Incendiu la un mall din Arad. Este al doilea incident, după o lună, în același mall

62200624

Un incendiu a izbucnit, vineri dimineaţă, într-un mall din municipiul Arad, înainte de ora deschiderii, focul fiind stins repede datorită instalaţiei speciale cu apă care s-a declanşat automat şi intervenţiei prompte a pompierilor.

 

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, George Pleşca, a declarat că incendiul a izbucnit într-un magazin de haine din Atrium Mall.

Acolo s-au deplasat două autospeciale de stingere, una de descarcerare şi o autospeciala SMURD.

"În momentul sosirii echipajului de intervenţie, incendiul se manifesta la un panou publicitar prevăzut cu instalaţie electrică, din interiorul magazinului, cu posibilitatea de propagare, interiorul magazinului fiind inundat cu fum. Datorită instalaţiilor speciale de stingere din interiorul magazinului care au pornit automat şi intervenţiei rapide şi punctuale a echipajelor de intervenţie, incendiul a fost stins în aproximativ 10 minute, fără a se extinde", a declarat Pleşca, potrivit Agerpres.

El a precizat că în complexul comercial se afla doar personalul care asigură paza, neexistând persoane rănite sau evacuate.

Pompierii spun că incendiul a izbucnit de la un scurtcircuit produs la instalaţia electrică a panoului publicitar.

În urmă cu o lună, în acelaşi mall a mai izbucnit un incendiu, în vestiarul firmei de curăţenie, cauza fiind tot un scurtcircuit, produs la instalaţia de aer condiţionat care funcţiona pe modul de încălzire. Focul a fost stins înainte de sosirea pompierilor şi nu a fost necesară evacuarea.

 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62232240
Polițiștii din Alba au devenit, pentru câteva ore, ”ajutoarele” lui Moș Crăciun. Ce le-au adus unor copii
În prag de sărbători, polițiștii din Alba au vrut să aducă bucurie în sufletele unor copii. Cei mici stau într-o casă de tip familial, în Apuseni.
62232150
Zeci de mii de muncitori străini vor sărbători Crăciunul în România
În această perioadă, când ne bucurăm de zile libere și de timp petrecut cu familia, sunt și zeci de mii de muncitori străini care vor lucra în mare parte.
62232148
Sute de mii de români s-au întors în țară de Crăciun. Peste o sută de mii sunt în carantină
După doi ani în care și-au petrecut sărbătorile departe de familie, sute de mii de români s-au întors în țară de Crăciun. Mulți au plâns de bucurie când și-au revăzut bunicii, părinții sau copiii.