Inca 300 de romi trimisi acasa. Francezii ne spun sa depunem eforturi

×
Publicitate

Autoritatile franceze au mai trimis acasa inca aproape 300 de romi din Paris si Lion. Cu copii in brate, multi dintre ei au povestit detasat ca au fost in Franta sa fure sau sa cerseasca.

Asta in conditiile in care reprezentanti de-ai nostri discuta la Paris ce ar trebui facut ca romii sa nu-si mai abandoneze locuintele pentru a pleca in alte tari. Romii au fost convinsi sa paraseasca Franta contra sumei de 300 euro/persoana.

Au fost doua avioane inchiriate special care au aterizat in aceasta pe aeroportul  Banaeasa. 150 dintre ei s-au imbarcat de la Paris, iar alti 125 au plecat de la Lyon (40 dintre ei sunt copii). 

Chiar in aceste zile, chestorul Dan Fatuloiu si un secretar de stat specizat in probleme pentru integrarea romilor discuta, la Paris, care ar fi acele metode de integrare sociala a romilor.

Autoritatile franceze le-au transmis celor de la Bucuresti ca ar trebui gasite solutiile ca romii nostri sa nu-si mai paraseasca locuintele. Mai mult, ca sa se convinga oficiali francezi si-au programat o vizita in Romania, luna viitoare.

Pana atunci, Ministerul de Interne va suplimenta de la 4 la 14 numarul politistilor detasati in Franta.

Declaratii romi repatriati:

Un barbat: M-am angajat sa lucrez intr-o padure de langa Lyon, unde taiam lemne "la negru".

Un tanar: Nu ma mai intorc in Franta pentru ca nu ieseau bani din cersit.

Rasism, drepturile omului sau doar campanie electorala

Subiectul romilor repatriati voluntar tine prima pagina a ziarelor franceze si a agentiilor de presa europene de doua saptamani incoace. Totusi reactiile Bucurestiului in aceasta problema sunt palide, ba chiar demne de o “totala indiferenta” dupa cum observa agentia bulgara de stiri Novinite.

La fel ca in alte tari din Europa de Est, tiganii nu sunt deloc “inghititi” de romani. Potrivit datelor oficiale, sunt 500.000 de cetateni de etnie roma in tara, dintr-o populatie de 22 de milione, insa multe ONG-uri sustin ca numarul real al acestora ar fi situat undeva la 10% din populatie”, arata publicatia electronica.

Romii aflati in Franta au “intrat” mai nou in politica de securitate a presedintelui Nicolas Sarkozy. Cum increderea francezilor in liderul lor s-a subtiat in ultima vreme, acesta a demarat o ampla campanie de imbunatatire a imaginii publice. Una dintre cele mai controversate masuri este “curatirea Frantei de tigani”.

S-au elaborat statistici si s-au adus argumente care arata ca romii provoaca un val de infractionalitate foarte mare. Pe langa “micile gainarii” cu care se ocupa, taberele acestora sunt adevarate atentate la curatenie, igiena si peisaj pentru cei din preajma lor.

Este o problema a Guvernului Romaniei

Secretarul de stat francez pentru Afaceri Europene, Pierre Lellouche, acuza guvernul roman ca nu considera o prioritate problema romilor si ca nu depune mai multe eforturi pentru integrarea lor: "acesti oameni sunt abandonati in natura si se intorc in satele lor de origine in conditii de mare saracie", a declarat Lellouche.

Afaceri proprii si dosare cu cip, pe bani europeni, pentru romi

Dupa discutii la nivel de secretari de stat, autoritatile din Franta si Romania vor cere Comisiei Europene suplimentarea fondurilor destinate integrarii romilor. Reprezentantii Parisului sustin realizarea unor dosare biometrice pentru romi, ca nu cumva, cei care au primit deja ajutoare de repatriere voluntara, sa revina in Franta si sa ceara din nou acesti bani.

S-a vorbit chiar si despre acordarea unui ajutor pentru integrare de 3.600 de euro pe familie, pentru a-si lansa o mica afacere.

Reactia Comisiei Europene

La nivel oficial, s-au cerut mai multe analize de caz pe aceste expulzari facute de Franta, iar comisarul european pentru Justitie si Drepturi Fundamentale, Viviane Reding, a declarat ca actiunile ii suscita o "anumita ingrijorare”.

Cetatenii romani au dreptul de a ramane in Franta pana la trei luni, dar dupa aceea ei trebuie sa faca dovada ocuparii unui loc de munca, detinerii unui venit si a unei asigurari de sanatate.

Reactiile presei internationale

Expulzarea romilor romani sau bulgari din Franta readuce in atentia opiniei publice discriminarea acestora in multe tari din Europa, cum ar fi Italia, Ungaria, Bulgaria sau Franta, relateaza presa germana, citata de Deutsche Welle.

Site-ul Stern.de reia apelul lansat de autoritatile franceze oficialilor de la Bucuresti, de a depune eforturi in vederea integrarii romilor, avand in vedere ca sunt cetateni ai Romaniei.

Rezultatele campaniei de expulzare a romilor

Majoritatea francezilor, 62%, nu doresc ca Nicolas Sarkozy sa mai participe la alegerile prezidentiale din 2012, unde el ar fi invins in al doilea tur de scrutin de directorul FMI, Dominique Strauss-Kahn, potrivit celui mai recent sondaj de opinie publicat in Hexagon, joi.

Ramane de vazut daca imaginea presedintelui Frantei va avea de castigat printre alegatori sau daca se va intoarce impotriva sa prin criticile aduse de comunitatea internationala.

Cat despre romii intorsi la Bucuresti cu bani de buzunar dati de francezi, acesti spun ca vor sa se intoarca in Franta pentru ca oricum in Romania nu au nimic de facut.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
Citește și...
Romanii se viseaza la Interpol sau in Legiunea Straina! Cum te angajezi?

Au trecut vremurile in care romanii voiau sa plece la munca in strainatate la cules de capsune sau in constructii. Odata cu caderea economiilor din majoritatea tarilor europene, aspirantii la un job in strainatate s-au reorientat catre meserii banoase.

Adoptati o dieta inteligenta daca vreti sa alaptati bebelusul cat mai mult

Hidratati-va corect si consumati din belsug carne, lactate si cereale integrale. Nu va feriti de fructe intrucat nu dau colici la copil! Si bucurati-va si de dulciuri, dar optati pentru cele facute in casa!

Ministrul muncii promite: Din septembrie puteti plati online contributiile

A trebuit ca zeci de mii de oameni sa se umileasca in fata ghiseelor la cozi invizibile pentru oficiali ca sa apara si o solutie civilizata. Cei platiti prin drepturi de autor sau PFA vor putea depune declaratiile de venit si on-line.

Recomandări
Lucian Pahonțu, reacție la acuzațiile privind Revoluția: „Întreaga activitate s-a derulat în conformitate cu normele legale”

Nicușor Dan a declarat că șeful SPP Lucian Pahonțu nu este în situația celor care au participat la acțiunile de reprimare a protestatarilor din Decembrie '89 și de la Mineriada din iunie 1990.

Două noi centrale, la Constanța și Arad, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. Când vor începe să funcționeze

Premierul interimar Ilie Bolojan anunță că două proiecte importante de modernizare a sistemelor de termoficare, finanțate prin PNRR, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. 

Nicușor Dan a promulgat legea ANI, care îl lasă fără funcție pe Dominic Fritz, fără să o trimită înapoi. Are și o explicație

Președintele Nicușor Dan a anunțat, vineri, că a promulgat Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității în forma care i-a fost transmisă de către Parlamentul României, fără să o mai trimită înapoi, la reexaminare.