe economie.

Ajutorul pentru încălzirea locuinţei poate fi cerut de la primării până pe 15 octombrie. Ajutoarele sunt date pentru plata curentului, a gazelor, a lemnelor pentru foc, în baza Legii consumatorului vulnerabil.

Subvenția de 100% din factură se adresează celor cu venituri de până la 200 de lei de persoană. Apoi, ajutorul de la stat se reduce până la 10% în cazul celor care se apropie de limita superioară a veniturilor acceptate.

Autoritățile au estimat că 500.000 de familii ar putea apela la aceste ajutoare.

 

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62218485
Ajutorul pentru încălzirea locuinței poate fi cerut de la primării până pe 15 octombrie

Ajutorul pentru încălzirea locuinţei poate fi cerut de la primării până pe 15 octombrie.

62218413
Apa din fântânile României este plină de nitrați. Medic: „Copiii sunt cu predilecție vulnerabili”

Apa din fântânile României este plină de nitrați, un compus al azotului, periculos pentru organism, dacă este ingerat în cantități mari.

62218378
Spectacole de teatru anulate pentru că actorii nevaccinaţi nu mai au acces în instituție

Două spectacole de teatru din Mureș au fost anulate din cauza actorilor nevaccinați, aceștia neavând voie să intre în instituții.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.