Copiii din toată țara s-au distrat de 1 iunie la ateliere, concursuri și concerte. „Este cel mai tare 1 iunie ever!”

×
Publicitate

De 1 iunie au fost puse la cale mii de evenimente pentru sărbătoriții zilei - copiii. Muzeele și-au deschis porțile, iar în parcuri, distracția continuă și la această oră.

În toată țara au fost organizate ateliere, concursuri sau concerte, iar în livezi, cei mici au fost invitați la cules de cireșe.

În Capitală, copiii din Drumul Taberei s-au bucurat de noi locuri de joacă. Prima bucată din Parcul Liniei este finalizată.

Grup de copii: „Foarte mult ne distrăm. Mă bucur că am venit la inaugurarea Parcului Liniei, este un parc foarte frumos. Este cel mai tare 1 iunie ever!”.

Copii: „Mă joc. Și mami meu și tăticul meu ies la plimbare”.

Copii: „O să mergem să ne luăm trotineta și o să ne dăm în skatepark”.

Sunt 45.000 de metri pătrați în care veți găsi două terenuri de baschet, un skatepark, locuri de joacă pentru copii, dar și piste pentru biciclete. Unii și-au etalat ținutele noi primite cadou de ziua lor, iar alții au petrecut pe un ring de dans improvizat.

Fetiță: „Avem o geacă neagră cu mărgele, o bluză pe care scrie „Ups” roz cu mărgele și niște pantaloni negri, cu foarte multe modele. Și ochelarii albaștri”.

Într-o livadă cu cireși din Ilfov, chiotele de bucurie au răsunat toată ziua. Peste 1.000 de băieței și fetițe au dat iama în fructele delicioase, pe care le-au mâncat pe nerăsuflate.

Fetiță: „Sunt multe cireșe. Împart și cu surioara. Astea sunt pentru ea, pe care le am acum în coș”.

La Baia Mare, puștiii s-au dat cu tiroliana, au tras cu arcul și s-au alergat printre căsuțele din satul tradițional.

Copil: „Am mers pe toboganul uriaș, ăla mare, mare. Și la balonul mare, mai mare decât mine. Și m-am uitat la două părți. Am văzut doar două părți”.

La Botoșani, 150 elevi din două școli din județ au vizitat virtual, cu ajutorul ochelarilor, Muzeul Zoologic Constantin Romanescu. Peste tot, adulții care i-au supravegheat și-au amintit cu nostalgie de copilărie.

Peste tot, adulții care i-au supravegheat, și-au amintit cu nostalgie de copilărie.

Mamă: „Să fim veșnic copii acolo, în sufletele noastre, să găsim bucuria întodeauna în lucruri mărunte: în natură, în jocurile copilăriei, în jurul nostru, în copiii noștri”.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62353326
Românii au ales să plece în minivacanța de Rusalii în destinații exotice. „Am ales raportul calitate-preț. Suntem 12 familii”

Mult mai inspirați au fost cei care și-au luat liber mai devreme. Pe litoralul bulgăresc sau grecesc, unii turiști au făcut deja plimbări lungi, și au încercat apa.

62353323
Mii de rățuște galbene s-au întrecut pe râul Cibin, pentru o cauză nobilă. Despre ce este vorba

Întreceri amuzante în două mari orașe ale țării, unde mii de rățuște din plastic au fost lansate pe apă, ca să aducă bani pentru cauze nobile.

62353270
Bazinul de înot de la Târgu Jiu, mai mult gol în ziua inaugurării. De ce reguli se lovesc doritorii

În ziua inaugurării, bazinul de înot din Târgu Jiu a fost mai mult gol, deși copiii așteptau de nouă luni să fie deschis. La început, autorităţile nu găseau salvamari, iar acum, doritorii s-au văzut nevoiți să respecte o mulțime de reguli.

Recomandări
Israel 7 octombrie getty
Imagini greu de privit: 3 ani de la masacrul comis de Hamas în Israel, în 7 octombrie. Peste 1.200 de morți, sute de ostatici

În 7 octombrie 2026 se împlinesc trei ani de la atacurile criminale ale grupării teroriste Hamas în Israel, o tragedie care a declanșat o altă tragedie în Fâșia Gaza, ca răspuns al israelienilor.

Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.