Hodor din Game of Thrones, la Brașov pentru Iron Dragons Festival

×
Publicitate

Timp de trei zile, aerodromul din Ghimbav va fi locul de distracție pentru mii de tineri, așteptați să ajungă în acest weekend la Iron Dragons Festival.

Evenimentul se află la prima ediție și a fost organizat ca un manifest față de lipsa unui aeroport în Brașov.

Printre cei mai aşteptaţi artiști se numără DJ-ul Kristian Nairn, cunoscut pentru rolul lui Hodor din Game of Thrones.

În toate cele trei zile de festival, vizitatorii se vor putea bucura de salturi cu paraşuta şi zboruri cu balonul cu aer cald, de unde vor putea admira împrejurimile Brașovului. Organizatorii au pregătit şi show-uri aviatice spectaculoase.

Locotenent Adrian Lesenciuc: "Vorbim despre un număr mare de aeronave. E vorba de un număr mare de ore de zbor care se vor desfăşura pentru încântarea celor care vor fi prezenţi la eveniment."

Seara, distracţia se va muta în fața scenei amplasate în spatele aerodromului. Cel mai aşteptat moment este cel al DJ-ului Kristian Nairn, cunoscut pentru rolul Hodor din Game of Thrones.

Kristian Nairn, DJ: "Sunt foarte fericit să spun că voi mixa la Iron Dragon Festival. Ce bine sună asta: Iron Dragon Festival! Nu ştiu exact ce înseamnă asta, dar voi fi acolo!"

Cristian Popa, organizator: "Actorul din Game of Thrones, Hodor, va veni să ne susţină pentru că Brașovul merita aeroport. Sperăm ca publicul să ne susţină, să vină în număr cât mai mare."

Alături de cunoscutul actor, pe scenă vor urca zeci de DJ şi artişti români, dar şi străini, printre care se remarca şi Jack Perry, Pascal Junior, The Motans sau Suie Paparude.

Jack Perry: "Ne vedem în acest weekend în Braşov, în România, la Iron Dragon Festival."

Festivalul Iron Dragons, care îşi deschide porţile vineri, se afla la prima ediţie şi este organizat cu sprijinul Consiliului Județean Brașov și al Primăriei Ghimbav, în colaborare cu Academia Forţelor Aeriene "Henri Coandă" .

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
Citește și...
62049756
"Sindromul prințesei", fenomen îngrijorător care afectează tot mai mulți copii

Un nou fenomen îngrijorător îi pune pe gânduri pe psihologi și pediatri.

62049719
Curse cu mașini de lux în Mamaia, "cadoul" pentru absolvirea liceului

O modă periculoasă a devenit tradiție printre elevii de liceu din Constanța, chiar dacă autoritățile i-au avertizat și chiar amendat.

62049641
Un medic și-a donat salariul, după mesajul deputatului Rădulescu. "Nu plec din țară"

Un medic dermatolog din Târgu-Mureș și-a donat salariul, după ce deputatul PSD Cătălin Rădulescu le-a cerut medicilor, în urma condamnării lui Liviu Dragnea, să dea banii înapoi și să plece din țară.

Recomandări
Avion iasi 5
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit și a luat foc la impactul cu pista, în Iași. FOTO

Este alertă în Iași. Un apel la 112 de la turnul de control Romatsa a anunțat că, în urmă cu puțin timp, un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit pe aerodromul din oraș.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu afirmă că a discutat cu ambasadoarea SUA în Grecia despre Coridorul Vertical de Gaze

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, respinge din nou afirmațiile potrivit cărora Guvernul Ilie Bolojan ar fi fost răsturnat, cu sprijinul PSD, la solicitarea unei puteri externe. 

Elevi in uniforma, la școală
Elevii protestează luni, îmbrăcaţi în negru, faţă de introducerea uniformelor. „Inechitatea nu dispare sub o vestă”

Elevii protestează luni faţă de introducerea uniformelor şcolare şi sunt îndemnaţi să vină la şcoală îmbrăcaţi în negru, la recomandarea Consiliului Naţional al Elevilor (CNE).