Facturile la curent electric vor creste in 10 trepte, pentru populatie. Calendarul liberalizarii

×
Publicitate

Tarifele reglementate la electricitate vor fi eliminate in sase etape pentru consumatorii industriali si in zece etape pentru consumatorii casnici.

Consumatorii casnici considerati vulnerabili odata cu liberalizarea tarifelor, care vor fi in situatia de a nu-si putea achita facturile, vor fi impartiti in trei categorii, raportat la veniturile familiei, iar tariful social va fi eliminat tot in trei trepte, in intervalul 2013-2015, releva un document oficial obtinut de MEDIAFAX.

In cazul clientilor casnici, eliminarea tarifelor reglementate la electricitate, mai mici fata de piata concurentiala, va incepe in iulie 2013, adica peste un an si 3 luni, cu un procentaj de 10%, si va continua in acelasi ritm, in doua etape semestriale, din 2014.

"Scenariul a fost discutat cu reprezentantii Fondului Monetar International, Uniunii Europene si Bancii Mondiale la ultima misiune a acestora, din luna ianuarie 2012.

In cadrul acestui scenariu s-a optat pentru introducerea obligativitatii pentru furnizorii care practica tarife reglementate sa achizitioneze o anumita pondere din energia electrica furnizata consumatorilor de pe piata concurentiala, pondere care va creste progresiv conform calendarului propus.

Citește și
75 de oi și capre, cumpărate cu 4.800 de euro falși. Doi bărbați au fost arestați preventiv, prinși în flagrant
75 de oi și capre, cumpărate cu 4.800 de euro falși. Doi bărbați au fost arestați preventiv, prinși în flagrant

Concomitent, in factura tuturor consumatorilor care beneficiaza inca de tarife reglementate se va introduce o componenta tarifara care sa reflecte costul unitar de energie electrica din piata concurentiala", se arata in document.

Astfel, ponderea din energia electrica furnizata consumatorilor casnici de pe piata concurentiala va creste la 10% in iulie 2013, la 20% in ianuarie 2014, la 30% in iulie 2014, la 40% in ianuarie 2015, la 50% in iulie 2015, la 60% in ianuarie 2016, la 70% in iulie 2016, la 80% in ianuarie 2017, la 90% in iulie 2017 si la 100% in decembrie 2017.

Vor fi zece etape succesive si, deocamdata, nu poate estima nimeni cat va costa un KiloWatt de curent electric la finalul acestei perioade.

In cazul consumatorilor industriali, aceasta pondere va creste intr-un ritm mai rapid, respectiv la 15% inca din septembrie 2012, la 30% din ianuarie 2013, la 45% din aprilie 2013, la 65% din iulie 2013, la 85% din septembrie 2013 si la 100% din ianuarie 2014.

Executivul considera ca acest scenariu reduce riscul financiar al furnizorului, avand in vedere posibilitatea de actualizare trimestriala a componentei tarifare refelectand costul achizitiei energiei electrice in sistem concurential, permite implementarea graduala a preturilor concurentiale pentru fiecare tip de consumator, evitand "cresteri bruste si semnificative" ale preturilor la consumatorii finali de energie electrica si nu provoaca socuri de crestere a preturilor pe piata angro de electricitate.

In acelasi timp, Guvernul arata ca acest scenariu permite controlul procesului, fiind posibila "oprirea, suspendarea, incetarea sau revenirea la o etapa anterioara" daca efectele la consumatorul final indica "afectarea grava a suportarii valorii facturilor" sau sunt produse distorsiuni necontrolate pe piata angro de energie electrica.

Tariful social pentru consumatorii vulnerabili va fi eliminat inca de la inceputul anului viitor pentru persoanele si familiile care vor fi incadrate in prima transa de venit, in timp ce familiile din a doua transa de venit vor mai fi protejate doar un an, pana in ianuarie 2014, prin acest tarif social.

Procesul va fi incheiat in ianuarie 2015, cand tariful social va fi eliminat si pentru celelalte familii vulnerabile. In urma eliminarii tarifului social, statul va acorda ajutoare financiare, dar, conform unui document guvernamental prezentat recent de MEDIAFAX, acest ajutor va fi acordat numai persoanelor sau familiilor cu un venit net mediu lunar mai mic sau egal cu salariul minim pe economie.

Salariul minim pe economie este 700 de lei pe luna. In Romania sunt 8,36 milioane de consumatori casnici de electricitate si gaze naturale, iar numarul consumatorilor vulnerabili este estimat intre 1,15 milioane si 1,4 milioane de clienti (14-17% din total ), astfel ca intre 6,9 si 7,2 milioane de consumatori ar urma sa suporte majorarile de pret.

Categoriile de consumatori considerati vulnerabili si modalitatile de protejare a acestora vor fi stabilite pana la sfarsitul lunii aprilie. Alte masuri avute in vedere de Guvern sunt revizuirea in acest an a Codului comercial al pietei angro de energie electrica, revizuirea tot in acest an a contractelor cadru de furnizare la consumatorii finali, finalizarea pana in iunie 2013 a actiunilor de cuplare a pietei cu cele din Ungaria, Cehia si Slovacia.

Preturile platite de populatie sunt reglementate in prezent de Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE), din considerente de protectie sociala, dar Comisia Europeana si Fondul Monetar International au cerut Guvernului sa liberalizeze preturile, pentru a le aduce la nivelul din blocul comunitar.

Articol recomandat de sport.ro
Cum ar fi început scandalul în care Florin Tănase ar fi vrut să lovească un tricolor cu un scaun! Cum ar fi fost calmat jucătorul de la FCSB
Cum ar fi început scandalul în care Florin Tănase ar fi vrut să lovească un tricolor cu un scaun! Cum ar fi fost calmat jucătorul de la FCSB
Citește și...
75 de oi și capre, cumpărate cu 4.800 de euro falși. Doi bărbați au fost arestați preventiv, prinși în flagrant
75 de oi și capre, cumpărate cu 4.800 de euro falși. Doi bărbați au fost arestați preventiv, prinși în flagrant

Doi bărbați - unul de 30, altul 31 de ani - au fost arestați preventiv după ce ar fi plătit cu bancnote euro false animalele cumpărate de la doi fermieri.

Nemulțumiți de scumpirea carburanților, zeci de șoferi din Pitești au organizat un protest. Mulți au fost amendați
Nemulțumiți de scumpirea carburanților, zeci de șoferi din Pitești au organizat un protest. Mulți au fost amendați

Nemulțumiți de scumpirea carburanților, zeci de șoferi din Pitești au organizat un protest. Au mers în coloană pe bulevardul central al orașului, pe banda a doua, cu aproximativ 30 de kilometri pe oră, în timp ce claxonau.

Încetează plafonarea prețului la gaze. Ce înseamnă asta pentru români și cum funcționează ”Ro-Alert”-ul la facturi
Încetează plafonarea prețului la gaze. Ce înseamnă asta pentru români și cum funcționează ”Ro-Alert”-ul la facturi

În mai puțin de o săptămână, de la 1 aprilie, prețul gazului nu va mai fi plafonat. 

Recomandări
Gruparea houthi din Yemen, susținută de Iran, a lansat o rachetă către Israel, pentru prima dată de la începutul războiului
Gruparea houthi din Yemen, susținută de Iran, a lansat o rachetă către Israel, pentru prima dată de la începutul războiului

Armata israeliană a anunțat că a interceptat sâmbătă dimineața o rachetă lansată din Yemen către Israel, iar rebelii houthi, susținuți de Iran, și-au asumat responsabilitatea pentru atac, primul de acest fel de la începutul războiului din Orient.

Ninge abundent la munte. Nămeți de până la un metru și restricții de circulație pe mai multe drumuri din țară
Ninge abundent la munte. Nămeți de până la un metru și restricții de circulație pe mai multe drumuri din țară

A nins la munte, în unele zone chiar abundent. La Rânca, stratul de zăpadă depășeste 40 de centimetri, iar drumarii intervin cu utilajele, ca să mențină șoseaua practicabilă. 

Criza carburanților. Ministerul Agriculturii propune ca fermierii să poată cumpăra motorină la preț redus
Criza carburanților. Ministerul Agriculturii propune ca fermierii să poată cumpăra motorină la preț redus

În criza carburanților, Ministerul Agriculturii propune ca fermierii să poată cumpăra motorină la preț redus, fără TVA și accize.