Inițiativă lăudabilă din partea unor elevi din Cluj, care au strâns deșeuri din parcuri pentru reciclare

×
Publicitate

Zeci de elevi din Cluj, sătui de gunoiele aruncate la voia întâmplării de cei certați cu bunul simț, s-au apucat de treabă și oferă un exemplu demn de urmat.

Înarmați cu saci și mănuși, au adunat deșeuri din parcuri și zone de agrement. Apoi au dat startul unei campanii de informare, din dorința de a-i convinge pe oameni să aibă mai multă grijă de mediul înconjurător.

Tinerii spun că vor mai organiza astfel de acțiuni.

Pentru început, liceeni au făcut curăţenie în pădurea din apropierea oraşului Gherla. Apoi au ajuns în câteva zone de agrement, dar şi în parcuri. În doar câteva zile, au adunat zeci de saci de gunoaie.

Alisa Măhălean, elevă: "Ne-am împărţit în trei puncte de colectare, unde am crezut noi că este mai multă populaţie şi unde este un impact mai mare, unde putem să colectăm mai multe sticle."

Horia Tamaș, elev: "Mi s-a părut o iniţiativă foarte bună pentru a mobiliza şi tinerii din oraşele noastre, dar poate şi la alte vârste, să înţeleagă importanţa ecologizării şi a colectării selective."

Tinerii nu s-au limitat la a strânge deşeuri. Au început şi o campanie de informare, pentru a trage un semnal de a alarma, în speranţa că oamenii nu vor mai arunca la voia întâmplării tot felul de resturi.

Augusta Oros, elevă: "Am zis că trebuie să mergem în mijlocul populaţiei, să luăm contact cu ei ca să înţeleagă exact despre ce e vorba."

Elevii au fost sprijiniţi de profesori.

Ioana Butean, profesor Liceu "Ana Ipătescu" Gherla: "Au adunat peturi, au adunat de pe deal, au dat exemplu. Până la urmă ei sunt un exemplu pentru comunitatea noastră."

Multe dintre deşeurile adunate au luat drumul reciclării.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62185905
Elev din Constanța, acceptat cu bursă la Universitatea Harvard. Darius Mardaru a primit și titlul de tânăr cercetător
Un elev din Constanța va fi student cu bursă la Universitatea Harvard, cea mai veche și de prestigiu universitate din SUA. Darius Gabriel Mardaru este elev al Colegiului Mircea cel Bătrân.
62185840
Bucate țărănești pentru turiști în punctele gastronomice. De ce n-a avut succes ideea
La 3 ani de la lansarea ideii de a transforma bucătăriile ţărăneşti în locuri în care turiştii pot lua masa, avem, în toată ţara doar 79 de puncte gastronomice locale.
62185861
Țăranii își vând acum marfa cu ajutorul Waze şi au POS. "Aşa brânză ca la Geta n-o văzut toată planeta"
I-ați compătimit, poate, de multe ori, pe ţăranii care stau la marginea drumului, ore în şir, în frig şi în ploaie, ca să-şi vândă recolta.