Rezultate titularizare: 47,78% au note pentru posturi de titulari, 32,11% pot fi suplinitori

60503770

Peste 14.000 de candidati, respectiv 47,78% dintre cei 29.509 care au sustinut concursul, ar putea ocupa un post de titular in invatamant, dupa ce au obtinut note peste 7, iar alti 32,11% au primit note intre cinci si sapte.

Ministerul Educatiei Nationale (MEN) a anuntat, luni, intr-un comunicat de presa, ca ponderea promovatilor, adica a candidatilor care au obtinut note peste 5, este de 79,89 la suta inainte de contestatii, la proba scrisa a concursului pentru ocuparea posturilor didactice, catedrelor vacante/rezervate sustinut in 30 iulie.

La concursul de titularizare au fost evaluate lucrarile a 29.509 candidati. Dintre acestia, 14.098 de candidati, respectiv 47,78 la suta, au obtinut note intre 7 si 10, putand astfel ocupa un post sau o catedra titularizabila.

Alti 9.476 de candidati, respectiv 32,11 la suta, au obtinut note intre 5 si 7, acestia neputand ocupa un post sau o catedra ca titulari, ci doar ca suplinitori.

Nota maxima au obtinut 160 de candidati, cei mai multi, respectiv 19, fiind din Bucuresti. Cel mai ridicat procent al notelor peste 7 a fost inregistrat in judetul Cluj - 56,82, iar cel mai scazut a fost in judetul Mehedinti - 30,02. Note sub cinci au primit 5.935 de candidati, a precizat Ministerul Educatiei.

Candidatii nemultumiti de notele obtinute pot depune contestatii luni si marti, la sediile inspectoratelor scolare judetene, dupa afisarea rezultatelor. Rezultatele finale, dupa solutionarea contestatiilor, vor fi afisate in 8 august.

Articol recomandat de sport.ro
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
Citește și...
61365706
22 de olandezi au venit in Moldova sa ridice un dispensar. Localnicii le asigura doar cazarea

In vreme ce multi dintre noi visam la concedii pe tarmuri exotice, cu nisip alb si apa de turcoaz, cativa tineri olandezi au preferat sa-si petreaca vacanta prin munca, intr-o comuna din Bacau.

61365703
Afacerea cu legume exotice pornita de un roman la Sibiu. Produsele sale sunt vanate de restaurante

Morcovi si ridichi frantuzesti, ceapa dulce, rosii mov cu gust de zmeura dar si alte legume la care agricultorii de la noi s-ar inchina inainte sa le guste sunt cultivate cu succes la Sibiu.

61365700
Metoda prin care autoritatile romane vor sa elimine schema inmatricularii masinilor in Bulgaria

Soferii care au masinile inmatriculate in Bulgaria sau doar circula cu ele, chiar daca nu sunt proprietari, ar putea, ramane.. pietoni.

Recomandări
Shutterstock uzina dacia
Dacia pregătește un nou val de plecări voluntare. Uzina de la Mioveni își oprește temporar producția

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Luca niculescu nicusor dan 3
Primul curs oficial anunțat de BNR după ce Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu. Euro, nou record istoric

Primul curs oficial anunțat de BNR după desemnarea lui Luca Niculescu în funcția de premier arată o ușoară depreciere a leului față de euro și un nou record al cursului valutar. Moneda unică europeană a ajuns la 5.3527 lei.

Cafea cu visuri 6 octombrie
Cosmin Stan, despre lecțiile pe care le oferă copiilor săi prin călătorii: „Mi se pare unul dintre cele mai de preț lucruri”

În acest episod, Oana Andoni a vorbit despre visuri, curajul de a le urma și despre destinații fabuloase cu prezentatorul Știrilor ProTV de dimineață din weekend și corespondent senior -Cosmin Stan.