Criza ibuprofenului și a paracetamolului. Medicamentul similar pe care Ministerul Sănătății îl scoate pe piață

62174746
StirilePROTV

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că vor fi asigurate cantităţi suplimentare de medicamente antitermice şi antiinflamatorii de tipul ibuprofenului şi paracetamolului, menţionând că va fi dată publicităţii o nouă listă cu produse similare.

Alexandru Rafila a fost întrebat, marţi, despre criza medicamentelor pentru gripă şi viroze, potrivit News.

“Eu vă spun ce am făcut noi la nivelul Ministerului Sănătăţii. Luna aceasta, în primul rând, vom asigura cantităţi suplimentare de medicamente antitermice şi antiinflamatorii de tipul ibuprofenului şi paracetamolului. Vom da chiar astăzi publicităţii o nouă listă cu produse similare, adică sunt produse identice ce conţin aceeaşi substanţă activă. Oricare dintre ele este bun atât pentru copii, cât şi pentru adulţi. De asemenea, vom da publicităţii şi variantele pentru Tamiflu. Substanţa activă se numeşte oseltamivir şi există mai multe produse, nu doar Tamiflu”, a declarat Rafila. 

Peste 4 milioane de comprimate de oseltamivir 

”Stocurile pe care le-am cerut chiar azi dimineaţă sunt de peste patru milioane de comprimate la nivel naţional, de oseltamivir. Nu, nu este o penurie, iar pentru celelalte am elaborat şi un ordin de ministru care limitează exporturile pentru o perioadă de şase luni. Lista este în transparenţă decizională de o săptămână, de săptămâna trecută, înainte de Revelion, iar după ce am pus această listă am notificat Uniunea Europeană”, a mai spus ministrul Sănătăţii.

El a menţionat că este necesar şi un aviz de la UE pentru ca acest ordin să fie publicat.

“Trebuie să primim un aviz din partea Uniunii Europene încât acest ordin să poată să fie publicat, ca să putem să trecem cu bine lunile ianuarie şi februarie, care sunt luni problematice, care duc la consumuri mult mai mari de substanţe antitermice, antiinflamatorii şi chiar antivirale de tip oseltamivir”, a explicat Alexandru Rafila.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62313705
Bucureștiul are peste un milion de angajați. Care este salariul mediu
Numărul salariaţilor din Capitală a ajuns, la finele lunii octombrie 2022, la 1.058.326 persoane, în creştere cu 1.445 persoane (0,13%) faţă de luna precedentă, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.
62163553
Salariul minim brut crește de la 1 ianuarie la 3.000 de lei. Câți români vor beneficia de această măsură
Salariul minim brut garantat în plată creşte, începând de la 1 ianuarie, la 3.000 de lei, de această măsură urmând să beneficieze peste 2 milioane de salariaţi.
62233502
Superstiții și tradiții de Anul Nou. De ce mergem cu Pluguşorul, Capra, Ursul sau Sorcova de Revelion
Superstiţiile spun că Anul Nou trebuie întâmpinat alături de familie şi prieteni, iar pentru ca în următoarele 12 luni să fim sănătoşi să dansăm în aer liber.