Fermierii din Botoșani își vând marfa din rulote. S-au adaptat la perioada de criză

×
Publicitate

Mulți crescători de animale din județul Botoșani au avut de suferit din cauza limitărilor impuse de pandemie. Pierderile au fost foarte mari, iar fermierii au fost nevoiți să apeleze la soluții alternative.

 

Pentru a uşura contactul dintre vânzători și cumpărători, reprezentanții asociației Crescătorilor de Ovine și Caprine din Botoșani au cumpărat patru rulote.

Acestea vor merge prin toate cartierele orașului, pentru ca fermierii să își vândă marfa proaspătă în condiții stricte de igienă.

Ideea achiziţionării acestor rulote a apărut în urmă cu aproape doi ani, însă, acum, forţaţi de condiţiile pandemice actuale, membrii asociaţiei MOLDOOVIS au hotărât că este momentul ca această idee să fie pusă în practică.

Ionică Nechifor, președintele Asociației Moldoovis: „Am urgentat cumva achiziţia lor tocmai în ideea pentru a promova produsele locale.”

Cele patru rulote sunt construite special pentru vânzarea unor astfel de produse, iar fermierii vor merge cu ele, timp de o săptămână, în câte un cartier din Botoşani, în speranţa că îi vor convinge pe oameni că oferă produse de calitate, la un preţ mult mai bun decât în marile lanţuri de magazine.

Ana Boldișor, reprezentant Asociația Moldoovis: „Aceste rulote vor fi aici până la sărbătorile Pascale, după care vor fi repartizate pe anumite sectoare.”

Pentru acești fermieri, rulotele sunt mană cerească. Ca să supravieţuiască, au fost nevoiți să vândă marfa cu mult sub preţul pieţei, însă, chiar şi aşa, marfa care a rămas în stoc va fi aruncată.

Crescător de animale: „Am fost afectaţi. Noi nu am putut merge la piaţă să ne vindem marfa.”

„O oportunitate foarte bună de a ne vinde produsele noastre, pentru care muncim” crede un fermier

Mulţi clienţi s-au întâlnit pentru prima dată cu produsele lactate locale şi au rămas încântaţi încă de la prima degustare.
„Produsele sunt extraordinare. Merită” spunea o cumpărătoare.

Comercianții spun că vânzările de produse lactate au scăzut în ultimul an cu aproximativ 40% din cauza accesului limitat în hale şi pieţe.

 

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62184246
Atelier cu răsaduri, pentru copiii din Cluj Napoca. Cei mici au fost încântați să planteze în ghivece
Universitatea de Științe Agronomice din Cluj-Napoca a organizat un proiect inedit pentru copiii din oraș.
62184244
Cluj-Napoca devine oraș verde, cu 100 de milioane de euro, bani europeni. Autobuze autonome și străzi smart
Orașele din întreaga Uniune Europeană se confruntă cu probleme de mediu, care pot crea riscuri pentru sănătatea și bunăstarea locuitorilor.
62183770
Tot mai multe companii se pregătesc să își cheme angajații la birou. Oamenii se tem, însă, de riscuri
Încă de la începutul pandemiei, milioane de oameni au fost trimiși să lucreze de acasă, pentru a se feri de boală.