Primul ghid împotriva promoțiilor mincinoase. Campaniile vizate de ANPC

×
Publicitate

Un ghid împotriva promoțiilor mincinoase a fost elaborat de marii producători și comercianți din România și prezentat inspectorilor pentru protecția consumatorilor.

Ghidul ar putea curăța în sfârșit piața de mesajele false, care îi fac pe oameni să cumpere produse mai scumpe sau care nu sunt ca în reclamă.

Sunt vizate campaniile cu un produs cadou, pe cale să expire, concursurile care oferă premii fictive, dar și prezentarea exagerată a unor beneficii pentru sănătate, asociate alimentelor.

Imunitatea creşte, dacă veţi mânca... un anumit tip de ouă. Un iaurt întăreşte oasele, iar altul ajută digestia. Un fel de biscuiţi asigură energie, iar cerealele subţiază silueta. Astfel de menţiuni vor deveni riscante, pentru producătorii care nu pot demonstra clar efectele asupra sănătăţii.

Dorin Cojocaru, reprezentant APRIL: "Intră la înşelarea consumatorului sau la marketing înşelător şi atunci intră pe regulamentul 169, responsabil ANPC-ul. Lucrurile acestea ar trebui ca autorităţile care au jurisdicţie să le facă mai des consumatorului prin mass-media."

Federaţia industriei alimentare, dar şi comercianţii şi Protecţia Consumatorului ar putea semna curând un document care detaliază principii prin care clientul să nu mai poate fi tras pe sfoară, sub umbrelă cuvintelor magice: oferta, cadou şi promoţie.

Mihai Vișan, președintele ROMALIMENTA: "Ideea este să stabilim împreună un set de- hai să nu-i zicem reguli- de principii din spatele promoţiilor comerciale. E de folos pentru toată lumea şi speram să avansăm cât de rapid."

Iată problemele: promoţii semnalizate pe ambalaj sau la raft, şi după ce au luat sfârşit. Un alt derapaj e ca produsele din pachetul multiplu să fie de fapt mai scumpe. Cadourile lipite cu bandă adezivă de produsul dorit pot fi şi ele uneori altceva decât par.

Răspunderea pentru autenticitatea unei promoţii o poartă cel care a lansat-o pe piaţă. Adică producătorul, dacă o menţionează pe ambalaj sau retailerul, dacă se aplica numai în magazin.

Indiferent de iniţiator, în situaţia unui concurs, numărul şi valoarea premiilor trebuie să fie clar prezentate. Oricum, niciun ghid de bune practici, fie el pus la punct de producători şi comercianţi şi agreat de autoritatea de control, nu poate înlocui vigilența cumpărătorilor.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
61976230
Turiștii care ajung la Predeal se plâng că stau numai între patru pereți

Vacanța la munte, în sezonul ploios, poate fi compromisă dacă spaţiul de cazare ales nu are piscină interioară sau centru spa.

61976094
BIAS 2018. Peste 150.000 de oameni, așteptați la spectacolul aviatic

Va fi spectacol pe cerul Bucureştiului. Sâmbătă, la Aeroportul Băneasa sunt aşteptaţi peste 150 de mii de oameni pentru cel mai mare miting aviatic al anului, ''BIAS''.

61976053
Fosta campioană Adelina Gavrilă va naște peste câteva zile și are nevoie urgentă de sânge

Adelina Gavrilă, fostă campioană la atletism, are nevoie de sânge, iar prietenii ei încearcă să convingă cât mai mulţi oameni să o ajute.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.