Creștinii sărbătoresc azi Nașterea Maicii Domnului. Tradiții și superstiții pentru Sfânta Maria Mică

×
Publicitate

Miercuri, 8 septembrie, este marcată Naşterea Maicii Domnului, în Calendarul Creştin-Ortodox şi al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, şi Naşterea Sfintei Fecioare Maria, în Calendarul Romano-Catolic.

Numită popular şi Sfântă Măria Mică, este prima mare sărbătoare a Noului An Bisericesc început la 1 septembrie, iar cifra 8 simbolizează veşnicia, viaţa fără de sfârşit.

În condiţiile în care Sfânta Scriptură nu face referiri la Naşterea Maicii Domnului, evenimentul este istorisit în scrierile necanonice, apocrife.

Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie), Intrarea în biserică (21 noiembrie), Buna Vestire (25 martie) şi Adormirea Maicii Domnului (15 august) sunt cele patru mari sărbători creştine închinate Sfintei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu. De asemenea, Maica Domnului are în calendarul ortodox alte 5 zile de pomenire: 1 octombrie – Acoperământul Maicii Domnului, 9 decembrie – Zămislirea Sfintei Fecioare de către Sfânta Ana, 26 decembrie – Soborul Maicii Domnului, 2 iulie – Aşezarea veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne, şi 31 august – Punerea în raclă a brâului Maicii Domnului.

Numele de Maria provine din ebraică, „Aia” însemnând „Doamnă”, iar numele evreiesc Maryam sau Miryam ar putea fi de străveche origine egipteană, provenind din din verbul mri – „a iubi”, cu sufixul afectiv – am, deci „cea iubită”.

Tradiții și obiceiuri - Naşterea Maicii Domnului

În tradiţia populară, Naşterea Maicii Domnului reprezintă hotarul dintre vară şi toamnă. Se spune că în această zi, unele păsări cum sunt rândunelele, zboară spre locuri mai calde, iar insectele încep să se ascundă în pământ, scrie rador.ro.

Se spune că începând cu această zi se culeg viile, unele fructe şi plante medicinale, se bat nucii pentru a avea rod bogat şi anul viitor, se recoltează culturile de câmp şi se fac semănăturile de toamnă.

Este ziua în care vremea începe să se strice, devenind capricioasă si mai răcoroasă, cum se întâmplă în fiecare toamnă lăsată de la Dumnezeu.

De asemenea, se spune că astăzi, mai mult ca niciodată, Maica Domnului îl roagă pe Dumnezeu să plece urechea la rugăciunile de dezlegare a pântecelor şi să dăruiască copii celor care şi-i doresc precum a făcut în cazul lui Ioachim şi Ana ( părinții Sfintei Maria).

De Sfânta Maria Mică există obiceiul de a împărţi cele mai alese fructe ale toamnei – prune şi struguri – celor vii în amintirea şi pentru pomenirea sufletului celor “adormiţi”.

O altă superstiţie veche românească spune cei care mănâncă gătit la foc în această zi pot atrage asupra lor boli grave. Tradiţia mai arată că de această sfântă sărbătoare nu se lucrează şi nu se fac treburi gospodăreşti: bărbaţii nu au voie să meşterească sau să facă treabă prin gospodărie, iar femeile nu au voie să coasă şi să spele rufe pentru a nu atrage răul asupra lor şi a familiilor lor. Mai mult, în unele zone există credinţa că ziua de dinaintea sărbătorii şi ziua de după aduc ghinion celor care lucrează – bărbaţii se vor lovi, iar femeilor li se va arde mâncarea. În unele zone există chiar superstiţia conform căreia dacă găteşti înainte sau după Sfânta Maria Mică, ţi se varsă oala cu mâncare şi îi arde pe copii.

În cultura populară se mai spune că aceia care nu şi-au adunat plante medicinale până acum, nu trebuie să mai facă acest lucru, pentru că acestea îşi pierd puterea tămăduitoare dacă sunt culese după Sfânta Maria Mică.

În Maramureş se spune că toamna va fi urâtă şi cu precipitaţii dacă plouă pe 8 septembrie, iar dacă înfloresc merii şi perii, înseamnă că toamna va fi plăcută, iar recoltele se vor culege uşor. Dealtfel în mai multe zone ale ţării, semnele din această zi îi ajută pe oameni să facă prognoze despre următorul an agricol.

În alte regiuni, oamenii sunt ferm convinşi că vremea se strică de tot după Sfânta Maria Mică, vara devenind o simplă amintire, păsările călătoare îşi iau zborul către ţinuturi mai calde iar insectele se ascund în pământ.

În vechime se spunea că, începând cu această zi, nu se mai poartă pălărie, fiindcă vine cu adevărat vremea rea, de unde şi expresia “O trecut Sântămăria, leapădă şi pălăria”.

Mesaje și felicitări de Sfânta Maria pentru cei dragi

În ziua Naşterii Maicii Domnului, 8 septembrie, peste două milioane de români își serbează onomastica.

La această sărbătoare le spunem „La mulţi ani!” celor dragi care poartă numele Sfintei Fecioare Maria.

Mari, Meri, Mărioara, Măriuţa, Mara, Mariana, Marina, Marinela, Măriuca, Maricica, Mioara, Marian, Marin, sunt câteva dintre numele celor cărora avem posibilitatea să le transmitem urările noastre de bine.

Iată câteva MESAJE ŞI FELICITĂRI DE SFÂNTA MARIA pe care le poţi trimite celor dragi:

- În această zi specială îţi transmit cele mai sincere urări. Să ai o viaţă plină de lucruri bune, iar Sfânta Maria, al cărei nume îl porţi, să te ocrotească mereu. La mulţi ani de ziua numelui tău!

- Fie că Sf. Fecioara Maria, al cărei nume îl porţi, să te ocrotească, să-ţi călăuzească paşii şi să-ţi lumineze calea!

- De Sfânta Maria, zi sfântă, să se răsfrângă asupra ta toată bunătatea şi dragostea ce izvorăsc dintr-o inimă mare. La mulţi ani!

- Astăzi e ziua ta, o zi frumoasă pentru tine. La mulţi ani, Maria!

- Fie ca Sfânta Fecioară Maria, al cărei nume îl porţi, să te ocrotească, să-ţi călăuzească paşii şi să-ţi lumineze calea!

- Cu ocazia zilei de Sfânta Maria, îţi doresc o oră de linişte, o zi senină, o săptămână de bucurii, o lună de împliniri, un an de prosperitate, un veac de sănătate, fericire şi iubire. La mulţi ani!

- Mă bucur că exişti în viaţa mea şi mă bucur că Fecioara Maria, al cărui numei îl porţi, mi te-a dăruit pentru a mă bucura de prietenia ta sinceră şi necondiţionată.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Diletta Leotta, fără inhibiții în vacanță. Fotografii îndrăznețe cu partenera lui Karius: ”Ești o zeiță”
FOTO Diletta Leotta, fără inhibiții în vacanță. Fotografii îndrăznețe cu partenera lui Karius: ”Ești o zeiță”
Citește și...
Concurență mare în toată țara pentru un post la Casele Județene de Pensii. Sunt și 10 candidați pe loc

Este concurență mare în toată țara pentru un post la Casele Județene de Pensii.

Muzică, dans, voie bună și multă ceapă, la „Târgul Cepelor”. Totuși, recolta nu e la fel de bună ca în alți ani

Muzică, dans, voie bună și... multă ceapă, din toate soiurile, la „Târgul Cepelor” din Maramureș.

Nouă mii de copii din județul Iași au primit haine și rechizite pentru noul an școlar, la inițiativa unui preot

Bucurie de nedescris pentru 9 mii de copii din județul Iași. Cu toții au primit haine și încălțăminte, dar și câte un ghiozdan plin de caiete, pentru a începe cu dreptul anul școlar.

Recomandări
Nicușor Dan: „Partidele nu s-au înțeles pe legea salarizării. Și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR”

Președintele Nicușor Dan anunță că PSD, PNL, USR și UDMR nu au ajuns la un consens privind legea salarizării și și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR.

Peste 120 de aleși ar putea rămâne fără funcții dacă Legea integrității va fi promulgată. USR, avertisment pentru PNL

După o lună de dezbateri și nenumărate modificări, legea integrității a fost adoptată în Parlament cu articolul care prevede că aleșii găsiți în incompatibilitate sau conflict de interese, chiar și retroactiv, își pierd funcția.

Titlurile de stat ar putea deveni garanție pentru credite bancare. Românii nu ar mai fi nevoiți să le vândă pentru bani

Pentru prima dată, românii care au titluri de stat precum „Fidelis” ar putea obține credite bancare cu ajutorul lor. Titlurile de stat le-ar putea servi drept garanție pentru împrumuturi fie de consum, fie ipotecare.