Drumarii amenință că nu vor mai deszăpezi străzile, dacă nu li se vor mări salariile

61763743

Şoselele vor rămâne înzăpezite în această iarnă dacă drumarii nu îşi vor primi măririle de salarii pe care le aşteaptă de doi ani, avertizează membrii Sindicatului "Elie Radu".

Acest sindicat reprezintă interesele a 4.800 de salariaţi din totalul celor 7.000 din cadrul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), potrivit Agerpres.

"Cei peste 3.000 de angajaţi care lucrează la deszăpezire în condiţii de ger şi care rămân, uneori, izolaţi în ger şi viscol în diverse zone din ţară chiar şi câteva zile, nu depăşesc, în medie, un salariu brut de 3.000 de lei pe lună. Pentru că drumarii nu şi-au primit majorările de salarii promise de guvernele din ultimii doi ani, sunt hotărâţi, în semn de protest că solicitările lor sunt ignorate constant, ca în această iarnă să nu mai deszăpezească drumurile, ceea ce ar putea duce la un blocaj al economiei naţionale. Majoritatea angajaţilor sunt foarte supăraţi că nu au primit aceste măriri, mai ales în acest context al pandemiei în care, în multe cazuri, veniturile familiilor multor drumari au fost înjumătăţite pentru că soţul sau soţia şi-a pierdut locul de muncă, fie că lucra în domeniul HoReCa sau în diverse alte firme închise în ultima vreme", susţine conducerea sindicatului, într-un comunicat, potrivit Agerpres.

În acelaşi context, reprezentanţii Sindicatului "Elie Radu" acuză atât conducerea CNAIR, cât şi Ministerul Transporturilor de lipsă de implicare în această problemă şi susţin că, în ultimii doi ani, nu s-au acoperit nici măcar pierderile salariale ale angajaţilor cauzate de inflaţie.

"Reprezentanţii Ministerului Transporturilor şi cei ai conducerii companiei justifică faptul că nu sunt bani pentru mărirea salariilor pentru că banii sunt ţinuţi pentru deszăpezire, chiar dacă mărirea de salarii este bugetată, ceea ce înseamnă că statul intenţionează să plătească deszăpezirea din banii drumarilor. Oamenii care lucrează efectiv la deszăpezire sunt şi cei cu salariile cele mai mici şi e normal ca aceştia să fie cei mai nemulţumiţi. (...) Unii dintre ei ajung să doarmă efectiv pe utilaje, alţii rămân izolaţi în viscol. Am avut angajaţi care au rămas izolaţi câteva zile în câmp la Drajna, când încercau să deszăpezească drumurile din zonă", susţine sursa citată.

Potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS), în luna septembrie 2020, câştigul salarial mediu brut la nivelul întregii ţări a fost de 5.414 lei (3.167 lei net), faţă de 4.482 în septembrie 2018 (2.622 lei net), ceea ce reprezintă o creştere de peste 20%. În aceste condiţii, sindicaliştii spun că salariile drumarilor au rămas la acelaşi nivel din 2018, când a avut loc ultima majorare, cu 11%.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62160283
Bărbat arestat la Iași pentru un mesaj pe WhatsApp. Cum a fost posibil

Un bărbat din Vaslui a fost arestat la Iași pe baza unui mandat european emis de judecătorii din Carlet, Spania, din cauza unor mesaje trimise pe WhatsApp soției sale.

62160212
Sezonul de vânătoare la două specii de păsări, suspendat de instanță. Ce reclamau activiștii

Gârlița mare și gâsca de vară vor avea o iarnă liniștită în România. Cele două specii, amenințate cu dispariția, nu vor ajunge lunile acestea în bătaia puștilor.

62160210
Transportul în comun, una din principalele cauze ale infectării cu Covid-19. Ce soluții s-au găsit la Timișoara

Una dintre principalele cauze de infectare cu SARS-COV-2 este călătoria cu mijloacele de transport în comun aglomerate, atrag atenția specialiștii.

Recomandări
Călin Georgescu
Câți bani ar avea Călin Georgescu în cele șapte conturi pe care DIICOT a pus sechestru

Călin Georgescu și soția sa, Cristela, au mers miercuri dimineață la DIICOT, pentru a doua zi la rând, pentru a asisra la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor de stocare ridicate de anchetatori.

Lia savonea ilie bolojan inquam photos
CCR a respins sesizarea lui Bolojan. Ce se întâmplă cu plata restanțelor salariale chiar dacă ÎCCJ câștigă procesul (Surse)

Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată, miercuri, solicitarea lui Ilie Bolojan privind conflictul dintre Guvern și ÎCCJ, legat de plata restanțelor salariale ale magistraților, în valoare de aproape 5 miliarde de lei.

Batrani pacaliti
Escrocherie de amploare în Capitală. Bătrâni, păcăliți că sunt grav bolnavi și puși să ia credite pentru „leac”. Ce cumpărau

Escrocherie de proporții în Capitală, mascată sub paravanul unor clinici private mai mulți bătrâni ar fi fost înșelați să creadă că sunt grav bolnavi și să plătească servicii medicale scumpe.