7 din 10 tineri din generaţia Millenials ajung supraponderali. Avertismentul medicilor

×
Publicitate

Jumătate din populaţia României se confruntă cu probleme de greutate. Este avertismentul transmis de medicii români, care ne atrag atenţia că numărul persoanelor cu obezitate este în creştere, iar riscurile la care se expun sunt mari.

Mai mult, un studiu realizat de o organizaţie care luptă împotriva cancerului în Marea Britanie arată că 7 din 10 persoane născute în anii '80 şi '90 ajung supraponderale sau obeze până să împlinească 44 de ani, iar în fiecare an 18 mii dintre aceştia dezvoltă o formă de cancer.

"Mă numesc Robert Dincă, am 22 de ani sunt student în anul 4 la medicină şi acum 7 luni aveam 127 de kilograme, mă încadram în gradul doi de obezitate", spune Robert Dincă.

Robert este unul din tinerii numiţi de sociologi generaţia Millenials, şi ca milioane dintre ei, are probleme de greutate. La fel ca mulţi alţii din generaţia sa, a conştientizat târziu că are o problemă.

"La nişte analize de sânge aveam glicemia crescută la un stadiu de prediabet. Am avut calculi la rinichi ce se formează pe o alimentaţie necorespunzătoare, consum de sucuri", explică Robert.

Aşa că Robert a recurs la o decizie radicală şi-a micşorat stomacul şi a slăbit.

Tânărul şi-a dat seama de pericol şi a luat măsuri. Studiile făcute la nivel mondial arată că generaţia Millenials, adică cei născuţi după 1980 , sunt predispuşi la obezitate. 7 din 10 tineri sunt fie supraponderali, fie obezi, iar riscul să dezvolte boli mortale este uriaş. Medicii sunt îngrijoraţi şi spun că sunt 13 tipuri de cancer asociate problemelor de greutate.

Având un abdomen mai proeminent, intră mai greu în diferite aparate, ecografia putându-se realiza cu dificultate, endoscopia cu atât mai mult, pentru că au probeleme respiratorii. Are şanse terapeutice mai scăzute pentru succes. El nu poate fi operat în condiţii bune, nu poate face chimioterapie dacă are şi diabet, deci e un pacient delicat", explică Cătălin Copaescu, director medical la o clinică privată.

Şi nutriţioniştii au constatat că vârsta celor care vor să slăbească, speriaţi de câte kilograme le arată cântarul, este tot mai mică.

Damian Şerban, medic: - 80% din pacienţii care vor să scadă în greutate, cu obezitate, sunt în marja 30-40-45 de ani. La nivel general, în România avem un vârf de cazuri.

Reporter: - De ce tocmai aceste generaţii?

Damian Şerban, medic: - Ei se prezintă mai frecvent la medic că au puterea financiară şi capacitatea de a gândi că au o problemă şi trebuie tratată. Sunt primele generaţii care s-au confruntat cu problemele ce au dus la epidemia de obezitate. S-au înmulţit joburile de birou, maşinile au putut fi mai accesibile, deci un mod de viaţă sedentar.

Medicii spun, la unison: nu doar vorbiţi despre a mânca sănătos, ci aplicaţi asta. Fără fast-food, fără sucuri dulci, carbogazoase. Fructele şi legumele trebuie să facă parte din alimentaţia zilnică și binenteles, mişcarea.

Cel mai simplu exerciţiu este mersul pe jos în ritm grăbit timp de o oră. Însă pentru o persoană supraponderală pot apărea blocaje mentale.

"E foarte ciudat, nu ştiu dacă poate cineva să explice. Te vezi, dar eşti cumva comod, te complaci. Încerci să slăbeşti, iar dacă vezi că rezultatele nu sunt rapide, pentru că nu avem răbdare, găseşti scuze că ai încercat, că a venit sesiunea şi nu mai ai timp", explică Robert.

Organizaţiile care luptă împotriva cancerului cer guvernelor din lumea întreagă să impună măsuri asemănătoare cu cele pentru fumat, astfel încât oamenii să conştientizeze mai uşor consecinţele alimentaţiei nesănătoase.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
Citește și...
Are probleme grave de vedere, dar are performanțe la universitate. ”Ne-a depăşit aşteptările"

Cu o ambiție uriașă, tânărul respins acum doi ani de Facultatea de Educaţie Fizică din Galați, pentru că are probleme severe de vedere, s-a integrat perfect la Universitatea de Vest din Timişoara.

Cum se descurcă românii nevoiţi să stea 12 ore în frig din cauza muncii lor

Dacă unii se chinuie să răzbată prin trafic şi apoi să se adăpostească de frig, în aceste zile sunt şi mulţi oameni pe care meseria îi obliga să stea cu orele în ger.

Sărăcie cruntă pentru o familie cu 6 copii, din Iași. ”S-au învăţat cu bine şi rău”

O familie cu 6 copii, din judeţul Iaşi, este greu încercată de soartă. 8 suflete dorm într-o singură cameră. În locul în care se odihnesc, au o sobă care le ţine de cald, dar serveşte şi ca bucătărie. De un loc în care să se spele, nici nu poate fi vorba.

Recomandări
Lucian Pahonțu, reacție la acuzațiile privind Revoluția: „Întreaga activitate s-a derulat în conformitate cu normele legale”

Nicușor Dan a declarat că șeful SPP Lucian Pahonțu nu este în situația celor care au participat la acțiunile de reprimare a protestatarilor din Decembrie '89 și de la Mineriada din iunie 1990.

Două noi centrale, la Constanța și Arad, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. Când vor începe să funcționeze

Premierul interimar Ilie Bolojan anunță că două proiecte importante de modernizare a sistemelor de termoficare, finanțate prin PNRR, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. 

Nicușor Dan a promulgat legea ANI, care îl lasă fără funcție pe Dominic Fritz, fără să o trimită înapoi. Are și o explicație

Președintele Nicușor Dan a anunțat, vineri, că a promulgat Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității în forma care i-a fost transmisă de către Parlamentul României, fără să o mai trimită înapoi, la reexaminare.