Cum vor preoții din România să alunge pandemia de Covid-19. Rugăciune specială în noaptea de Înviere

×
Publicitate

Acum, mai mult că oricând, avem nevoie de liniște sufletească, de acceptare și împăcare, iar acest lucru trebuie să se întâmple în condiții cu totul speciale pentru toți credincioșii României.

Despe un Paște cu totul inedit am stat de vorba cu părintele Bogdan Ivanov, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Clujului.

El este convins că, deși trăim un Paște diferit, iar credincioșii nu au mai putut merge la biserică pentru Sfânta Împărtăşanie, din cauza restricțiilor provocate de infectarea cu oul coronavirus, aceste sărbători pascale ar putea fi trăite ”mult mai intens”.

”Aceasta ar trebui să fie marea noastră consolare și să nu simțim cu nimic că aceste sărbători pascale sunt știrbite. Dimpotrivă. Le putem trăi mult mai intens, cu mai multă liniște în suflet, cu mai multă compasiune față de semenii noștri aflați în suferință și, de ce nu, cu sentimentul că e într-adevăr un privilegiu și un dar de la Dumnezeu să poți să te privești față către față și mai ales să te poți bucura de această întâlnire, care, totuși, este deplină în biserică - suflet lângă suflet și umăr lângă umăr, așa cum stăm în duminicile anului și în marile sărbători.” - spune preotul Ivanov.

Criza cauzată de noul coronavirus - un exercițiu de inteligență pentru Biserică

 

Părintele mai spune că situația neobișnuită provocată de epidemia de Covid-19 a fost un exercițiu și pentru Biserica Ortododă Română, inclusiv de .. inteligență.

”A fost și pentru Biserică un exercițiu, acesta, și de inteligență și de organizare și de implicare a voluntarilor, în special a tinerilor. Dar arată că are resurse, Biserica, și poate să dea și un bun exemplu de ce înseamnă să respecți regulile unei țări, să te protejezi pe tine și pe credincioșii tăi, și să faci aceasta cu sentimentul că în primul și în primul rând îi iubești și le dorești binele.” - a spus purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Clujului pentru Știrile Pro TV.

Rugăciune specială împotriva pandemiei Covid-19 în noaptea de Înviere

 

De altfel, în noaptea de Înviere, preoții din România vor rosti o rugăciune specială pentru eliminarea pandemiei de Covid-19, ei fiind convinși că ”Dumnezeu o va asculta mai bine în acest moment”.

”Noi ne rugăm de când a început această situație, așa încât biserica prin inspirația și implicarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel are o rugăciune pentru alungarea acestei pandemii, pe care preoții și nu numai preoții, chiar și credincioșii au rostit-o și la casele lor, dar și în biserică la oricare din slujbele care s-au săvârșit acum. Și vreau să vă spun că biserica chiar dacă nu a putut să îi primească pe credincioși în mijlocul ei, noi ne-am continuat slujbele și viața bisericii și-a continuat cursul ei firesc - așa încât s-a rostit această rugăciune, o vom rosti cu atât mai mult în această duminică a învierii, care, dacă vreți, este undeva la granița dintre cer și pământ și suntem cu siguranță convinși că Dumnezeu o va asculta mai bine în acest moment.” - a mai spus părintele Bogdan Ivanov la Pro TV.

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62120858
Cei care ne inspiră să mergem mai departe. Daniel, șofer: „Și clienții au nevoie de noi”

A sosit momentul să vorbim și despre acei oameni care nu au renunțat la meseriile lor, chiar dacă asta presupune un risc ridicat de infectare.

62120840
Românii din străinătate au făcut cozi la magazinele cu produse tradiționale de acasă

Prin tradiţie, Paştele este sărbătoarea familiei, însă anul acesta trebuie să înţelegem cu toţii că este mult mai sănătos să nu ne aşezăm la aceeaşi masă.

62120841
Rețetele de Paște, la mare căutare pe internet. Cum au ales mulți să vopsească ouăle

Mulți dintre cei care stau în autoizolare își încearcă în aceste zile pentru prima dată, talentul de bucătar.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.