România a înghețat la minus 21 de grade Celsius. Șinele de cale ferată au crăpat de frig

×
Publicitate

România a înghețat luni-noapte la minus 21 de grade. Polul gerului a fost înregistrat în Moldova, iar în unele locuri șinele vechi de cale ferată au crăpat, iar trenurile au avut mari întârzieri.

Cei care au fost nevoiți să muncească în frig, pe șantiere ori în piețe, au purtat câteva rânduri de haine, dar tot au tremurat.

În Bacău au fost minus 21 de grade în noaptea care a trecut, cea mai scăzută temperatura din România. Primii care au resimțit efectele gerului au fost pasagerii trenurilor. Într-un final oamenii au fost preluați de alt tren. Garnitura a ajuns de la Galați în București cu o întârziere de 3 ore.

Reporter: "De la frig se strică atât de des?

Conductor de tren: De la frig. Minus 14 era”.

Reporter: "Bănuiesc că și dvs. vă este greu.”

Conductor de tren: ”Foarte greu, noi ce să spunem? Călătorii."

Nu a fost singurul tren care a întârziat, și garniturile care au venit dinspre Craiova au acumulat zeci de minute de întârziere. Asta pentru că șinele foarte vechi, în care nu s-a investit de zeci de ani, au crăpat din cauza gerului.

Este greu și pentru cei care muncesc în aer liber. În București au fost marți dimineață minus 12 grade Celsius. Pe șantiere sau în piețe, muncitorii și vânzătorii tremurau de frig. Fructele și legumele au înghețat pe tarabe.

Reporter: "Câte haine aveți pe dvs?”

Comerciant: ”Nu vreau că să spun, foarte multe. Cred că două mașini de spălat nu le ia.”

Reporter: "Banii cum îi numărați?”

Comerciant: ”Cam greu, nu am ce să număr acum.”

La Brașov au fost -9 grade. Și în Iași au fost minus 10 grade Celsius la prânz. Nu mulți s-au încumetat să iasă la cumpărături. În Botoșani s-au înregistrat marți-noapte -18,4 grade Celsius.

Chiar și animalele sălbatice au avut nevoie de ajutor. În localitatea Câmpeni, din Alba, pompierii au salvat dintr-un râu o căprioară rămasă între sloiurile de gheață.

Peste 2-3 zile scăpăm de ger, spun meteorologii. Vremea se va încălzi peste limita acestei perioade. În vestul țării sunt anunțate 14 grade, iar în București 10 grade.

 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62169799
O nouă eroare a platformei de programare a vaccinurilor. Ce s-a întâmplat în Târgoviște
O nouă eroare a platformei STS a făcut ca în mai multe centre din țară să fie programate, pentru imunizare, de două ori mai multe persoane față de cât trebuia.
62146511
Goțiu: Televiziunea publică din Germania face un reportaj despre ”Mafia Pădurilor din România”
Fostul senator USR Mihai Goțiu susține că televiziunea publică din Germania, ARD, l-ar fi contactat pentru a colabora la realizarea unui reportaj despre tăierile ilegale de lemn din România.
62169657
Un bărbat a găsit 3.000 de lei în fața unei bănci din Cluj-Napoca și a mers direct la poliție
Un bărbat care a găsit 3.000 de lei în fața unei bănci din Cluj-Napoca nu a stat deloc pe gânduri. A mers direct la poliție, pentru a-i da de urmă pagubitului.