Mărțișoare dedicate Centenarului Marii Uniri, pictate pe pânză

×
Publicitate

Mai e doar o zi până când vom primi mărtişoare de la cei dragi, ca semn al venirii primăverii.

Pentru a mulţumi pe toată lumea, artiştii plastici ne propun idei inedite pentru micul obiect simbolic, împodobit cu şnur alb-roșu.

La târgul de mărţişor din Baia Mare, au fost amenajate 18 standuri, unde sute de mărtişoare şi-au aşteptat cumpărătorii. Alexandra, o tânără artistă, a vrut să marcheze Centenarul Marii Uniri cu mărtişoare pictate pe pânză ţesută manual.

Alexandra Neacșu, artist vizual: "Sudul ţării, Oltenia, Teleorman, Dobrogea. Am folosit flori presate la unele mărtişoare. Durează peste o oră realizarea unui mărţişor. Oamenii cumpără ce le place lor se gândesc mai puţin la persoana la căruia îi vor dărui mărţișorul."

La câteva standuri distanţă, Rebeca s-a gândit să vină cu cercei şi brăţări

Rebeca Dan, artist plastic: "Mi-am dat seama că mulţi alegeau primul târg brăţări sau cercei mai mult decât marțișoarele, chiar dacă şi ele pot fi puratate ca broşe."

Cumpărătorii n-au întârziat să apară, chiar dacă unii s-au hotărât greu. Pe lângă mărtişoare, comercianţii au pregătit şi cadouri hand-made, special pentru 8 martie.

Ileana Horoba, organizator târg: "Avem mărtişoare picatate pe lemn, pentru rockeri, Avem pentru toată lumea şi toate gusturile."

Preţurile pornesc de la 4-5 lei, dar pot ajunge până la zeci de lei.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
61943590
Povestea bătrânei din satul ascuns în Apuseni care trăieşte dintr-un ajutor de 100 de lei
Satele de munte ale României ascund poveşti de viaţă impresionante. Una dintre ele este cea a Salvinei, o bătrână de 86 de ani, care trăieşte în condiţii greu de imaginat, într-un sătuc din Munţii Apuseni.
61943588
Gerul a alarmat autorităţile din Capitală. Poliţia a împânzit oraşul în căutarea oamenilor fără adăpost
Poliţiştii locali au patrulat prin oraş în căutarea persoanelor fără un acoperiş deasupra capului.
61943570
Soluția lui Firea pentru părinți. Ce se întâmplă când suni la numărul verde
"Şcolile şi grădiniţele nu sunt un spaţiu pentru supraveghere, ci de educare, aşa că se închid toată săptămâna", a anunţat marți primarul Capitalei, Gabriela Firea.