Nu au ținut cont de lege și au organizat o petrecere de Paște. Cum i-a prins poliția

62121062
Agerpres

Mai multe persoane dintr-o localitate din județul Dâmbovița au decis, sâmbătă seara, să nu țină cont de restricțiile impuse prin ordonanță militară și au organizat o petrecere în mijlocul unei străzi, cu ocazia Paștelui.

Mai mult decât atât, imagii de la această petrecere au fost transmise pe Facebook, astfel că în scurt timp au aflat și polițiștii.

Incidentul a avut loc în localitatea Vizureşti, iar petrecăreții au primit amenzi usturătoare: 20.000 de lei fiecare!

"Având în vedere imaginile video postate pe o reţea de socializare, în cursul nopţii de 18 spre 19 aprilie, în care mai multe persoane dansează în spaţiul public, fiind încălcate prevederile impuse în perioada stării de urgenţă, Compartimentul Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa este abilitat să comunice următoarele: poliţiştii din cadrul Poliţiei Răcari, sprijiniţi de luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, s-au deplasat pe raza localităţi Vizureşti, unde au identificat persoanele în cauză", precizează IPJ Dâmboviţa, potrivit unui comunicat.

Au fost aplicate 6 sancţiuni contravenţionale în valoare de 20.000 de lei fiecare şi o sancţiune în valoare de 10.000 de lei, pentru nerespectarea restricţiilor de circulaţie, conform Ordonanţei Militare nr. 3.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62120265
Vela: Efortul de a păstra distanţa ne va permite ca la anul să sărbătorim Paştele împreună
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a transmis, duminică, un mesaj cu ocazia Paştelui
62121049
Dan Puric, despre cazul Colectiv: ”Haimanalele alea se pregăteau cu Jos biserica”
Actorul și regizorul Dan Puric susține că restricțiile de circulație și măsurile de distanțare socială care au fost provocate de pandemia de Covid-19 ar fi fost ”dictate” de forțe ”oculte”.
62121004
Cadouri înainte de Înviere pentru medici și pacienți: masa de Paște și măști făcute la mănăstire
Medicii și asistentele care vor fi de gardă în noaptea de Înviere, dar și pacienții pe care îi îngrijesc vor simți bucuria Paștelui datorită unor oameni care s-au gândit la ei și le-au pregătit bucate tradiționale.