Profesor din Oradea căutat în Crișul Repede. Ar fi căzut în timp ce-și plimba nepoatele

×
Publicitate

Trupul unui profesor din Oradea este căutat de trei zile de pompieri, în apele Crișului Repede. Bărbatul, în vârstă de 62 de ani, ar fi căzut în rău într-o zonă puţin circulată şi nu a mai ieşit la suprafaţă.

Bărbatul a dispărut luni seară. Se pare că acesta a ieşit la plimbare cu cele două nepoate ale lui. Se aflau cu toţii pe mal, într-o zonă îngrădită care aparţine Companiei de Apă şi unde, practic, accesul publicului este interzis.

Cineva l-a văzut alunecând în apă şi a sunat imediat la 112. Pompierii au început căutările chiar în acea seară, iar a doua zi au fost chemaţi şi scafandrii în ajutor.

Miercuri, căutările au continuat, iar pompierii au verificat cu atenţie fiecare metru. Operaţiunea este dificilă atât din cauza curentului puternic al apei, dar şi pentru că malurile sunt pline de tufişuri.

Pompierii spun că nu este exclus ca trupul să fi fost purtat departe de curenţi. Este posibil ca bărbatului să i se fi făcut rău înainte de a cădea în apă, mai ales că, potrivit apropiaţilor, profesorul era cunoscut cu probleme cardiace.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
61954208
Victimele violenței domestice vor putea cere ordin de protecție provizoriu. Cum va fi dat
Persoanele care sunt victimele violenței domestice vor putea cere un ordin de protecție provizoriu, conform unui proiect de lege care a trecut luni de votul în Senat.
61953496
Terenuri gratuite pentru tineri, în Maramureş. Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească
Tinerii care au până-n 35 de ani și visează la o casă a lor sunt aşteptaţi în oraşul Cavnic din Maramureş.
61954073
Un tânăr adoptat în SUA îşi caută pe Facebook mama biologică din Constanţa
Un tânăr de 21 de ani, născut în Constanţa, care a fost adoptat în SUA încă de când era foarte mic, își caută acum familia naturală.