Credincioși din toată țara merg la moaștele Sf Andrei: Izbăvire de bolile astea urâte și cu gânduri bune, pentru toată lumea

×
Publicitate

Moaştele Sfântului Andrei au fost scose, duminică, în curtea Catedralei din Galaţi, iar mii de credincioşi din întreagă ţară sunt aşteptaţi acolo.

Pentru că traversăm timpuri neobişnuite, preoţii le cer credincioşilor să fie precauţi şi să respecte toate regulile sanitare.

Voluntarii dezinfectează periodic raclele și au grijă ca enoriașii să respecte măsurile sanitare. Moaștele sunt ale unor sfinți despre care se crede că ar avea puteri tămăduitoare.

”Sfântul Apostol Andrei, Sfinții doctori tamaduitori Pantelimon, Nectarie, Efrem și Luca al Crimeii. Și Sfântul Cuvios Ioan Casian”, a explicat un voluntar.

Mulți dintre cei care ajung la raclă o ating doar cu mâna. Sunt și oameni care își pastreaza masca pe față tot timpul.

”Sănătate, izbăvire de bolile astea urâte și cu gânduri bune, pentru toată lumea”, a spus o femeie.

De Sfântul Andrei, ajung la Galați credincioși din toată țară. Zilele următoare, sunt asteptati mult mai mulți.

”-Să ne ferească de microbul care este, virusul și pentru sănătatea femiliei și a copiilor. De sărbători venim întotdeauna.
-Nu e drumul prea lung?
-Nu, le facem aici întotdeauna sărbătorile de Sfântul Andrei
.”

”-Am trecut și cu cel mic, să închine și el la Sfintele Moaște. Și acum acasă.
-Trăim niște vremuri destul de tulburi și, dacă nu ne ținem credința aproape, ușor-ușor ne pierdem esență noastră ca indivizi pe Pământul asta
”.

”E bine că ne mai scoate din case. Credință e cea care ne ține și ne face mai buni”, a spus o femeie.

IPS Casian Arhiepiscopul Dunării de Jos: ”Să aducă de sus, din ceruri, putere multă medicilor din toate spitalele. Ca energiile sfinte, priceperea medicilor, credința pecientilor și lupta lor de-a respecta toate normele de sănătate și de viață să ne scoată din durerea pandemiei, la bucuria frățietății, unității și dragostei noastre.”

Momentul scoaterii mostelor pentru închinare deschide, practic, ceremoniile religioase dedicate Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul Galațiului, dar și al întregii Românii.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62219273
Măsuri antiCovid valabile în București până pe 8 decembrie. Decizia CMBSU

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a stabilit sâmbătă, într-o şedinţă extraordinară, în contextul pandemiei, o serie de măsuri valabile până pe 8 decembrie.

62227143
"Fabrica de Jucării". Târg de Crăciun organizat special pentru juniori de Primăria Capitalei

Înconjurați de luminițe colorate, sute de copii s-au distrat la "Fabrica de Jucării" - târgul de Crăciun organizat special pentru juniori de Primăria Capitalei. Startul s-a dat sâmbătă, însă... distracția ține o lună.

62227138
Zeci de oameni au petrecut la o cabana din Predeal, în aer liber, fără să respecte regulile

Zeci de oameni au petrecut sâmbătă seara la o cabana din Predeal, în aer liber, fără să respecte regulile impuse de autorități din cauza pandemiei.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.